Dreptul autentic este inseparabil de justiţie: Benedict al XVI-lea către Tribunalul ecleziastic “Rota Romana”

(RV - 21 ianuarie 2012) Dreptul autentic este inseparabil de justiţie. A subliniat Papa Benedict al XVI-lea în discursul pentru inaugurarea anului judiciar al Tribunalului Rota Romana. Papa s-a oprit asupra unui aspect de prim ordin al funcţiei judiciare, şi anume “interpretarea legii canonice” în vederea aplicării ei. A amintit şi recenta inovaţie a transferării „la un oficiu din cadrul acestui Tribunal Apostolic a competenţelor privind procedurile de dispensă de la căsătoria validă şi neconsumată şi cauzele de declarare a nulităţii Hirotonirii sacre”.

Dreptul canonic - a explicat Papa - îşi află în adevărurile de credinţă fundamentul şi chiar sensul său, şi că lex agendi - legea acţiunii nu poate decât să oglindească lex credendi - legea credinţei. Iar interpretarea şi explicarea sa „este strâns legată de însăşi concepţia despre legea Bisericii”. De aici se naşte necesitatea evitării riscului de a identifica „dreptul canonic cu sistemul de legi”, sau cu textele, Codicile căzând astfel în aşa-zisul „legalism”. Această reducere ar duce „la uitarea practică”, la a nu lua în consideraţie „dreptul natural şi dreptul divin pozitiv”, (şi anume ansamblul principiilor de conduită care depind de Creaţie şi cel instituit de Dumnezeu prin intermediul Revelaţiei, de exemplu norme conţinute în Vechiul şi Noul Testament), precum legătura „vitală a oricărui drept cu comuniunea şi misiunea Bisericii”.

Papa, înainte de a sublinia „că nu poate să existe dreptate fără adevăr”, a trasat şi limita „căilor de interpretare” apreciate mult „de exemplu” în tradiţia creştină răsăriteană:
• Milostivirea, echitatea, iconomia atât de dragă tradiţiei orientale, sunt câteva din conceptele la care se recurge în asemenea operaţiune interpretativă. Se cuvine să notăm imediat că această abordare nu depăşeşte pozitivismul pe care îl denunţă, mărginindu-se la a-l înlocui cu un altul în care operaţiunea de interpretare umană devine protagonistă în stabilirea a ceea ce este juridic.

Este „arbitrarietate” în acest caz - a explicat - riscul care se întâlneşte deoarece „lipseşte sensul unui drept obiectiv ce trebuie căutat, fiindcă acesta rămâne în voia unor consideraţii ce pretind să fie teologice sau pastorale”.
• În felul acesta ermeneutica legală este golită de orice conţinut: în fond nu interesează înţelegerea dispoziţiei legii, din moment ce ea poate fi adaptată dinamic la oricare soluţie, chiar opusă literei sale. Desigur există în acest caz o referinţă la fenomenele vitale, a căror dimensiune juridică intrinsecă rămâne nesesizată.

„Există apoi o altă cale - a reamintit Pontiful - în care înţelegerea adecvată a legii canonice deschide calea la un muncă interpretativă ce se inserează în căutarea adevărului despre drept şi justiţie în Biserică”.
• Adevăratul drept este inseparabil de justiţie. Principiul valorează, evident, şi pentru legea canonică, în sensul că ea nu poate fi închisă într-un sistem normativ pur omenesc, ci trebuie să fie pusă în legătură cu o ordine justă a Bisericii în care este operativă o lege superioară. În această optică legea pozitivă umană pierde primatul care s-ar voi să i se atribuie, întrucât dreptul nu se mai identifică pur şi simplu cu ea; în aceasta, totuşi, legea umană este valorizată întrucât expresie de justiţie, înainte de toate pentru tot ce declară ca drept divin, dar şi pentru ceea ce ea introduce ca o determinare legitimă de drept uman.

„A căuta şi a sluji”, cuvintele folosite de Papa, în orizontul adevărului juridic care se întruchipează şi în ermeneutică:
• Interpretarea legii canonice trebuie să aibă loc în Biserică. Nu este vorba de o simplă circumstanţă externă, ambientală: este atenţionare la însuşi humusul legii canonice şi al realităţilor reglementate de ea.

Maturitatea creştină - a continuat Pontiful - conduce la a iubi din ce în ce mai mult legea şi la a voi să o înţelegi şi aplica cu fidelitate.
• Aceste atitudini de fond se aplică la toate categoriile de interpretare: de la cercetarea ştiinţifică asupra dreptului canonic, la munca operatorilor juridici în instanţă sau în administraţie, până la căutarea zilnică a soluţiilor juste în viaţa credincioşilor şi comunităţilor. E nevoie de spirit de docilitate pentru a primi legile, căutând a studia cu onestitate şi devotament tradiţia juridică a Bisericii pentru a se putea identifica cu ea şi chiar cu dispoziţiile legale emanate de păstori, mai ales legile pontificale precum şi magisteriul asupra unor chestiuni canonice, care este din sine obligatoriu în ceea ce învaţă asupra dreptului.

Reflecţii - a explicat Papa Benedict - ce capătă o relevanţă specială în domeniul legilor privitoare la actul constitutiv al căsătoriei, consumarea ei şi primirea Hirotonirii sacre, şi al celor referitoare la procesele respective.
• Aici sintonia cu adevăratul sens al legii Bisericii devine o chestiune de amplă şi profundă incidenţă practică în viaţa persoanelor şi comunităţile şi cere o atenţie specială.

În continuare, îndemnul Pontifului la „unitatea hermeneutică” ce „nu mortifică în nici un fel funcţiile tribunalelor locale, chemate să se confrunte cele dintâi cu situaţii complexe reale ce apar în orice context cultural”.

„Fiecare din ele, în fapt, - a conclus - este ţinut să procedeze, căutând să practice în mod exemplar, în aplicarea instituţiilor judiciare şi administrative, comuniunea în disciplină, acel aspect esenţial al unităţii Bisericii.

Sâmbătă dimineaţă secretarul de Stat, cardinalul Tercisio Bertone, celebrând Sfânta Liturghie în Capela Paulină din Palatul apostolic pentru inaugurarea Anului judiciar al Tribunalului ecleziastic Rota Romana a amintit că „judecătorul ecleziastic, precum şi operatorii justiţiei Bisericii, nu trebuie să se obosească de a-l invoca pe Duhul Sfânt, pentru ca să dăruiască fiecăruia pasiunea adevărului, care nu este niciodată acuzaţie împotriva cuiva, dar înseamnă întotdeauna a favoriza adevărul pentru iubirea adevărului, după ce a depus osteneala de a-l căuta."

Aici serviciul audio: