Papa a celebrat ritul punerii cenuşii şi Sf. Liturghie din Miercurea Cenuşii: Fiul lui Dumnezeu, dat pentru noi, fii rătăcitori, ne face să ne întoarcem în patria noastră adevărată

RV 22 feb 2012. Benedict XVI a prezidat miercuri după amiază, Miercurea Cenuşii, procesiunea penitenţială şi Sf. Liturghie cu ritul punerii cenuşii, prin care începe Postul Mare. Potrivit tradiţiei, ritul sacru a început la biserica Sfântul Anselm, pe colina Aventin. De aici, Benedict XVI şi concelebranţii, cântând Litania tuturor sfinţilor, au mers în procesiune la bazilica paleocreştină Sf. Sabina, unde s-a celebrat Sf. Liturghie cu ritul punerii cenuşii. S-a marcat astfel şi prima "statio" sau staţiune penitenţială romană din drumul de pocăinţă al Postului Mare. La omilia Celebrării Euharistice, Sfântul Părinte a vorbit despre semnul liturgic al cenuşii, un element al naturii care în liturgie devine un simbol sacru, care marchează şi defineşte prima zi a Postului Mare.

"Cenuşa, a spus Papa, este unul din acele semne materiale care aduc cosmosul în interiorul liturgiei". Spre deosebire de apă, ulei, pâine şi vin, care devin materie sacramentală, cenuşa nu este un semn sacramental dar rămâne legat de rugăciunea şi sanctificarea Poporului creştin. Este prevăzută, de altfel, mai înainte de a fi pusă individual pe cap, o binecuvântare specifică a cenuşii.

Gestul impunerii cenuşii este însoţit de obicei de cuvintele din cartea Genezei: "Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" (Gen 3,19). Aceste cuvinte, a reluat Pontiful, încheie sentinţa pronunţată de Dumnezeu după păcatul originar (...) Bărbatul şi femeia nu sunt blestemaţi direct, cum a fost şarpele, ci din cauza păcatului lui Adam, a fost blestemat pământul din care a fost luat (Gen 2,7-8). Semnul cenuşii, aşadar, ne conduce la fresca impunătoare a creaţiei, în care se spune că fiinţa umană este o unitate specială de materie şi suflu divin.

În cartea Genezei simbolul cenuşii suportă o transformare negativă din cauza păcatului. Dacă înainte de cădere, pământul avea un potenţial în întregime pozitiv, irigat de o "sursă de apă" (Gen 2,6), după cădere şi blestemul divin pământul va produce "spini şi mărăcini". Ţărâna pământului nu mai recheamă gestul creator al lui Dumnezeu, deschis vieţii, dar devine semnul unui destin inexorabil de moarte: 'pământ eşti şi în pământ te vei întoarce' (Gen 3,19).

Este evident în textul biblic că pământul participă la soarta omului. După neascultarea omului, observa deja Sf. Ioan Gură de Aur, toate sunt impuse asupra lui într-un fel contrar stilului său de viaţă precedent (Predici la Geneză 17,9; PG 53,146). Blestemul solului are o funcţie medicinală pentru om, care de "rezistenţele" pământului, ar trebui să fie ajutat să se menţină în limitele proprii şi să recunoască propria natură (ibid.)

Faptul că blestemul solului are o funcţie medicinală, a reluat Benedict XVI, înseamnă că intenţia lui Dumnezeu, întotdeauna binefăcătoare, este mai adâncă decât blestemul însuşi. Acesta, în realitate, nu se datorează lui Dumnezeu ci păcatului, dar cu toate acestea, Dumnezeu nu poate să nu-l dea, pentru că respectă libertatea omului şi consecinţele ei, chiar şi când sunt negative. Aşadar, în cadrul pedepsei, dar şi al blestemului solului, rămâne o intenţie bună care vine de la Dumnezeu:
• "Când îi spune omului 'pământ eşti şi în pământ te vei întoarce', odată cu dreapta pedeapsă, intenţionează să vestească şi o cale de mântuire, care va avea de a face întocmai cu pământul, cu acea 'ţărână' şi acel 'trup' care vor fi luate asupra sa de Cuvânt", de Cristos.

Aceasta este perspectiva salvifică în care Liturgia Miercurii Cenuşii preia cuvântul din cartea Genezei: ca îndemn la pocăinţă, umilinţă, să ţinem cont de propria condiţie muritoare, dar nu pentru a cădea în disperare, ci pentru a primi, chiar în această fire muritoare, neaşteptata apropiere a lui Dumnezeu, care dincolo de moarte, deschide calea către înviere, către paradisul regăsit pentru totdeauna. (...)
• "Acel Dumnezeu care i-a alungat pe protopărinţi din Eden, l-a trimis pe Fiul său în pământul nostru distrus de păcat, nu l-a cruţat, pentru ca noi, fii rătăcitori, să ne întoarcem, pocăiţi şi răscumpăraţi de îndurarea sa, în patria noastră adevărată. Aşa să fie pentru fiecare dintre noi, pentru toţi credincioşii, pentru orice om care cu smerenie recunoaşte că are nevoie de mântuire".

Aici, serviciul audio: