Evanghelia vieţii în faţa 'noilor' teorii care banalizează viaţa umană

RV 01 mar 2012. Că simpla ipoteză a uciderii copiilor trezeşte o adâncă indignare, e puţin spus. Un grup de cercetători europeni de la un centru britanic de studii de etică aplicată a lansat zilele trecute o posibilitate care zguduie din temelii edificiul civilizaţiei creştine: uciderea pruncilor după naştere, din diferite motive alese de părinţi, ar trebui legalizată.

Din revista de specialitate ştirea a ajuns cu iuţeală în mass-media şi pretutindeni a provocat reacţii din partea cititorilor. La fel au reacţionat şi vizitatorii portalelor de ştiri din România care în doar câteva ore au postat zeci de comentarii.

Puţini comentatori au evidenţiat, însă, miezul problemei: criteriul care a dus – din nefericire – la legalizarea avortului prenatal a fost aplicat acum, doar teoretic, şi la viaţa post-natală a celor nou născuţi. În cazul copilului nou născut, susţin cercetătorii de mai sus, termenul de "persoană" este impropriu, copilul nou născut fiind, pentru ei, "o potenţială persoană".

Articolul în cauză a fost semnalat zilele trecute şi de cotidianul italian Avvenire. Concret, în revista britanică de studii de etică aplicată în domeniul medical, doi cercetători italieni au readus, de fapt, în atenţie, o idee mai veche: din moment ce un fetus este, mai mult sau mai puţin, în aceleaşi condiţii ca un nou născut, nu este încă o persoană umană autosuficientă, şi cum avortul este legal inclusiv pentru fetuşii sănătoşi, ar putea să fie legal şi după naştere, pentru aceleaşi motive pentru care este legal înainte, chiar dacă nu există dizabilităţi dar o cere interesul mamei sau al familiei. Nu este un infanticid, susţin cei doi autori, ci un avort post-natal.

Încă de la publicare, articolul a trezit oroare şi polemici. Revista a primit numeroase proteste iar editorul, Julian Săvulescu, a simţit necesitatea de a se apăra, explicând că, practic, nu este vorba de adevărate noutăţi. Pentru el, "a ţine în viaţă copii bolnavi reprezintă o povară inacceptabilă şi insuportabilă pentru familie şi pentru societate, deoarece statul ar trebui să-i întreţină mereu".

În ediţia de joi, 1 martie, directorul cotidianului Avvenire a răspuns la scrisorile mai multor cititori pe această temă: "Este vorba", răspunde Marco Tarquinio, "de o derivă etică şi teoretică dramatică şi cu adevărat mortală. Este timpul să ne dăm bine seama de acest fapt, cu atât mai mult cu cât entuziasmul cu care unii proclamă că cei 'inconvenabili' nu sunt persoană, înainte şi după naştere, scoate la iveală realitatea unor practici şi proiecte dezumanizante, dând deoparte vălul unei false bunăvoinţe, un văl presărat cu pietrele invectivelor 'anti-vitaliste' şi anti-catolice şi împodobit cu ornamentaţii ameţitoare despre 'libertate' şi 'compasiune'. Din acest motiv contrastăm fără ezitare deriva celor care spun 'nu' unei vieţii umane incomode, deriva celor care ridică la rangul de 'drepturi' şi chiar de 'obligaţie' tragediile avortului, infanticidului şi atâtea alte soluţii finale: şi-au adus deja o contribuţie suficientă la declanşarea unor prea multe distrugeri în viaţa persoanelor şi a comunităţilor".

Este lămurit, adăugăm noi, că viaţa umană este supusă unei presiuni ideologice fără precedent în societatea europeană. Tocmai pentru a depăşi nivelul unei reacţii emoţionale, alimentată de sentimentul firesc al indignării, Mişcarea pentru Viaţă a organizat la Bruxelles, la Parlamentul European, de la 26 la 31 martie 2012, a doua ediţie a "Săptămânii pentru viaţă". Obiectivul este acela de a aduce un emendament la primul articol din Carta Europeană a Drepturilor Omului. Aici se spune: "Uniunea se întemeiază pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane (...) şi pune în centrul activităţii sale persoana umană". "Încă de la concepere", îşi doreşte să fie adoptată această precizare Mişcarea pentru Viaţă.