2012-03-04 17:46:16

Depăşirea analfabetismului religios, una din marile probleme ale timpului nostru: Benedict XVI, în vizită la parohia din Roma dedicată Sf. Ioan Baptist de La Salle


RV 04 mar 2012. O mai bună cunoaştere a credinţei şi depăşirea analfabetismului religios, una din marile probleme ale timpului nostru: este îndemnul papei Benedict la Sf. Liturghie celebrată duminică dimineaţă în parohia Sf. Ioan Baptist de La Salle, fondatorul congregaţiei Fraţii Şcolilor Creştine, în cartierul Torrino din sudul Romei. Credinţa trebuie trăită împreună şi parohia este locul firesc al acelui "noi" al Bisericii, a spus Sfântul Părinte amintind că una din principalele îndatoriri ale familiei este educaţia la credinţă.

Văzând primirea călduroasă şi chiar sonoră cu care a fost întâmpinat, Papa a salutat cu afecţiune locuitorii cartierului şi a remarcat prezenţa unui mare număr de copii: "Este o mare bucurie să vezi atâţia copii", a spus Benedict XVI, "Roma trăieşte şi va trăi şi mâine". La omilie Sfântul Părinte a reparcurs lecturile duminicii a II-a din Postul Mare, pornind de la încercarea lui Abraham, chemat să-l jertfească pe unicul său fiu, Isac. "Ne putem imagina, a spus Papa, ce s-a întâmplat în inima sa şi în inima fiului", dar "Dumnezeu nu vrea moartea ci viaţa":
• "Abraham îşi pune atât de mult încrederea deplină în Dumnezeu încât este dispus chiar să-l jertfească pe propriul fiu şi, odată cu fiul, viitorul, pentru că fără un fiu, făgăduinţa pământului era nimic, se termină în nimic. Şi jertfindu-şi fiul se jertfeşte pe sine, întregul său viitor, toată făgăduinţa. Este cu adevărat un act de credinţă foarte radical".

În a doua lectură, Sfântul Paul afirmă că Dumnezeu însuşi a săvârşit o jertfă: ni l-a dat pe propriul său Fiu, l-a dăruit pe Cruce ca să învingă păcatul şi moartea. Iar când Dumnezeu se dăruieşte pe sine în Fiul, a evidenţiat Papa, atunci înseamnă că ne-a dăruit totul:
• "Noi suntem în inima lui Dumnezeu, aceasta este marea noastră încredere. Aceasta creează iubire şi în iubire mergem către Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ni l-a dat pe Fiul său pentru noi toţi, nimeni nu va putea să ne acuze, nimeni nu va putea să ne condamne, nimeni nu va putea să ne despartă de iubirea sa nemărginită".

Referindu-se la pagina Evangheliei despre Schimbarea la Faţă, Papa a subliniat că Isus arată celor trei apostoli – Petru, Iacob şi Ioan – "calea iubirii luminoase care învinge întunericul", dar e o cale ce trece prin dăruirea totală de sine şi suferinţa Crucii. Schimbarea la Faţă este aşadar un moment anticipat de lumină: "Este exodul definitiv care ne deschide uşa către libertate şi noutatea Învierii, a mântuirii de rău. Avem nevoie de aceasta pe drumul nostru de fiecare zi, deseori marcat şi de întunericul răului!".
• "Venind astăzi în mijlocul vostru am observat poziţia specială a acestei biserici, amplasată pe locul cel mai înalt din cartier, şi înzestrată cu un turn care se înalţă zvelt, ca un deget sau o săgeată spre cer. Mi se pare că aceasta este o indicaţie importantă: asemeni celor trei apostoli din Evanghelie, şi noi avem nevoie de a urca pe muntele Schimbării la Faţă pentru a primi lumina lui Dumnezeu".

În rugăciunea comunitară şi personală Domnul se lasă întâlnit "nu ca o idee sau ca o propunere morală ci ca o Persoană" (...). "Să nu aşteptăm ca alţii să vină să vă aducă mesaje diferite, care nu conduc la adevărata viaţă, fiţi voi înşivă misionarii lui Cristos pentru fraţi acolo unde trăiesc, muncesc, învaţă sau doar îşi petrec timpul liber".

Parohia este locul prin excelenţă unde se trăieşte propria credinţă, acel "noi" al Bisericii şi al familiei lui Dumnezeu:
• "Apropiatul 'An al Credinţei' să fie ocazie prielnică şi pentru această parohie de a face să crească şi să consolideze experienţa catehezei despre marile adevăruri ale credinţei creştine, în aşa fel încât să permită întregului cartier de a cunoaşte şi aprofunda Crezul Bisericii, şi de a depăşi acel 'analfabetism religios' care este una din marile probleme ale timpului nostru de astăzi".

Familia este "mediul de viaţă în care se învaţă primii paşi ai credinţei", a continuat Benedict XVI. Este necesar de aceea, să fie redescoperită centralitatea Euharistiei: adunaţi în jurul ei "ne dăm seama cu mai mare uşurinţă că misiunea oricărei comunităţi creştine este acea de a duce mesajul de iubire al lui Dumnezeu la toţi oamenii".

La sosirea sa în biserica parohiei din cartierul roman Torrino, consacrată în decembrie 2009, Benedict XVI a fost primi de câţiva copii care arătau în toate felurile nerăbdarea de a-l saluta.
• "Pentru mine este o mare bucurie să văd atâţia copii. E semn că Roma trăieşte şi va trăi şi mâine! Voi urmaţi un drum de cateheză: învăţaţi cine este Isus, învăţaţi ceea ce a făcut, a spus şi a suferit; învăţaţi astfel şi ce înseamnă Biserica, sacramentele; învăţaţi astfel şi cum să trăiţi pentru că a trăi este o artă şi Isus ne arată această artă!".

În cuvântul său de salut, părintele paroh Giampaolo Perugini i-a mulţumit Sfântului Părinte pentru vizita făcută comunităţii parohiale "Sf. Ioan Baptist De La Salle":
• "Noi vă primim ca Păstor al Bisericii Universale, dar mai ales ca Episcopul nostru de Roma. Noi vă primim ca Papă, dar mai ales ca Tată! Ca Papă, veţi primi daruri mai preţioase decât cele de la noi, dar tatălui nu ştii niciodată ce cadou să-i faci, mai ales că Dumneavoastră nu purtaţi cravată!..."

În fine, salutând credincioşii de pe esplanada parohiei, Papa a amintit că "suntem o familie împreună cu toţi sfinţii" şi că e necesar să percepem zi de zi adevărul că Dumnezeu este aproape de noi, pentru că El este "centrul vieţii noastre".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.