Benedict al XVI-lea şi cuvintele sale asupra Shoah: niciodată violenţa să nu mai umilească demnitatea omului

(RV - 27 ianuarie 2012) Pe 27 ianuarie este Ziua internaţională în amintirea victimelor Holocaustului, adoptată în 2005 de Naţiunile Unite. Este şi ziua în cinstea acelora care cu riscul vieţii i-au protejat pe persecutaţi. O zi pentru a nu uita nebunia ucigaşă a Shoahului.
Au trecut 67 de ani de la eliberarea supravieţuitorilor lagărului nazist de la Auschwitz. Era în ziua de 27 februarie 1845 când trupele sovietice au deschis porţile acelui loc de exterminare dezvăluind lumii adevărul terifiant al Holocaustului. Şi astăzi încă aceea nu este o istorie din alte timpuri dar o pagină ce retrăieşte în mărturiile supravieţuitorilor, în iniţiativele comemorative şi în conştiinţe. „Dacă a înţelege este imposibil - a scris evreul italian Primo Levi, unul dintre martorii Shoah-ului - a cunoaşte este necesar”. La Auschwitz, la fel ca în diferite alte lagăre de exterminare, oamenii - bărbaţi şi femei -, copii, tineri şi bătrâni nu mai erau fiinţe umane. Totul fusese planificat pentru anihilarea fizică şi ştergerea demnităţii umane. Dieta şi porţiile de hrană reduse, împreună cu munca forţată, duceau la epuizare iar tatuajul şi un număr substituia numele persoanei.
Benedict al XVI-lea a intervenit de mai multe ori asupra acestei uriaşe tragedii, imposibil de calificat prin cuvinte, care a marcat istoria secolului XX. Istorice şi impresionante, apoi, sunt vizitele Papei la lagărul de exterminare de la Auschwitz şi la Memorialul Yad Vashem din Ierusalim în 2009.
„Shoah-ul să determine omenirea la a reflecta asupra puterii imprevizibile a răului atunci când captivează şi subjugă inima omului”: este unul din multele gânduri pe care Benedict al XVI-lea le-a dedicat exterminării evreilor prin mâna naziştilor. Intensă şi memorabilă rămâne vizita papei la Auschwitz, în momentul culminant al călătoriei sale apostolice în Polonia din mai 2006:
• A lua cuvântul în acest loc de oroare, de acumulare de crime împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului, ce nu cunoaşte egal în istorie, este aproape imposibil - şi este extrem de greu şi de oprimant pentru un creştin, pentru un papă care provine din Germania. Într-un loc ca acesta cuvintele amuţesc şi în cele din urmă poate rămâne doar o tăcere de groază - o tăcere care este un strigăt lăuntric spre Dumnezeu: „Pentru ce, Doamne, ai tăcut? De ce ai suportat toate acestea? În această atitudine de tăcere ne închinăm profund în adâncul nostru în faţa mulţimii nenumărate a celor care au suferit şi au fost duşi la moarte; totuşi această tăcere, devine apoi un strigăt puternic de iertare şi de reconciliere, un strigăt către Dumnezeul cel Viu de a nu mai îngădui niciodată aşa ceva (Vizita la Auschwitz-Birkenau, 28 mai 2006).
„Nu puteam să nu vin aici”, afirmă Papa profund emoţionat. Trebuia să vin. Era şi este o datorie în faţa adevărului şi a dreptului celor care au suferit, o datorie în faţa lui Dumnezeu, de a fi aici ca succesor al lui Ioan Paul al II-lea şi ca fiu al poporului german. Pontiful subliniază apoi că prin distrugerea evreilor, naziştii voiau să construiască o lume fără Dumnezeu:
• Potentaţii celui de-al Treilea Reich voiau să strivească poporul evreu în totalitatea sa; voiau să-l şteargă din lista popoarelor pământului. Atunci cuvintele psalmului: „Suntem daţi la moarte, suntem socotiţi ca oi de înjunghiere” s-au verificat în mod îngrozitor. În fond, acei criminali violenţi, urmărind nimicirea unui popor, voiau să-l ucidă pe acel Dumnezeu care l-a chemat pe Abraham, care vorbind pe muntele Sinai a stabilit criteriile obiective ale umanităţii care rămân valabile în veci (Vizita la Auschwitz-Birkenau, 28 mai 2006).
Despre Ziua Memoriei, Benedict al XVI-lea vorbeşte în mod specific la audienţa din 28 ianuarie 2009. Papa reaminteşte că Holocaustul este „un avertisment împotriva urii, împotriva negării sau reducţionismului, deoarece violenţa săvârşită împotriva unei singure fiinţe umane înseamnă violenţă împotriva tuturor”. Nici un om nu este o insulă, a scris un cunoscut poet.
• Shoah-ul învaţă mai ales, atât vechile cât şi noile generaţii, că numai drumul anevoios al ascultării şi dialogului, al iubirii şi iertării conduce popoarele, culturile şi religiile lumii la ţinta dorită a fraternităţii şi păcii în adevăr. Niciodată violenţa să nu mai umilească demnitatea omului! ( Audienţa generală din 28 ianuarie 2009).
O violenţă pe care Joseph Ratzinger a văzut-o cu ochii săi. Papa aminteşte începutul furiei naziste împotriva evreilor în aşa-numita „Noaptea de Cristal” dintre 9 şi 10 noiembrie 1938:
• „Încă şi astăzi simt durere pentru ceea ce s-a întâmplat în acea tragică împrejurare, a cărei amintire trebuie să servească la a face astfel ca asemenea orori să nu se mai repete niciodată şi ca oamenii să se angajeze, la toate nivelurile, împotriva oricărei forme de antisemitism şi de discriminare, educând mai presus de toate tinerele generaţii la respect şi acceptarea reciprocă (Angelus 9 noiembrie 2008).
În ultimii doi ani, Benedict al XVI-lea a efectuat două vizite istorice în care a comemorat cei 6 milioane de evrei ucişi în Holocaust şi încă o dată a adresat un puternic apel la a nu uita această tragedie. În mai 2009, în timpul călătoriei în Ţara Sfântă, Papa sa dus la Yad Vashem din Ierusalim. Cei care şi-au pierdut viaţa în Shoah, afirmă la Memorialul Holocaustului, „sunt scrişi permanent în inimile celor dragi ai lor, ale tovarăşilor lor de închisoare şi a celor care sunt decişi să nu mai permită niciodată ca o asemenea oroare să mai poată dezonora umanitatea”. În continuare, pe 17 ianuarie 2010, Benedict al XVI-lea vizitează sinagoga din Roma şi recunoaşte cu amărăciune că mulţi catolici au rămas indiferenţi la drama Shoah-ului. Pontiful reafirmă caracterul irevocabil al drumului de prietenie dintre evrei şi catolici întreprins la Conciliul Vatican II şi cere iertare pentru suferinţele provocate de creştini poporului evreu:
• Biserica nu a omis să deplângă lipsurile fiilor şi fiicelor sale, cerând iertare pentru tot ceea ce a putut favoriza în vreun mod plăgile antisemitismului şi anti-iudaismului. Fie ca aceste răni să poată fi vindecate pentru totdeauna (Vizita la Sinagoga din Roma, 17 ianuarie 2010).