Cenuşă pentru toţi! Din Miercurea Cenuşii până la Paşti, toţi în „ordinul penitenţilor”
(RV - 21 februarie 2012) Martirologium romanum. Feria IV Cinerum: Dies Cinerum
et initium sacratissimae Quadragesimae: ecce adeveniunt dies paenitentiae ad redimenda
peccata, ad salvandas animas; ecce tempus acceptabile, quo ad montem sanctum Paschatis
ascenditur. Martirologiul roman. Miercurea Cenuşii. Ziua Cenuşii
şi începutul preasfintelor Păresimi (Postul Mare): iată, zilele
de pocăinţă pentru iertarea păcatelor şi mântuirea sufletelor. Iată, timpul prielnic
în care urcăm muntele sfânt al Paştelui!
Miercurea
Cenuşii, a cărei Liturghie este marcată istoric de începutul pocăinţei publice, care
avea loc în această zi, şi de intensificarea instruirii catehumenilor care urmau să
fie botezaţi în Veghea pascală, deschide acum timpul salutar al Postului Mare.
Spiritul
comunitar de rugăciune, de sinceritate creştină şi de convertire la Domnul, pe care
îl proclamă textele Sfintei Scripturi, se exprimă simbolic în ritul cenuşii puse pe
capetele noastre, la care noi ne supunem cu smerenie ca răspuns la cuvântul lui Dumnezeu.
Dincolo de sensul pe care aceste uzanţe l-au avut în istoria religiilor, creştinul
le adoptă în continuitate cu practicile de ispăşire din Vechiul Testament, ca un „simbol
auster” al drumului nostru spiritual, de-al lungul întregii perioade a Postului Mare,
şi pentru a recunoaşte că trupul nostru, format din ţărână, se va întoarce în ea,
ca un sacrificiul adus Dumnezeului vieţii în unire cu moartea Fiului său Unul-născut.
De aceea, Miercurea Cenuşii, ca şi restul Postului Mare, nu are sens în sine,
dar ne trimite la evenimentul Învierii lui Isus, pe care noi îl celebrăm reînnoiţi
lăuntric şi cu speranţa fermă că trupurile noastre vor fi transformate la fel ca al
său.
Reînnoirea pascală este proclamată pentru toată omenirea de cei care cred
în Isus Cristos, care, urmând exemplul divinului Învăţător, practică postul de la
bunurile şi seducţiile lumii, pe care Cel Viclean ni le prezintă pentru a ne face
să cădem în ispită. Reducerea hranei trupeşti este un semn grăitor al disponibilităţii
creştinului la lucrarea Duhului Sfânt şi al solidarităţii noastre cu cei care aşteaptă
în sărăcie celebrarea ospăţului pascal,veşnic şi definitiv.
Astfel, renunţarea
la alte plăceri şi satisfacţii legitime va completa cadrul cerut pentru post, transformând
această perioadă de har în anunţarea profetică a unei noi lumi, împăcată cu Domnul.
Originea
Miercurii Cenuşii trebuie căutată în practica de pocăinţă din antichitatea creştină.
Originar, sacramentul pocăinţei nu era celebrat conform modalităţilor actuale. Specialiştii
în liturgică subliniază că evoluţia disciplinei penitenţiale este triplă: „de la o
celebrare publică la o celebrare privată; de la o reconciliere cu Biserica, acordată
o singură dată, la o celebrare frecventă a sacramentului, înţeleasă la ajutor şi remediu
în viaţa penitentului; de la o ispăşire, îndeplinită înainte de primirea dezlegării,
prelungită şi riguroasă, la împlinire succesivă a pocăinţei, adică după primirea dezlegării”.
Celebrarea
ritului cenuşii ia naştere datorită celebrării publice a pocăinţei. În fapt, constituia
gestul ritual care marca începutul drumului de pocăinţă a credincioşilor care intrau
astfel în „ordo poenitentium - în ordinul celor care fac pocăinţă”
şi urmau să fie dezlegaţi de păcatele lor în dimineaţa Joii Sfinte. Cu timpul, gestul
punerii cenuşii s-a extins la toţi credincioşii iar reforma liturgică a considerat
oportun să păstreze importanţa acestui semn. Deci, cenuşă pentru toţi!
Teologia
biblică relevă o dublă semnificaţie a folosirii cenuşii:
1.
Înainte de toate este semnul condiţiei omului, slab şi fragil. Abraham adresându-se
lui Dumnezeu i-a zis: „Iată, am îndrăznit să vorbesc cu Domnul, eu care sunt praf
şi cenuşă…”(Gen 18,27). Iob recunoscând limita profundă a existenţei sale,
cu simţi de extremă prosternare, afirmă: „Mi-ai dat brânci în noroi şi am ajuns să
fiu cu praful şi cu cenuşa” (Iob 30,19). În multe alte pasaje biblice se poate
întâlni această dimensiune precară a omului simbolizată de cenuşă (Înţ 2,3;
Sir 10,9; Sir 17,27).
2. Însă cenuşa este şi semnul exterior
al celui care să căieşte de propria conduită rea şi decide să parcurgă
un drum de reînnoire spre Domnul. Deosebit de cunoscut este textul biblic
despre convertirea locuitorilor cetăţii Ninive la predica profetului Iona: „Atunci
ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei
mai mari şi până la cei mai mici. Şi a ajuns vestea până la regele Ninive. Acesta
s-a sculat de pe tronul său, şi-a lepădat veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu
sac şi s-a culcat în cenuşă” (Iona 3,5-6). De asemenea Iudita invită tot poporul
să facă pocăinţă pentru ca Dumnezeu să intervină şi să-l elibereze: „Şi tot Israelul,
bărbaţi, femei şi copii, locuitori ai Ierusalimului au căzut cu faţa la pământ în
templu, şi-au presărat cenuşă în cap şi au întins mâinile înaintea Domnului” (Idt
4,11).
Simplă dar angajantă liturgia Miercurii Cenuşii păstrează această după
semnificaţie care este explicitată în formulele punerii cenuşii:"Adu-ţi aminte, omule,
că din ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce" şi „Convertiţi-vă şi credeţi în
evanghelie". Expertul Adrien Nocent subliniază că formula "Adu-ţi aminte,
omule, că din ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce" este strâns legată de gestul
punerii cenuşii în timp ce noua formulă „Convertiţi-vă…” exprimă mai bine aspectul
pozitiv al Postului Mare care începe cu această celebrare de pocăinţă.
Liturghia
însăşi propune o soluţie rituală foarte semnificativă: „Dacă celebrarea nu s-ar prelungi
peste măsură, se poate îmbina formula veche cu cea nouă care, împreună, ar exprima
în mod cert mult mai bine senul celebrării: „Adu-ţi aminte că din ţărână eşti,
şi în ţărână te vei întoarce; deci întoarce-te şi crezi în evanghelie”.
Ritul
punerii cenuşii, deşi celebrat după omilie, înlocuieşte actul de pocăinţă de la începutul
Liturghiei; pe lângă aceasta, poate fi împlinit chiar fără Liturghie prin următoarea
schemă de celebrare: cântarea de intrare, colecta, lecturile proprii,omilia, punerea
cenuşii, rugăciunea credincioşilor, binecuvântarea solemnă din timpul Postului Mare,
şi trimiterea.
Cenuşa poate fi pusă la toate Liturghiile oficiate miercuri,
dar este oportun să se indice o celebrare comunitară „specială”în care să se pună şi mai mult în evidenţă dimensiunea eclezială a drumului de
convertire a întregii Biserici.