2012-02-28 17:17:57

Pătimirea poporului sirian: interviu cu nunţiul apostolic la Damasc


(RV – 28 februarie 2012) Continuă masacrele în Siria, înregistrându-se continuu numeroase victime ale represiunii. Cu scopul de a opri violenţele, Uniunea Europeană a impus noi sancţiuni economice regimului de la Damasc, în vreme ce noua constituţie propusă de preşedintele Al Assad a înregistrat un consens de aproximativ 90%.

În legătură cu situaţia de urgenţa umanitară pe care o trăieşte populaţia siriană, Stefano Leszczynski, de la redacţia noastră centrală, a luat un interviu mons. Mario Zenari, nunţiu apostolic la Damasc.

Iată câteva spicuiri din acest interviu:
• „Diferitele comunităţi creştine din Siria au intrat de curând în perioada Postului Mare: unii mai devreme, alţii cu câteva zile mai târziu. Dar, mă gândeam în această perioadă că aici, în Siria, populaţia a început postul acum aproape 12 luni. Şi mă refer la populaţia de toate vârstele, de la copiii de câteva luni, la tineri, bătrâni. Este impresionant acest tip de post, într-un climat de nesiguranţă.
Chiar ieri (luni, 27 februarie) mi-a telefonat un preot din Homs, cu care ţin mereu legătura, şi care mi-a spus că nu putea ieşi pe stradă, fiind foarte riscant, căci peste tot sunt cadavre de militari, de civili, sunt răniţi. (…)
M-a impresionat să văd copii victime ale acestui conflict. UNICEF vorbeşte deja de 500 de copii morţi. (…)
Dar, dă cumva speranţă tuturor să ştim că în această perioadă a Postului Mare avem solidaritatea tuturor creştinilor şi mai ales a Sfântului Părinte care se roagă pentru noi, se gândeşte la suferinţele populaţiei siriene şi, prin intermediul colaboratorilor săi, încearcă să vadă cum poate uşura suferinţele şi cum poate face să ajungă pacea şi reconcilierea în Siria.”








All the contents on this site are copyrighted ©.