Benedict XVI la audienţa generală: "Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. Asemeni lui Isus pe cruce, să-i încredinţăm şi noi suferinţa noastră"

RV 08 feb 2012. După exemplul lui Cristos, "în faţa situaţiilor mai grele şi dureroase, când se pare că Dumnezeu nu aude, nu trebuie să ne temem să-i încredinţăm Lui tot greul pe care-l purtăm în inima noastră": cu acest îndemn, Benedict XVI s-a adresat credincioşilor care au venit în aula Paul VI pentru audienţa generală de miercuri, vorbind despre rugăciunea lui Isus ca model al rugăciunii creştine. După cateheză, centrată pe strigătul lui Isus de pe cruce, Pontiful a făcut un apel în favoarea victimelor vremii deosebit de reci care a cuprins estul şi centrul Europei.

Oprindu-se la ultimele clipe din viaţa pământească a lui Isus, cele aproximativ şase ore ale Domnului răstignit pe cruce, Benedict XVI a propus la audienţa generală o cateheză despre întunecimea acelor momente pecetluită de strigătul cutremurător al lui Isus: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?".

Papa a vorbit despre rugăciunea lui Isus muribund, documentată de evangheliştii Marcu şi Matei - fie în greacă fie într-un amestec de ebraică şi aramaică – pentru a transmite generaţiilor viitoare nu doar conţinutul dar pînă şi "sunetul pe care această rugăciune l-a avut pe buzele lui Isus". Auzim, aşadar, "realmente cuvintele lui Isus aşa cum erau", a subliniat Papa. Cristos, în faţa insultelor primite de la cei prezenţi la răstignire - care n-au înţeles ori n-au vrut să înţeleagă rugăciunea sa - şi "în faţa tenebrelor care se lăsau peste toate", prin strigătul rugăciunii sale "arată că, odată cu povara suferinţei şi a morţii, în care pare să existe părăsirea, absenţa lui Dumnezeu, El are certitudinea deplină a apropierii Tatălui, care aprobă acest act suprem de iubire, de dăruire totală de sine, chiar dacă nu se aude, ca în alte momente, vocea de sus". În momentele de angoasă, rugăciunea se transformă într-un strigăt. La fel se întâmplă şi în raportul nostru cu Domnul:
• "În faţa situaţiilor mai grele şi dureroase, când se pare că Dumnezeu nu aude, nu trebuie să ne temem să-i încredinţăm Lui tot greul care ne apasă inima, nu trebuie să ne fie teamă să strigăm către El suferinţa noastră".

În momentul "ultimului refuz din partea oamenilor, în momentul părăsirii", Isus se roagă "în conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu Tatăl", chiar şi în această clipă în care simte drama umană a morţii":
• "E important să înţelegem că rugăciunea lui Isus nu este strigătul celui care merge cu disperare în întâmpinarea morţii, şi nici strigătul celui care se ştie părăsit. În acel moment Isus îşi însuşeşte în întregime Psalmul 22, psalmul poporului lui Israel care suferă, şi în acest fel ia asupra lui nu doar durerea poporului său dar şi durerea tuturor oamenilor care suferă din cauza asupririi răului, şi în acelaşi timp, duce toate acestea la inima lui Dumnezeu însuşi, cu certitudinea că strigătul său va fi ascultat la înviere: «strigătul chinurilor extreme este în acelaşi timp certitudine a răspunsului divin, certitudinea mântuirii, nu doar pentru Isus însuşi, dar şi pentru cei mulţi»".

În rugăciunea lui Isus sunt cuprinse "încrederea cea mai adâncă şi abandonul în mâinile lui Dumnezeu, chiar şi când pare absent, chiar şi când pare să rămână în tăcere, urmând un plan pentru noi de neînţeles". Isus suferă "în comuniune cu noi şi pentru noi", o suferinţă "care vine din iubire şi care poartă deja în sine mântuirea, victoria iubirii". În momentul cel mai greu, aşadar, Isus "lasă ca inima sa să exprime durerea, dar lasă să se vadă, în acelaşi timp, simţul prezenţei Tatălui şi consimţământul la planul său de mântuire faţă de oameni".
• "Şi noi ne aflăm întotdeauna şi din nou în faţa unui 'astăzi' al suferinţei, al tăcerii lui Dumnezeu – o manifestăm de atâtea ori în rugăciunea noastră – dar ne aflăm şi în faţa unui 'astăzi' al Învierii, al răspunsului lui Dumnezeu care ia asupra lui suferinţele noastre, pentru a le duce împreună cu noi şi a ne dărui speranţa neclintită că vor fi biruite".

În rugăciune, a încheiat Pontiful, noi "ducem la Dumnezeu crucile noastre de fiecare zi, în certitudinea că El este prezent şi ne ascultă":
• "Strigătul lui Isus ne aminteşte că în rugăciune trebuie să depăşim barierele eului nostru şi ale problemelor noastre, pentru a ne deschide la necesităţile şi suferinţele celorlalţi. Rugăciunea lui Isus care moare pe Cruce să ne înveţe să ne rugăm cu iubire pentru atâţia fraţi şi surori care simt greul vieţii de fiecare zi, care trăiesc momente grele, care sunt în durere, care nu au nici un cuvânt de mângâiere; să ne rugăm toate acestea la inima lui Dumnezeu, pentru ca şi ei să poată simţi iubirea lui Dumnezeu care nu ne părăseşte niciodată".

Aici, serviciul audio şi Binecuvântarea Apostolică: