Editorialul părintelui Lombardi: Japonia, între demnitate şi noi speranţe, la un an
de la cutremur, tsunami şi accidentul nuclear
(RV – 10 martie 2012) Acum un an, câteva minute de apocalipsă au anihilat o întreagă
naţiune şi au şocat restul lumii, ajungând să condiţioneze decizii de mare
relevanţă socială. La distanţă de un an, Japonia comemorează victimele cutremurului
urmat de tsunami, din 11 martie 2011, soldat cu mii de morţi şi un lung şir de distrugeri,
în timp ce restul lumii îşi aminteşte cum un întreg popor a încercat să-şi revină
din această tragedie. Directorul nostru general, părintele Federico Lombardi, a dedicat
acestei tragedii şi consecinţelor sale, editorialul pentru săptămânalul informativ
„Octava Dies”, al Centrului Vatican de Televiziune.
• „Puternicul cutremur
care a lovit Japonia pe 11 martie anul trecut rămâne gravat nu doar în memoria populaţiei
din ţara Soarelui Răsare dar şi în memoria întregii lumi, ca fiind cel mai înspăimântător
tsunami din Oceanul Indian, chiar mai înspăimântător decât cel din decembrie 2004,
soldat cu sute de mii de victime.
Cutremurul urmat de tsunami, din 11 martie
2011, a provocat 20 de mii de morţi, luând prin surprindere o ţară care trăieşte de
secole cu acest tip de dezastre naturale, dar la o astfel de catastrofă nici Japonia
nu se putea aştepta. Situaţia dramatică s-a prelungit apoi cu teribilul accident de
la centrala nucleară de la Fukushima, cu consecinţe din cele mai insidioase şi pe
termen lung.
Încrederea în ştiinţă, în planurile de urgenţă, în întreaga
politică energetică a unei ţări dezvoltate şi bine organizate au fost puse radical
sub semnul întrebării. Astăzi, în Japonia, sunt în funcţiune patru reactoare nucleare,
în timp ce alte cincizeci sunt oprite. Oamenii de ştiinţă cred că cutremurul de anul
trecut a creat o situaţie de instabilitate care face foarte probabilă producerea
unui alt cutremur.
În Japonia, viaţa şi aşteptările s-au schimbat. Toţi am
admirat modul curajos, demn şi solidar în care a reacţionat poporul japonez în faţa
acestei tragedii şi cum s-a organizat pentru a suporta consecinţele. Anul trecut,
în Vinerea Mare, într-o emisiune televizivă, răspunzând la întrebarea unei fetiţe
japoneze, Benedict al XVI-lea a spus: „Şi eu mă întreb de ce. Noi nu avem răspunsurile,
dar ştim că Isus a suferit ca şi voi, fiind nevinovat. Dumnezeu mă iubeşte, este de
partea mea, şi într-o zi voi înţelege că această suferinţă nu a fost în zadar. Simte-te
în siguranţă, noi suntem cu tine, cu toţi copiii japonezi care suferă. Să ne rugăm
împreună pentru ca pentru voi să se ivească cât mai curând lumina”.
Chiar
şi în faţa celei mai mari tragedii, să nu ne pierdem speranţa şi să fim capabili de
a găsi sensul cel mai profund şi de durată al destinului nostru, al parcursului nostru
împreună pe acest pământ.”