Consistoriu: Sâmbătă, votul a şapte Cauze de canonizare, între care şi doi martiri

(RV – 17 februarie 2012) Consistoriul de sâmbătă, 18 februarie, va reprezenta pentru Papa şi pentru reînnoitul Colegiu al cardinalilor şi o ocazie pentru votul a şapte Cauze de canonizare. Cauzele privesc trei bărbaţi – din care doi martiri – şi patru femei, două dintre ele fiind credincioase laice.

- Prima istorie se configurează departe în timp şi se referă la „cea care pune lucrurile în ordine”. Aceasta este semnificaţia numelui Tekakwitha, numele indian al Ecaterinei, peste puţin timp prima sfântă din rândul populaţiei pieilor roşii din America. Irocheză, după tată, în vreme ce mama ei era creştină din tribul indienilor Algonquin, Ecaterina se naşte la jumătatea anului 1650, într-o localitate care corespunde oraşului Albany de azi.
Supravieţuieşte unei epidemii de variolă, boală care-i va lăsa însă grave sechele, desfigurând-o, distrugându-i vederea şi condamnând-o să trăiască marginalizată în propria comunitate.
În plus, unchiul care a luat-o în grijă nu suporta convertirea ei la creştinism, fapt ce a determinat-o pe Ecaterina să se refugieze în marele frig din Canada şi să se dedice unei vieţi de profundă rugăciune.
Însă, boala şi frigul au condus-o la moarte, Ecaterina trecând la cele veşnice la doar 24 de ani.

- Din partea opusă a hărţii, în Insula Guam din Oceanul Pacific, în aceiaşi epocă cu Ecaterina, un tânăr filipinez, Pedro Calunsgod, îşi trăia martiriul la doar 17 ani. Era un catihet ce-i urma pe misionarii iezuiţi spanioli, primiţi în mod favorabil de către indigeni. Dar succesul lor trezeşte multă gelozie, urmată de o campanie de defăimare ce se transformă în violenţă. Pedro Calunsgod şi părintele iezuit Diego suscită mânia neînfrânată a capului unei mici comunităţi, după ce fiica i-a fost botezată de cei doi misionari. Amândoi sunt ucişi, corpurile fiindu-le aruncate în ocean.

- Un salt în timp şi se ajunge la 1838, anul naşterii următorilor doi viitori sfinţi.
Pe 23 ianuarie, se naşte în Germania, Barbara Cope. Fiică unor ţărani săraci, la numai doi ani emigrează împreună cu familia sa în Statele Unite. Ca adolescentă, va lucra în fabrică, pentru a-şi ajuta familia, dar dorinţa ei era de a se consacra lui Dumnezeu. O va face la 24 de ani când va intra să facă parte din Surorile Franciscane ale celui de-al treilea Ordin din Syracuse, luând numele de Maica Marianna. Inteligenţa şi generozitatea o vor purta la conducerea Institutului, când de la binecunoscutul leprozar din Molokai ajunge la episcopul din Honolulu cererea de noi infirmiere. Maica Mariana răspunde cererii şi pleacă, împreună cu alte călugăriţe, pentru a se pune în slujba bolnavilor. Îi va îngriji pe leproşi timp de 30 de ani, până la ultima suflare. Maica Marianna moare în 1918, la vârsta de 80 de ani.

- La sfârşitul lunii noiembrie 1838, se naşte în Franţa, Iacob Berthieu. Devenit preot, intră în Compania lui Isus şi pleacă misionar în Madagascar. La izbucnirea, în 1894, a celui de-al doilea război al malgaşilor împotriva Franţei, părintele Berthieu se afla la Andrainarivo (în Madagascar). Este capturat de către insurgenţi, în timp ce-i însoţea pe creştinii evacuaţi din sate, şi i se cere să-şi renege credinţa. Părintele Berthieu refuză şi plăteşte cu viaţa, trupul său fiind aruncat în râul Mananara.

- În 1841 se năştea în Italia, la Brescia, într-o familie cu mari dificultăţi economice Giovanni Piamarta. Va deveni preot, de numele său legându-se fondarea Institutului Artigianelli, dedicat ajutorării tinerilor care veneau la Brescia în căutare de lucru. Dar părintele Piamarta nu se opreşte doar la această iniţiativă, creând de asemenea o Societate Pie a preoţilor şi călugărilor şi Congregaţia Surorilor Sărace ale Sfintei Familii din Nazaret.

În aceiaşi perioadă cu părintele Piamarta, se năştea la Barcellona Carmen Sallé Barangueras, într-o perioadă în care se proclama dogma Neprihănitei Zămisliri. A îmbrăcat hainele călugăreşti ale Terţiarelor dominicane ale Bunei Vestiri, fondând congregaţia Concepţionistelor misionare ale educaţiei. Moare la Madrid, în 1911, lăsând 166 de misionare în Congregaţia pe care a fondat-o şi care este azi prezentă în întreaga lume.

Ultimul scurt medalion se referă la Anna Schäffer, viitoare sfântă laică. S-a născut în Bavaria şi de mică visa să devină călugăriţă misionară. În 1901 suferă un grav accident la locul de muncă, într-o spălătorie. Gravele arsuri de pe ambele picioare o vor lăsa, din păcate, invalidă. Dar Anna nu se resemnează şi-i cere lui Cristos harul de a putea fi misionară de pe patul de suferinţă, unde multe persoane vor afla încurajare şi sprijin.
În 1925, după o cădere din pat, îşi pierde vocea, Anna murind la puţin timp după aceea, susurând: „Isus, eu trăiesc în tine”.