Comunitatea română implicată activ în Italia la Ziua Migrantului şi Refugiatului
(RV - 15 ianuarie 2012) Duminică, în Ziua Mondială a Migrantului
şi Refugiatului, la rugăciunea „Angelus” Papa a adresat un salut cordial reprezentanţilor
comunităţilor etnice de migranţi prezenţi în Piaţa Sfântul Petru. Între aceştia
se afla şi un grup de români, uşor de remarcat în mulţime, datorită steagului naţional.
Erau însoţiţi de părintele Daniel Iacobuţ, student şi totodată unul dintre colaboratorii
asidui ai Părintelui Isidor Iacovici, responsabilul misiunii române din Roma a catolicilor
de rit latin. A fost contactat de redacţia noastră imediat după terminarea rugăciunii.
Alături de părintele Daniel Iacobuţ, şi o tânără din Braşov,
Cristina. Să-i ascultăm: • Pr. Iacobuţ Daniel
Tot la Roma, duminică
în cursul după amiezii, la ora 16, reprezentanţii comunităţilor etnice catolice s-au
reunit pentru Sfânta Liturghie în Biserica Santo Spirito in Sassia, invitaţi de comunitatea
poloneză. Anul trecut întâlnirea a fost găzduită de comunitatea filipineză iar în
2010 de comunitatea română. A participat părintele Isidor Iacovici cu un numeros grup
de credincioşi. O participare liturgică activă în adevăratul sens al cuvântului: prima
lectură şi o intenţie la rugăciunea credincioşilor au fost în limba română, la fel
şi două cântece, la Aducerea darurilor şi respectiv la Împărtăşanie.
De menţionat
faptul că în Italia, Ziua Migrantului şi Refugiatului este marcată anual în mod special
mereu într-o altă regiune. Anul acesta Sfânta Liturghie şi întâlnirea generală a grupurilor
etnice a avut loc în oraşul Perugia din regiunea Umbria. Aici au luat parte peste
400 de români, catolici şi ortodocşi, după cum aflăm din corespondenţa părintelui
Francisc Coşa, responsabil general pentru pastorala migranţilor
în dieceza Città di Castello. • Pr. Francisc Coşa