2012-03-21 14:28:15

Este o mare onoare pentru Cuba vizita papei Benedict XVI, "pelerinul carităţii": card. Jaime Ortega, arhiepiscop de Havana


RV 21 mar 2012. Cuba va fi a doua destinaţie din cea de a 23-a călătorie apostolică a papei Benedict XVI. Sosirea pe insula caraibiană este prevăzută luni după amiază, 26 martie, pe aeroportul internaţional de la Santiago de Cuba. La scurt timp după ceremonia de bunvenit Benedict al XVI-lea va celebra Sfânta Liturghie la sanctuarul Maicii Domnului de la El Cobre, la împlinirea a 400 de ani de la aflarea imaginii pe care cubanezii o venerează cu titlul de "Virgen de la Caridad del Cobre", Fecioara Carităţii de la El Cobre.

Preluăm pe larg în această emisiune o corespondenţă publicată de agenţia Zenit, potrivit căreia, în atmosfera de aşteptare pentru sosirea Papei, a ieşit în evidenţă cotidianul Granma, organul de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cuba. În editorialul de la 12 martie, informează agenţia Zenit, se putea citi: "Ţara noastră va avea onoarea de a-l primi cu mare ospitalitate pe Sfântul Părinte, pentru a-i arăta patriotismul, cultura şi spiritul de solidaritate şi umanism al cubanezilor, care se vădesc în istoria şi unitatea naţiunii". Mai departe: "Îi vom primi cu aceeaşi prietenie care ne caracterizează, miile de pelerini care vor fi împreună cu noi în acele zile cu siguranţă memorabile".

Amintind apoi vizita istorică a papei Ioan Paul al II-lea în Cuba, de la care au trecut 14 ani, cotidianul Granma adaugă: "L-am primit cu aceleaşi sentimente pe Papa Ioan Paul al II-lea, care, înainte de plecare, a vorbit de un «mare impact» pe care i l-a lăsat acea vizită şi a mulţumit pentru «ospitalitatea cordială, expresie autentică a sufletului cubanez»".

Şi în sufletul cubanez devoţiunea la Maica Domnului ocupă un loc cu totul special. De aceea, parte constitutivă a călătoriei apostolice va fi rugăciunea pe care Benedict XVI o va înălţa în timpul pelerinajului său la sanctuarul marian de la El Cobre. În acest sens, card. Jaime Ortega, arhiepiscop de Havana, s-a adresat poporului cubanez cu un mesaj difuzat de televiziunea naţională, în care s-a referit şi la vizita papei Ioan Paul al II-lea: "A fost aşteptat atât de mult, întru cât era prima dată când un Papă a vizitat Cuba. Condiţiile speciale din ţara noastră, a spus cardinalul cubanez, erau de aşa natură încât părea că privirea lumii întregi era focalizată pe această vizită". Vizita, a continuat card. Ortega, s-a bucurat de un ecou pozitiv la Sf. Scaun şi la Roma, apreciată de însuşi Papa, pe atunci cardinalul Ratzinger, care "a captat întregul ecou al acelei călătorii papale în Cuba, păstrând în inimă o puternică impresie".

Card. Ortega a explicat apoi motivul principal pentru care Cuba a fost inclusă în apropiata călătorie apostolică: "Papa a vrut să includă această etapă pentru că a avut întotdeauna dorinţa de a face o vizită în Cuba. Acum a avut o ocazie unică: împlinirea a 400 de ani de la aflarea imaginii Fecioarei Carităţii de la El Cobre. În Cuba este un an jubiliar şi cubanezii sunt în pelerinaj la sanctuarul de la El Cobre pentru a merge la Patroana cerească a Cubei. Papa a vrut să vină, la rândul său, ca unul dintre pelerini. Iată de ce motto-ul acestei vizite spune: 'Pelerin al carităţii'. Mii şi mii de cubanezi, milioane aş spune, au mers la sanctuarul Fecioarei Maria. Dar nu m-a impresionat numărul lor ci semnele religiozităţii acestui popor: să vezi cubanezii care-şi făceau semnul crucii mergând pe drum sau aşezându-se în genunchi când trecea imaginea Fecioarei sau ridicându-şi mâinile spre cer în timpul rugăciunii... Papa vine, aşadar, pentru a afirma valorile pe care credinţa creştină le-a plantat în ţara noastră".

Imaginea Fecioarei Carităţii de la El Cobre, patroana cerească a Cubei, a fost găsită plutind în mare acum patru sute de ani de trei sclavi de la minele de cupru, "cobre", în spaniolă, de unde şi numele oficial al sanctuarului. Imaginea Maicii Domnului, care succesiv a fost proclamată "Maica poporului cubanez", a fost dusă în pelerinaj în toată ţara, fiind primită atât de cei care cred cât şi de cei care nu cred. La 26 martie va primi cu braţele deschise "Pelerinul Carităţii", Benedict al XVI-lea.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.