2012-03-02 14:39:40

Senatul american a respins legea privind libertatea de conştiinţă. Episcopii cer Casei Albe să-şi modifice poziţia în domeniul reformei sanitare


RV 02 mar 2012. Senatul Statelor Unite ale Americii a respins, cu 51 de voturi la 48, proiectul de lege privind protecţia libertăţii de conştiinţă, propusă de senatorul republican din Missouri, Roy Blunt. Măsura legislativă, dacă ar fi fost aprobată, ar fi scutit angajatorii de obligaţiile impuse de reforma sanitară voită de preşedintele Obama, care impune şi spitalelor catolice acoperirea asigurării pentru mijloacele contraceptive şi produsele abortive.

Episcopii catolici americani, după respingerea legii, au cerut administraţiei de la Washington să-şi modifice poziţia şi să ofere protecţie libertăţii de conştiinţă. Episcopul de Bridgeport, mons. William Lori, preşedintele Comisiei pentru libertatea religioasă în cadrul Conferinţei episcopatului american, a afirmat că prelaţii "vor continua cu tărie să apere drepturile conştiinţei prin toate mijloacele legale". "Nu ne vom opri pînă când nu va fi reconstituit dreptul la obiecţia de conştiinţă şi pînă când nu va fi respectat Primul Emendament din declaraţia de principii fundamentale Bill of Rights".

Episcopul Lori a cerut aşadar Camerei reprezentanţilor să susţină o legislaţie care apără libertatea de conştiinţă. Totodată, mons. Lori a subliniat că episcopii catolici americani analizează căile legale de parcurs prin care să fie reconstituit dreptul fundamental la obiecţia de conştiinţă în domeniul sanitar.







All the contents on this site are copyrighted ©.