2012-03-03 14:40:08

Parohia romană „Sfântul Ioan Baptist de La Salle”, în aşteptarea lui Benedict al XVI-lea


(RV – 3 martie 2012) Duminică, 4 martie, Benedict al XVI-lea va merge în parohia „Sfântul Ioan Baptist de La Salle”, din cartierul roman Torrino, pentru a celebra Sfânta Liturghie în a doua duminică din Postul Mare.

Biserica, a cărei construcţie a început în Anul Jubiliar 2000, a fost sfinţită în 2009, şi se îngrijeşte de un teritoriu de aproximativ 12 mii de locuitori.
Părintele Giampaolo Perugini, parohul comunităţii care aşteaptă vizita Papei, îşi exprimă deosebita bucurie într-un interviu acordat colegului nostru Federico Piana, de la redacţia în limba italiană:

• „Benedict al XVI-lea va fi primit ca un părinte în parohia noastră. Aceasta se compune, în proporţie de 85 %, din familii tinere, cu copii de vârstă şcolară. Aşteptăm să auzim mesajul adresat în special nouă, din moment ce Domnul Isus ne vorbeşte prin gura lui Petru şi din Barca lui Petru.

Părintele Perugini descrie astfel parohia pe care o păstoreşte şi care aşteaptă cu bucurie vizita Sfântului Părinte, de duminică, 4 martie:

• „Biserica a fost sfinţită pe 12 decembrie 2009 şi comunitatea este în continuă creştere, din punctul de vedere al creării unităţii şi al sensului de identitate. În parohia noastră avem şi un oratoriu, pe care l-am numit „Steaua Polară”, inspirându-ne din caracteristica numelor străzilor din cartierul nostru: nume de stele şi planete.
Oratoriul se bazează pe munca voluntarilor, taţi şi mame care oferă din timpul lor, sâmbăta şi duminica, pentru buna desfăşurare a activităţilor din oratoriu.
Parohia noastră este dedicată patronului universal al educatorilor, Sfântul Ioan Baptist de La Salle, din care se inspiră întreaga operă a lui Don Bosco şi se percepe această vocaţie educativă.
În plus, avem o şcoală de muzică, de pictură, de teatru, de chitară, de cânt şi de pian. De asemenea, avem o orchestră formată din mici instrumentişti, care cântă duminica în Biserică şi nu lipsesc echipele de fotbal, de baschet, rugby şi volei pentru copii.
Parohia noastră este tânără, este în creştere şi se simte cu adevărat onorată să-l primească pe Papa.

Despre dificultăţile tinerei parohii „Sfântul Ioan Baptist de La Salle”, din cartierul roman Torrino, parohul – părintele Giampaolo Perugini a spus:

• „Dificultăţile nu se referă atât la chestiuni economice cât mai ales la lipsa de timp pentru familie, pentru copii. În majoritatea cazurilor lucrează ambii părinţi şi dificultatea este de a păstra unit nucleul familial.
Apoi, există problema referitoare la secularizare, căci urmând o viaţă în care se dedică prea mult timp muncii şi preocupărilor legate de bunăstare, persoanele riscă fie să rămână la periferia vieţii spirituale, fie o limiteze la respectarea câtorva reguli.”

Despre fructele care se aşteaptă de la vizita lui Benedict al XVI-lea, părintele Giampaolo Perugini a spus:

• „Deja vedem fructele. Au fost foarte numeroase persoanele care s-au implicat în pregătirea acestei vizite; veneau la mine şi mă întrebau dacă pot fi utile cu ceva. În perioada pregătitoare vizitei, am organizat o serie de întâlniri cu grupurile din parohia noastră, cărora le-au fost propuse întâlniri de formare privind ministerul lui Petru, în special a acestui Papă, enciclicele sale şi alte documente pontificale. Am bucuria de a-l primi pe Sfântul Părinte ca într-o familie care-l iubeşte mult, care se roagă zilnic pentru el, care este sensibilă la dificultăţile şi preocupările pe care le are de înfruntat şi care-şi doreşte să-l vadă surâzător şi care aşteaptă de la el încurajare".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.