A-l separa pe Cristos de Biserică, duce la falsificarea atât a unuia cât şi a celeilalte: card. Angelo Bagnasco, la simpozionul "Isus, contemporanul nostru"

RV 09 feb 2012. A început joi, la Roma, cu Mesajul Papei, pentru a se încheia sâmbătă, simpozionul "Isus, contemporanul nostru", organizat de Comitetul pentru Proiectul Cultural al Conferinţei Episcopale Italiene (CEI).

"Chiar şi în vremurile noastre, marcate de împrăştiere şi confuzie", se citeşte în mesajul lui Benedict XVI, "este semnificativ faptul că numele şi mesajul lui Isus din Nazaret continuă să trezească interesul şi să exercite o forţă de atracţie pînă şi în cei care nu ajung să îmbrăţişeze cuvântul său de mântuire".

La deschiderea lucrărilor, joi, după amiază, card. Angelo Bagnasco, preşedinte CEI şi arhiepiscop de Genova, a afirmat că activitatea Comitetului mai sus amintit "elaborează şi produce o reflecţie de înaltă valoare, care reprezintă un stimulent pentru mărturia credinţei şi dezbaterea publică mai amplă".

Vorbind despre centralitatea pe care o prezintă chestiunea credinţei, readusă în prim plan de Benedict XVI prin proclamarea Anului Credinţei, card. Bagnasco a observat că "astăzi, în Europa noastră, pare să existe ici şi colo o ciudată reticenţă în a pronunţa numele lui Isus, un fel de oboseală, un scepticism uneori molipsitor". Pe de altă parte, a reluat cardinalul, "în Africa, Asia şi America Latină, prospeţimea creştinismului poate fi atinsă cu mâna şi Bisericile tinere cresc într-un ritm ameţitor, în timp ce la noi nu se înregistrează acelaşi elan, aceeaşi ardoare în a-l vesti pe Isus Cristos Domnul şi Răscumpărătorul, drept care credinţa este în pericolul de a se stinge ca o flacără care nu mai are din ce să se alimenteze". "Ne-a doborât obişnuinţa?", s-a întrebat cardinalul Bagnasco. "Am devenit oare emiţători obosiţi ai unui creştinism previzibil şi searbăd, ai unui cuvânt care nu ajunge la inimă şi nu conduce la convertire, ai unei alternative de viaţă care nu mai fascinează?".

"Conştientă că în multe Ţări de veche creştinătate credinţa nu mai trebuie presupusă ci trezită şi sprijinită coerent, că creştini nu ne naştem ci devenim, şi că misiunea creştină devine chestiune culturală şi antropologică mai mult decât geografică – Biserica a individuat drept necesar şi urgent un anotimp de nouă evanghelizare, pentru ca transmiterea credinţei să poată regăsi fluiditatea şi să devină rod de fiecare zi în orice context creştin. Spunând din nou 'Isus Cristos' ca inimă a Evangheliei şi a creştinismului care din Evanghelie izvorăşte şi prinde formă, căci 'Evanghelia nu este un sistem de articole de credinţă şi precepte morale, şi cu atât mai puţin un program politic, ci o persoană, Isus Cristos, Cuvântul definitiv al lui Dumnezeu, Cuvântul făcut om – obiectivul transmiterii credinţei este aşadar realizarea întâlnirii cu Isus Cristos, în Duhul Sfânt, pentru a ajunge să facem experienţa Tatălui său şi al nostru".

Benedict XVI, a reluat card. Bagnasco, vorbind despre noua evanghelizare în calitate de prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei în anul Marelui Jubileu, arăta patru conţinuturi principale: convertirea, Împărăţia lui Dumnezeu, Isus Cristos şi viaţa veşnică. Tema lui Dumnezeu, în realitate, nu poate decât să trimită la Cristos, pentru că numai în el tema devine cu adevărat concretă: dacă Cristos se oferă drept calea vieţii, urmarea sa are drept scop a deveni asemenea lui".

