Sfinţii, prieteni dragi care aşteaptă să fie "deranjaţi": mărturia actriţei Caludia Koll, în cadrul seriei formative "Portrete de sfinţi"

RV 19 mar 2012. "Sfinţii au înţeles adevărata ştiinţă care ne ajută să ne desprindem de creaturi, să ne lansăm înspre Dumnezeu şi să nu trăim decât din El". Aceste cuvinte le-a scris fericita Elizabeta a Sfintei Treimi (1880-1906), care a trecut din această lume într-o mănăstire din Franţa, la numai 26 de ani.

Viaţa acestei călugăriţe carmelite constituie obiectul primei lecturi, luni, la Roma, dintr-o serie de întâlniri formative în fiecare zi de luni din Postul Mare, grupate sub genericul "Portrete de sfinţi".

Textele, pregătite de călugărul carmelit italian Antonio Maria Sicari, vor fi citite de diferiţi actori din Peninsulă. Luni, a fost invitată actriţa Claudia Koll, intervievată de redacţia noastră centrală:
• "Nu este prima dată când mi se întâmplă să citesc din viaţa aceastei Fericite. Lectura acestor texte a lăsat o puternică impresie, sunt texte concentrate, esenţiale, ajung direct la inimă. Te fac să intri în viaţa acestei fericite şi să îndrăgeşti şi mai mult credinţa. Elizabeta este o martoră a credinţei. Cine o cunoaşte se simte luat pe sus în această mişcare. Dar te ajută să-ţi pui şi nenumărate întrebări. Era puternic îndrăgostită, pentru a spune astfel, de Sfânta Treime şi dragostea ei a făcut să se nască în mine o ardoare şi mai mare faţă de Domnul, cuvintele ei înflăcărează mereu inima".

Pe patul suferinţei, afectată de morbul lui Addison, spunea: "Merg spre lumină, iubire şi viaţă". Este o mărturie de credinţă puternică în Înviere, care spune multe şi în timpurile noastre. Continuă Claudia Koll:
• "Desigur. Ea a înţeles că de pe patul suferinţei mergea spre un altar la care se întâlnea cu Cristos cel răstignit. A acceptat pe deplin boala de care suferea şi o trăia cu seninătate. Uneori era încercată şi de dorinţa de a muri, atât de mari erau durerile, iar într-o zi i-a spus superioarei: 'Aveţi încredere să mă lăsaţi singură? Aş putea chiar să-mi pun capăt zilelor'. Sunt cuvinte foarte grele, dar dacă le aşezăm în contextul întregii vieţi a Elizabetei, se înţeleg mai bine. Simţea toată povara condiţiei sale dar o trăia cu iubire. Nu-şi pierduse credinţa nici chiar în asemenea momente de încercare".

Fericita Elizabeta ne arată că Sfânta Treime nu este o taină distantă de viaţa noastră de fiecare zi. Spunea: "Îl găsesc pe Domnul oriunde, atât când spăl rufele cât şi când mă reculeg în rugăciune".
• "Da, pentru că pe Dumnezeu noi îl purtăm în inimă. E suficient să nu întrerupem colocviul lăuntric cu El, să ştim că suntem cufundaţi în El, că în orice situaţie în care ne aflăm El este prezent şi trăieşte alături de noi aceeaşi clipă. Un preot mi-a spus odată că chiar şi când luăm o cafea, Dumnezeu este prezent în mijlocul nostru. Acesta cred că este lucrul cel mai frumos: prezenţa constantă a lui Dumnezeu în viaţa noastră. (...) Fericita Elizabeta avea o pasiune pentru artă, îi plăcea muzica şi dansul. Eu, spune Claudia Koll, am iubit şi iubesc mult sfinţii carmeliţi, printre care Sfânta Tereza de Lisieux. Iubesc simplitatea cu care îl iubeau pe Domnul şi prin care se lăsau plăsmuiţi de Dumnezeu. Sfinţii carmeliţi au o mare forţă, un caracter puternic, dar şi un raport foarte simplu şi direct cu Domnul. (...) Pentru mine sfinţii sunt oameni vii, nu sunt o experienţă povestită într-o carte. Ei sunt în cer, se bucură de prezenţa lui Dumnezeu. Din când în când, îi deranjez şi, ca unor prieteni, le cer mijlocirea lor".

Aici, serviciul audio: