Sf. Iosif, aliat de încredere în lupta cu puterea întunericului şi în noua evanghelizare: din magisteriul şi viaţa Bisericii

RV 15 mar 2012. Atenţia Bisericii Catolice faţă de Sf. Iosif a cunoscut în ultimii ani o intensificare fără egal. Fericitul papă Pius al IX-lea îl proclamase în 1870 "patron al Bisericii Universale". În 1889 papa Leon al XIII-lea a stabilit ca luna martie să fie dedicată cinstirii Sfântului Iosif. O sută de ani mai târziu, în 1989, fericitul Ioan Paul al II-lea, vorbea deja de actualitatea neştirbită a veneraţiei pluriseculare faţă de Sf. Iosif. Astăzi Biserica este condusă de Benedict XVI care la botez a primit numele Sf. Iosif. Luna martie şi apropiata solemnitate dedicată acestui gigant al credinţei, readuc în prim plan puterea rugăciunii către "tatăl purtător de grijă a lui Isus" şi "soţul feciorelnic al Preacurtatei Fecioare Maria".

O scurtă privire de ansamblu la ultimul secol şi jumătate arată că această atenţie specială faţă de Sf. Iosif nu este întâmplătoare. Schimbări politice şi culturale, organizaţii supranaţionale de diferite orientări, revoluţii atee şi două războaie planetare, au lăsat urme adânci pe chipul spiritual al Bătrânului Continent. Biserica Catolică nu a fost cruţată, după cum o dovedesc sutele, poate milioanele de credincioşi care au preferat să renunţe mai degrabă la bunuri, familie şi viaţă, decât la credinţă, Biserică şi Dumnezeu. Nu a fost cruţată, Biserica, dar a rămas în picioare şi pentru faptul că în vijeliile zgomotoase ale istoriei, a simţit prezenţa tăcută a Sfântului Iosif şi puterea mijlocirii sale.

Veneraţia faţă de "lemnarul din Nazaret" are la bază alegerea însăşi a lui Dumnezeu care, în zorii mântuirii, i-a încredinţat misiunea de păzitor al celor mai preţioase comori ale sale: Fiul său întrupat şi Maica sa, Preacurata Fecioara Maria. Dumnezeu a săvârşit primele gesturi salvifice în prezenţa şi cu participarea activă a lui Iosif "cel drept". Biserica din toate timpurile, dar mai ales din ultima vreme, a văzut în alegerea lui Dumnezeu o indicaţie pentru drumul ce-l avea de parcurs în istorie.

În urmă cu peste o sută de ani papa Leon al XIII îndemna lumea catolică să ceară în rugăciune mijlocirea Sf. Iosif, patronul Bisericii Universale. De atunci, Biserica imploră neîncetat ocrotirea Sfântului Iosif, bazându-se pe "acea legătură de dragoste ce l-a unit cu Neprihănita Fecioară Născătoare de Dumnezeu", şi îi încredinţează toate grijile sale pentru ameninţările care planează asupra familiei umane. Fericitul Ioan Paul al II-lea, în exhortaţia sa apostolică "Redemptoris Custos" scria că "avem şi astăzi numeroase motive de a ne ruga în acelaşi fel", cerându-i în continuare Sf. Iosif: "îndepărtează de la noi, preaiubitorule părinte, toată ciuma rătăcirilor şi a viciilor, (...) vino din cer în ajutorul nostru în această luptă cu puterea întunericului. Şi precum odinioară ai scăpat de primejdia morţii pe Pruncul Isus, tot aşa apără acum sfânta Biserică a lui Dumnezeu de cursele vrăjmăşeşti şi de orice nenorocire". "Şi astăzi", continua Ioan Paul al II-lea, "avem persistente motive de a-i încredinţa Sfântului Iosif pe toţi oamenii". Era anul de graţie 1989, când Fericitul Ioan Paul al II-lea scria aceste rânduri, mai precis, 15 august 1989. În câteva săptămâni, "cortina de fier" care dezbina ideologic Europa începea să se prăbuşească, iar vântul speranţei bătea din nou liber peste popoarele din estul continentului.

Dar, continua atunci Ioan Paul al II-lea, mijlocirea Sf. Iosf e necesară şi acum Bisericii nu doar pentru a găsi apărare în faţa pericolelor dar mai ales în angajamentul ei reînnoit de "evanghelizare a lumii şi de re-evanghelizare" în acele ţări şi naţiuni unde religia şi viaţa creştină erau cândva prospere iar acum sunt puse la grea încercare. Pentru a-l vesti pentru prima dată pe Cristos sau pentru a-l vesti din nou acolo unde este trecut cu vederea sau uitat, Biserica are nevoie de o "putere de sus" specială (cfr. Lc 24,49; Fap 1,8), de un dar care, desigur, vine de la Duhul Domnului, nedespărţit de mijlocirea şi exemplul sfinţilor săi. (...) Este sigur, că rugăciunea la Sf. Iosif şi însăşi figura sa dobândesc o reînnoită actualitate pentru Biserica timpului nostru.

Cu aceeaşi convingere a predecesorilor săi, Benedict XVI a îndemnat în repetate rânduri credincioşii să se înscrie, pentru a spune astfel, la "şcoala Sfântului Iosif" şi să înveţe de la el ce înseamnă a crede în Dumnezeu şi a-l vesti în lumea de astăzi. "Este pe cât se poate de binevenit, se exprima Pontiful, a stabili un fel de colocviu spiritual cu Sfântul Iosif, pentru ca el să ne ajute să trăim în plinătate marele mister al credinţei" (Angelus, 18 decembrie 2005). Un colocviu spiritual cu Sf. Iosif! La 50 de ani de la Conciliul Vatican al II-lea şi în aşteptarea Anului Credinţei, Biserica, spontan şi negreşit, găseşte în Sfântul Iosif un aliat de încredere în lupta cu puterea întunericului de multe feluri şi un exemplu de urmat în a-l dărui pe Cristos, Lumina lumii.

Aici, serviciul audio: