Papa către plenara Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei: ecumenism în adevăr; creştini uniţi pentru a-i readuce omului pe Dumnezeu

(RV - 27 ianuarie 2012) Criza de credinţă este cea mai mare provocare pentru Biserica de azi. De aceea, este mai necesară ca oricând unitatea creştinilor. Este, pe scurt, ceea ce Papa a spus vineri dimineaţă primind în audienţă în Sala Clementină din Vatican, cei circa 70 de participanţi la adunarea plenară a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. În cuvântul său, Benedict al XVI-lea s-a oprit la câteva aspecte ale drumului ecumenic, asupra cărora a reflectat şi actuala plenară de dicasterului în coincidenţă cu încheiere Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.

„Suntem în faţa unei profunde crize de credinţă” în vaste arii ale lumii, „a unei pierderi a simţului religios care constituie cea mai mare sfidare pentru Biserică de azi”. Pleacă de la această consideraţie Papa Benedict subliniind că prioritatea în angajarea Bisericii întregi trebuie să fie „reînnoirea credinţei”:
• Urez ca Anul Credinţei să poată contribui, prin colaborarea cordială a tuturor componentelor Poporului lui Dumnezeu, la a-l face din nou prezent pe Dumnezeu în această lume şi la a deschide oamenilor accesul la credinţă, la a se încredinţa acelui Dumnezeu care ne-a iubit până la sfârşit, în Isus Cristos răstignit şi înviat.

Este o sarcină, o îndatorire, strâns legată de tema unităţii creştinilor. Benedict al XVI-lea s-a oprit la unele aspecte doctrinare care privesc mersul ecumenic al Bisericii, asupra căruia, cum s-a spus, a reflectat şi plenara abia încheiată. Dialogurile ecumenice au purtat „nu puţine roade bune”, aminteşte Pontiful, dar cere „vigilenţa noastră” căci există riscul „unui fals irenism ţi a unui indiferentism. cu totul străin de gândirea Conciliului Vatican II”:
• Acest indiferentism este cauzat de opinia din ce în ce mai difuză că adevărul nu ar fi accesibil omului; de aceea, ar fi necesar să se limiteze la a găsi reguli pentru o practică în stare să amelioreze lumea. Şi astfel credinţa ar fi substituită de un moralism fără fundament profund. centrul adevăratului ecumenism este în schimb credinţa în care omul întâlneşte adevărul care se revelează în Cuvântul lui Dumnezeu.

„Fără credinţă - continuă Papa - toată mişcarea ecumenică ar fi redusă la o formă de ’contract social’ la care se aderă dintr-un interes comun pe când logica Conciliului Vatican II este diferită”: „căutarea sinceră a deplinei unităţi a tuturor creştinilor este un dinamism animat de Cuvântul lui Dumnezeu, de Adevărul divin care ne vorbeşte în acest Cuvânt”.

Potrivit Pontifului, „problema crucială” în feluritele dialoguri ecumenice este „chestiunea structurii revelaţiei - relaţia dintre Sfânta Scriptură, Tradiţia vie în Sfânta Biserică şi Ministerul succesorilor Apostolilor ca martor al adevăratei credinţe”. Aici este implicită, subliniază mai departe, „problema ecleziologiei, a învăţăturii despre Biserică, ce face parte din atare problemă: cum ajunge adevărul lui Dumnezeu la noi”. Şi fundamental, între altele, este aici discernământul dintre Tradiţiei şi tradiţii. Benedict al XVI-lea aminteşte că „un important pas al unui asemenea discernământ” a fost făcut în aplicarea măsurilor adoptate pentru grupurile de credincioşi proveniţi din anglicanism, care doresc să intre în deplină comuniune cu Biserica, păstrând propriile tradiţii spirituale, liturgice şi pastorale, care sunt conforme cu credinţa catolică. Papa recunoaşte, în fapt, „o bogăţie spirituală în diferitele Confesiuni creştine, care este expresia credinţei unice şi a darului de împărtăşit şi de găsit împreună în Tradiţia Bisericii”.

O altă chestiune fundamentală este cea „a metodelor adoptate în feluritele dialoguri ecumenice”, care şi ele trebuie să reflecte „prioritatea credinţei”:
• În acest sens, e nevoie să se abordeze cu curaj şi acele chestiuni controversate, mereu în spirit de fraternitate şi de respect reciproc.

De asemenea, trebuie „să se ofere o interpretare corectă acelei ordini sau ’ierarhii’ în adevărurile doctrinei catolice, relevate în decretul despre ecumenism „Unitatis redintegratio” al Conciliului Vatican II. Papa subliniază apoi relevanţa „documentelor de studii” produse de diferite dialoguri ecumenice reamintind însă că sunt contribuţii oferite autorităţii competente a Bisericii care „singură este chemată să le judece în mod definitiv”. A atribui „o pondere obligatorie sau aproape conclusivă unor spinoase chestiuni din cadrul dialogurilor”, fără evaluarea din partea Autorităţii bisericeşti, „în ultima analiză nu ar ajuta drumul spre deplina unitate în credinţă”.

Potrivit Sfântului Părinte va fi important şi să vorbească „cu o singură voce” despre „marile chestiuni morale privind viaţa umană, familia, sexualitatea, bioetica, libertatea, justiţia şi pacea”. Şi aceasta preluând lumină din Sfânta Scriptură şi din tradiţia Bisericii. Apărând - spune - valorile fundamentale ale marii tradiţii a Bisericii, apărăm omul, apărăm creaţia”.

În fine, Papa s-a exprimat pentru colaborarea dintre Congregaţie pentru Doctrina Credinţei şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor pentru a „promova în mod eficace restabilirea deplinei unităţi între toţi creştinii”. In fapt, divizarea dintre creştini reprezintă pentru lume un scandal şi se opune voinţei lui Cristos, încheie Papa vorbind vineri participanţilor la plenare Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Sfântul Părinte aminteşte clar că unitatea este „nu doar rodul credinţei”, dar şi „un mijloc şi aproape un presupus pentru a vesti în mod din ce în ce mai credibil credinţa celor care nu-l cunosc încă pe Mântuitorul”.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci