2012-03-03 13:54:16

Benedict XVI la terminarea exerciţiilor spirituale: deseori viaţa este un tunel întunecos, lumina vine din credinţa în Dumnezeu


RV 03 mar 2012. Viaţa poate fi un tunel întunecos, dar cine are credinţă poate vedea lumina lui Dumnezeu şi frumuseţea lumii. Cu aceste cuvinte, Benedict XVI a comentat itinerarul exerciţiilor spirituale, parcurs în această săptămână şi încheiat sâmbătă dimineaţă în capela "Redemptoris Mater" din Palatul Apostolic.

Sfântul Părinte a mulţumit călduros, atât printr-o scurtă intervenţie spontană cât şi printr-o scrisoare, predicatorului exerciţiilor, card. Laurent Monsengwo Pasinya, arhiepiscop de Kinshasa. Predicatorul din acest an, a spus Papa, a dat glas la "credinţa Bisericii care crede, speră şi iubeşte pe continentul african".

Meditaţiile zilelor de reculegere au urmat învăţătura despre comuniunea cu Dumnezeu cuprinsă în prima Scrisoare a sfântului apostol Ioan. Un parcurs "predispus cu înţelepciune" între momente de tăcere şi rugăciune de card. Monsengwo Pasinya, spre care s-a îndreptat recunoştinţa Sfântului Părinte:
• "Ne-aţi condus, pentru a spune astfel, prin marea grădină a Primei Scrisori a sfântului (apostol) Ioan şi a întregii Scripturi, cu mare competenţă exegetică şi experienţă spirituală şi pastorală. Ne-aţi condus întotdeauna cu privirea îndreptată spre Dumnezeu şi tocmai în această privire spre Dumnezeu, am învăţat iubirea, credinţa care creează comuniune".

Papa a mulţumit şi pentru povestirile sugestive luate din viaţa populaţiei africane prin care card. Monsengwo a presărat meditaţiile din aceste zile de reculegere:
• "Eu am rămas deosebit de impresionat de acea poveste de viaţă în care vorbeaţi de un prieten care, fiind în comă, avea impresia că se află într-un tunel întunecat, dar la capăt vedea un pic de lumină şi mai ales auzea o muzică plăcută. Mi se pare că aici este o parabolă despre viaţa noastră: deseori ne aflăm într-un tunel întunecos, în plină noapte, dar, prin credinţă, la capăt vedem lumina şi auzim o muzică frumoasă, percepem frumuseţea lui Dumnezeu, a cerului şi a pământului, a lui Dumnezeu, creatorul, şi a creaturii".

"Ca fiu al Bisericii din Africa", încheie Benedict XVI scrisoarea de mulţumire către card. Monsengwo Pasinya, "ne-aţi făcut să simţim încă o dată acel schimb de daruri care este unul din cele mai frumoase aspecte din comuniunea eclezială, în care varietatea provenienţelor geografice şi culturale îşi găseşte o exprimare simfonică în unitatea Trupului mistic".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.