Editorialul părintelui Lombardi: Japonia, între demnitate şi noi speranţe, la un an de la cutremur, tsunami şi accidentul nuclear

(RV – 10 martie 2012) Acum un an, câteva minute de apocalipsă au anihilat o întreagă naţiune şi au şocat restul lumii, ajungând să condiţioneze decizii de mare relevanţă socială.
La distanţă de un an, Japonia comemorează victimele cutremurului urmat de tsunami, din 11 martie 2011, soldat cu mii de morţi şi un lung şir de distrugeri, în timp ce restul lumii îşi aminteşte cum un întreg popor a încercat să-şi revină din această tragedie. Directorul nostru general, părintele Federico Lombardi, a dedicat acestei tragedii şi consecinţelor sale, editorialul pentru săptămânalul informativ „Octava Dies”, al Centrului Vatican de Televiziune.

• „Puternicul cutremur care a lovit Japonia pe 11 martie anul trecut rămâne gravat nu doar în memoria populaţiei din ţara Soarelui Răsare dar şi în memoria întregii lumi, ca fiind cel mai înspăimântător tsunami din Oceanul Indian, chiar mai înspăimântător decât cel din decembrie 2004, soldat cu sute de mii de victime.

Cutremurul urmat de tsunami, din 11 martie 2011, a provocat 20 de mii de morţi, luând prin surprindere o ţară care trăieşte de secole cu acest tip de dezastre naturale, dar la o astfel de catastrofă nici Japonia nu se putea aştepta. Situaţia dramatică s-a prelungit apoi cu teribilul accident de la centrala nucleară de la Fukushima, cu consecinţe din cele mai insidioase şi pe termen lung.

Încrederea în ştiinţă, în planurile de urgenţă, în întreaga politică energetică a unei ţări dezvoltate şi bine organizate au fost puse radical sub semnul întrebării. Astăzi, în Japonia, sunt în funcţiune patru reactoare nucleare, în timp ce alte cincizeci sunt oprite. Oamenii de ştiinţă cred că cutremurul de anul trecut a creat o situaţie de instabilitate care face foarte probabilă producerea unui alt cutremur.

În Japonia, viaţa şi aşteptările s-au schimbat. Toţi am admirat modul curajos, demn şi solidar în care a reacţionat poporul japonez în faţa acestei tragedii şi cum s-a organizat pentru a suporta consecinţele.
Anul trecut, în Vinerea Mare, într-o emisiune televizivă, răspunzând la întrebarea unei fetiţe japoneze, Benedict al XVI-lea a spus: „Şi eu mă întreb de ce. Noi nu avem răspunsurile, dar ştim că Isus a suferit ca şi voi, fiind nevinovat. Dumnezeu mă iubeşte, este de partea mea, şi într-o zi voi înţelege că această suferinţă nu a fost în zadar. Simte-te în siguranţă, noi suntem cu tine, cu toţi copiii japonezi care suferă. Să ne rugăm împreună pentru ca pentru voi să se ivească cât mai curând lumina”.

Chiar şi în faţa celei mai mari tragedii, să nu ne pierdem speranţa şi să fim capabili de a găsi sensul cel mai profund şi de durată al destinului nostru, al parcursului nostru împreună pe acest pământ.”

Aici, serviciul audio: