2012-03-21 16:14:40

Cuba. Arhiepiscopul de Santiago de Cuba: îl aşteptăm pe Papa într-o ţară în căutare de reconciliere


(RV - 21 martie 2012) Luni, 26 martie, atunci când în Mexic va fi 9 dimineaţa, Benedict al XVI-lea se va îmbarca în avionul care va purta în Cuba, unde va sosi la începutul după-amiezii. Santiago de Cuba este oraşul Insulei caraibe care cel dintâi îl va primi pe Papa.
Luca Collodi, de canalul 105 în direct l-a intervievat pe arhiepiscopul Ibanes Dionisio Guillermo Garcia, preşedintele Conferinţei Episcopale Cubaneze solicitându-i o reflecţie cu privire la speranţele bisericii locale, pentru al treilea mileniu:
• Que Cristo sea conocido por todos los cubanos ...Ca Cristos să fie cunoscut de toţi cubanezii, pentru ca cunoscându-l să-l iubim şi iubindu-l să ne încredinţăm lui. Ca fiecare catolic cubanez, fiecare creştin, să fie mai tare în credinţa sa şi să fie martor al său în mijlocul poporului nostru. Speranţa este ca în fiecare zi Domnul să ne dea mai multă putere de a lupta pentru reconciliere în ţara noastră, pentru ca fiecare cubanez, fără deosebire, să poată creşte în plinătatea şi ca toate posibilităţile să fie dezvoltate pentru binele familiei şi al întregului nostru popor.

Dar care este cea mai mare preocupare a episcopilor cubanezi?
• Preocupacion mayor ...În acest moment, preocuparea noastră cea mai mare priveşte modul de a ajunge la oamenii noştri şi cum, cu un serviciu pastoral atât de redus şi cu mijloace limitate, să putem evangheliza, să-l putem face cunoscut pe Isus Cristos. Este o mare problemă mare: nevoia unui serviciu pastoral, nevoie de preoţi, călugări şi diaconi. Mulţumesc lui Dumnezeu că avem laici implicaţi activ, care fac posibile adevărate minuni. O altă preocupare este de a asigura ca toată lumea din ţara noastră să simtă nevoia reconcilierii, a întâlnirii în comun, a respectului pentru persoană în demnitatea sa şi în drepturile sale, pentru ca toţi cubanezii să se simtă membri ai acestei patrii, pe care o iubim mult, şi ca toţi să se simte ca fraţi, indiferent de credinţa, de modul de a gândi, de condiţiile sociale. Aceasta este preocuparea şi lupta pastorală - să o numim aşa pentru a-i da un termen dinamic, de acţiune - pe care noi episcopii cubanezi o avem.

Cât de importantă este pastoral socială în serviciul comunităţilor locale?
• La actividad pastorale está muy presente ...Activitatea pastorală este foarte vioaie şi este una din cele mai active pe care le avem în comunitatea noastră: fie prin Caritas - în toate dimensiunile sale, ajutând la promovarea umană - fie cu pastorala sănătăţii, pastorala pentru persoanele în vârstă şi în toată promovarea socială, precum şi în formarea pe care o avem în fiecare dieceză, în munca cu persoanele care suferă. În toate comunităţile noastre, oricât de mici ar fi, există desigur un grup al Caritas care funcţionează.

Mons. Garcia, fenomenul "santería", prezent şi în teritoriul diecezei de Santiago, îi preocupă mult pe episcopii din Cuba?
• El sincretismo religioso ...Sincretismul religios, care nu este doar o religie africană şi se alătură spiritismului, un fenomen răspândit în toată Cuba, este mai răspândit în Havana, Matanzas şi Santiago de Cuba. În estul Insulei, există un sincretism combinat cu spiritismul care este mai aproape de practica religioasă şi de multe ori practicile se confundă. Fără îndoială, reprezintă întotdeauna o preocupare pentru noi pastorii. Noi trebuie să respectăm fiecare persoană, libertatea sa, felul său de raporta la Dumnezeu, dar misiunea noastră este şi aceea de a-l face cunoscut pe Isus Cristos ca unic Mântuitor al nostru. Şi tocmai din respectul pe care îl avem faţă de persoanele care practică "santería", de exemplu, iată decizia noastră de a face cunoscut pe Isus acestor oameni şi tuturor celor care doresc să-l cunoască. Reamintim că fenomenul "santería" este un fenomen care de multe ori nu este o practică sistematică, cât mai degrabă o practică de devoţiune, o practică sincretică, care se amestecă cu cea catolică. Deci, există într-adevăr persoane care au optat într-adevăr pentru "santería" şi oameni, care au optat cultural pentru o serie de practici.

Cum însoţiţi reînnoirea socială a naţiunii?
Nosotros en las omelias ...În predicile noastre, în mesajul pe care l-am făcut în mod colegial dar şi individual, aspectul social al viitorului Cuba este foarte prezent, şi nu doar în declaraţiile publice, dar şi în conversaţiile pe care le susţinem. Chiar şi cu autorităţile vorbim despre viitorul ţării, despre schimbările necesare, pentru ca să se poată ajunge la o dezvoltare armonioasă a relaţiilor economice, sociale şi politice din ţară.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.