2012-03-08 16:26:37

Bisericile pot fi protagoniste în mecanismele decizionale europene: nunţiul apostolic la Strassbourg, mons. Aldo Giordano


RV 08 mar 2012. "Cred că evenimentul public al Sfintei Liturghii" de la Strassbourg, la care au luat parte şi reprezentanţi ai instituţiilor europene, "a fost o ocazie de a spune că Dumnezeu trebuie să aibă o prezenţă în spaţiul public şi că religia are de dat societăţii o contribuţie enormă": a spus mons. Giordano la Radio Vatican vorbind despre un posibil bilanţ al reuniunii preşedinţilor de Conferinţe Episcopale din sud-estul Europei, reuniţi la Strassbourg de la 5 la 8 martie.

Mons. Aldo Giordano:
• "Prima temă s-a referit la rolul religiei. Pe de o parte, s-a luat act că religia are un rol fundamental pentru coeziunea socială şi dialogul intercultural. De aici decurge exigenţa de a face toate eforturile necesare pentru a garanta libertatea religioasă, pentru recunoaşterea juridică a comunităţii bisericilor, care şi astăzi, în unele ţări din sud-estul Europei, este o problemă; dar şi pentru a stăvili discriminarea din motive religioase. O altă temă a avut la bază constatarea dialogului cu persoanele din aceste ţări care sunt încă într-o fază de tranziţie către o democraţie matură. De exemplu, situaţia din Cipru reprezintă un conflict grav pentru întreaga Europă, dar să nu uităm de situaţiile din Kosovo, din Transnistria în R. Moldova sau de conflictul dintre Georgia şi Rusia".

În ajunul reuniunii de la Strassbourg, de la 5 la 8 martie, a episcopilor din sud-estul Europei, aţi formulat urarea ca Biserica din Europa să fie prezentă acolo unde se iau decizii. Credeţi că această speranţă va deveni realitate?
• "A fost cu siguranţă o întâlnire importantă şi semnificativă pentru că a fost mai întâi de toate o reuniune de formare şi informare. Este imporant ca episcopii să fie informaţi despre modul de funcţionare a instituţiilor europene şi să intre în complexitatea mecanismului european. Succesiv, pe parcursul reuniunii, s-a format o adevărată platformă de dialog între preşedinţii Conferinţelor Episcopale şi autorităţile instituţiilor europene. Spre sfârşitul reuniunii, episcopii şi-au exprimat un real interes şi chiar o anumită seninătate, pentru că printr-o cunoaştere mai bună a instituţiilor şi, mai ales, cunoscând mai bine persoanele instituţiilor, au luat act de posibilităţile de intervenire. De exemplu, la sentinţele Curţii Europene ale Drepturilor Omului care se referă la libertatea religioasă, s-a văzut că sentinţele CEDO creează jurisprudenţă. Acest fapt a dat participanţilor o nouă conştiinţă: se pot pregăti mai ales creştini laici, se pot avea persoane competente care să urmărească aceste capitole şi care pot explicita problemele, pot prezenta cauzele respective la Strassbourg. Acesta este unul din instrumentele care îţi acordă posibilitatea de a fi protagonist".








All the contents on this site are copyrighted ©.