(…) "Chestiunea lui Dumnezeu şi Isus Cristos sunt aşadar inseparabile şi numai nedespărţindu-l pe Dumnezeu de Isus putem face prezent misterul creştin pentru bărbaţii şi femeile din timpul nostru. În (cartea) 'Introducere la creştinism', Joseph-Ratzinger (astăzi Benedict XVI) scotea bine în evidenţă că 'dacă Dumnezeu s-a făcut cu adevărat om şi, deci, în Isus Cristos este în acelaşi timp om adevărat şi Dumnezeu adevărat, Isus participă ca om la prezentul lui Dumnezeu, care cuprinde toate timpurile. Atunci şi numai atunci Dumnezeu nu este un simplu trecut, ci prezent între oameni, contemporanul nostru în timpul nostru', încheia teologul. Dar, a reluat cardinalul, dacă în Cristos Dumnezeu devine contemporan cu orice timp, este adevărat şi faptul că numai prin contemporaneitatea lui Cristos oamenii din orice timp devin autentic creştini, cum scria Kierkegaard la începutul operei sale 'Exerciţiul creştinismului': "Au trecut de acum optsprezece secole de când Isus Cristos păşea pe pământ', scria gânditorul danez. 'Dar nu este vorba de un fapt ca celelalte, care, odată trecute, se pierd în istorie şi cu timpul cad în uitare. În schimb, prezenţa sa pe pământ nu va deveni niciodată un eveniment din trecut, cu atât mai puţin ceva tot mai învechit, cu condiţia să se mai găsească credinţă pe pământ (cfr Lc 18,8); într-adevăr, dacă aceasta lipseşte, viaţa pământească a lui Cristos devine un fapt foarte îndepărtat. Dar atâta vreme cât există unul care crede, e nevoie ca el, pentru a fi devenit astfel, să fi fost şi, ca om care crede, să fie contemporan cu prezenţa sa la fel ca primii contemporani; această contemporaneitate este condiţia credinţei sau mai precis ea este definiţia credinţei". Credinţa, a reluat card. Bagnasco, îl face pe cel care cred contemporanul lui Isus.

"Mai mult, dacă Dumnezu se revelează în Vechiul Testament ca un Dumnezeu gelos (cfr Ex 34,14), iar gelozia face parte din limbajul iubirii, atunci putem recunoaşte în Isus din Nazaret forma radicală şi împlinită a geloziei divine, a pasiunii sale pentru om. Gelozie care, spre deosebire de om, îl duce pe Dumnezeu nu la posesie şi la jertfa de sine, nu la stăpânire ci la autoexpunere: nu-l distruge pe celălalt pentru a pune stăpânire asupra lui, dar pentru celălalt se înjoseşte pe sine pînă la a-şi da viaţa. De aceea în Cristos, omul descoperă chipul lui Dumnezeu şi deci identitatea umanului. În afara lui Cristos, omul se pierde uşor pe sine, nu mai ştie cine este şi unde merge, pentru că dispare referinţa ultimă şi decisivă care este transcendentă şi nemuritoare".

"În Isus Cristos, pe cerul istoriei, străluceşte în sfârşit adevărul lui Dumnezeu: El a apărut, s-a arătat, a ieşit din lumina inaccesibilă (…). Nu este oare adevărat că atracţia lui Isus şi a Evangheliei sale se naşte şi din corespondenţa cu inima omului? Că viaţa sa şi cuvintele sale sunt ecoul a ceea ce omenirea aşteaptă dintotdeauna? Cuvântul întrupat este răspunsul personal şi la întrebarea care iese nestăvilită din cosmosul însuşi, care prin vârful incandescent al conştiinţei, ridică invocaţia ontologică, îl întreabă pe 'cineva' cu privire la originea şi destinul său. Da, a încheiat card. Bagnasco, în paradoxul uman, Cristos corespunde, şi o inteligenţă gânditoare şi liberă înţelege şi porneşte la drum".

La finalul intervenţiei sale, joi, la simpozionul "Isus, contemporanul nostru", card. Bagnasco a evidenţiat că nu există Cristos fără Biserică. "A-l separa pe Cristos de Biserica sa", a afirmat, "este o operaţiune care conduce la falsificarea atât a unuia cât şi a celeilalte. Cristos fără Biserică devine o realitate uşor de manipulat şi curând deformată în funcţie de gusturile personale, în timp ce o Biserică fără Cristos se reduce la o simplă structură umană şi ca atare, structură de putere. Nu întâmplător, a încheiat cardinalul, "reducţionismul mediatic, care prinde foarte puţin din aspectul tainic al Bisericii, din configuraţia sa comunitar-spirituală şi a voinţei sale de conformare la Cristos, face deseori o lectură exclusiv 'politică' şi, prin urmare, univocă şi parţială". (…) Biserica "trăieşte din Cristos şi din vestirea Lui ca mântuitor al lumii. Aceasta, şi nu alta, este calea pe care Benedict XVI o arată de parcurs, ştiind că Biserica, deşi în modestie, continuă în sine întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, îi garantează prezenţa în mijlocul nostru şi îi răspândeşte iubirea faţă de oameni. În aceasta constă, de fapt, apelul blând şi insistent la reformă, pentru că chipul Bisericii devine transparenţa chipului lui Cristos, care, la rândul său, este revelaţia definitivă a iubirii lui Dumnezeu pentru fiecare om, prin darul Duhului Sfânt".

Aici, pe scurt, serviciul audio: