2012-03-19 18:55:29

În scădere, numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate: Direcţia Generală Protecţia Copilului


RV 19 mar 2012. Peste 83.000 de copii au părinţi plecaţi la muncă în străinătate: susţin reprezentanţii Direcţiei Generale Protecţia Copilului, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale, citaţi de Agerpres. Numărul actual este în scădere faţă de anii anteriori datorită crizei economice care, pe de o parte, a descurajat plecarea în străinătate, iar pe de alta, a determinat revenirea în ţară.

Numărul familiilor cu copii, afectate de plecarea la muncă în străinătate, a marcat o reducere: de la 60.468 în 2009 la 59.724 - anul trecut, iar din acestea 35.430 au un părinte plecat. În 7.744 de cazuri, chiar şi unicul susţinător a plecat din ţară, lăsând astfel fără protecţie un număr de 10.264 minori.

Directorul general Elena Tudor, din cadrul MMFPS, a spus că este în derulare un program special, finanţat cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat ajutorării acestor copii şi familii. Obiectivul principal este "înfiinţarea la nivel comunitar a aproximativ 200 de centre de zi şi consiliere destinate prevenirii separării copilului de familia sa. Concomitent cu înfiinţarea acestor servicii se va proceda la instruirea specialiştilor astfel încât aceştia să deprindă noi metode de lucru care să corespundă nevoilor concrete ale copiilor".







All the contents on this site are copyrighted ©.