Papa botează 16 copii în Capela Sixtină: a educa este greu, e nevoie de mărturia credinţei. La „Angelus”: Cristos ne face fii ai lui Dumnezeu

(RV - 8 ianuarie 2012) Cu rugăciunea şi fidelitatea faţă de sacramentele Bisericii, părinţii devin pentru fiii lor martori ai adevărului despre Dumnezeu. Este învăţătura pe care Benedict al XVI-lea a tras-o din Liturghia oficiată duminică dimineaţă în Capela Sixtină în ziua în care Biserica celebrează Botezul lui Isus. Potrivit tradiţiei, pentru al şaselea an consecutiv, în timpul celebrării Sfintei Liturghii Papa a conferit Sacramentul Botezului unui grup de 16 copii. La întâlnirea pentru rugăciunea „Angelus Domini - Îngerul Domnului” vorbind celor circa 40 de mii de persoane reunite în Piaţa Sfântul Petru, episcopul Romei a repetat că numai Cristos ne poate da „demnitatea şi puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu”.

A vorbi la inima fiilor cu „glasul adevărului”, cel al lui Dumnezeu. Este îndatorirea complexă şi sublimă a fiecărui părinte creştin. Sub frescele unice ale Capelei Sixtine şi în faţa micilor feţe ale nou-născuţilor aşezaţi în înaintea lui, ţinuţi în braţe de părinţi - şase fetiţe, între care două gemene şi zece băieţaşi - Benedict al XVI-lea a urmărit calea spirituală trasată de lecturile Liturghiei din sărbătoarea „Botezul Domnului” pentru a reaminti mamelor şi taţilor că cea a Botezului a fost „prima lor alegere educativă”, alegere „fundamentală” deoarece este prima mărturie de credinţă oferită fiilor:
• A educa este foarte angajant, uneori este anevoios pentru capacităţile noastre omeneşti, mereu limitate. Dar a educa devine o minunată misiune dacă se îndeplineşte în colaborare cu Dumnezeu, care este cel dintâi şi adevăratul educator al fiecărui om.

Din cartea profetului Isaia, Papa a tras siguranţa că Dumnezeu vrea să dea credincioşilor „lucruri care - a spus - ne fac bine”, chiar dacă uneori, a continuat „folosim rău resursele noastre” pentru „lucruri care nu servesc, din contra, care sunt de-a dreptul dăunătoare”, sunt nocive. Dumnezeu, a afirmat Pontiful, „vrea să ni se dea mai presus de toate pe Sine însuşi şi Cuvântul său”, sacramentele, adică izvoarele din care cel care educă trebuie în mod necesar să scoată apă:
• Părinţii trebuie să dea mult, dar pentru a putea da au nevoie la rândul lor să primească, altminteri se golesc, se usucă. Părinţii nu sunt izvorul, aşa cum noi preoţii nu suntem izvorul: suntem mai degrabă ca nişte canale, prin care trebuie să treacă limfa vitală a iubirii lui Dumnezeu. Dacă ne desprindem de sursă, noi înşine cei dintâi resimţim negativ aceasta şi nu mai suntem în stare să-i educăm pe alţii.

În schimb, dacă rugăciunea şi viaţa sacramentală sunt sufletul unei mame şi al unui tată, fiii lor se vor putea bucura de roadele lor, sub forma unei educaţii cu adevărat „înalte”:
• Rugăciunea şi sacramentele ne obţin acea lumină de adevăr datorită căreia putem fin în acelaşi timp duioşi şi tari, putem folosi bunătatea şi fermitatea, tăcea şi vorbi la momentul just, reproşa şi corecta în manieră justă.

Şi înainte de a proceda la ritul Botezului, Benedict al XVI-lea s-a referit la scena de la râul Iordan, amintind că „cea dintâi şi principala educaţie are loc cu ajutorul mărturiei”, prin pilda vieţii. Ioan Botezătorul dovedeşte aceasta, a spus, neţinându-i la el pe ucenicii proprii, ci arătându-le în Isus adevăratul Învăţător ce trebuie urmat:
• Adevăratul educator nu leagă persoanele de sine, nu este posesiv. Vrea ca fiul, sau ucenicul, să înveţe să cunoască adevărul, să stabilească cu acesta un raport personal. Educatorul îşi împlineşte datoria până la capăt, nu face să lipsească prezenţa sa atentă şi fidelă; dar obiectivul său este ca cel ce trebuie educat să asculte vocea adevărului vorbindu-i la inimă şi să-l urmeze pe un drum personal.

Apoi, înainte de recitarea rugăciunii „Angelus Domini - Îngerul Domnului” condusă de la fereastra biroului său particular spre Piaţa San Pietro, Benedict al XVI-lea a continuat în mod ideal reflecţia de la Liturghia din Capela Sixtină, deplasând însă accentul pe faptul că fiecare fiinţă umană, deşi nefiind în mod necesar un părinte, este în orice caz un „fiu”. Asta, a continuat, ajută la maturizarea unei atitudini de primire faţă de viaţă ca un „dar”. Şi pe lângă aceasta, faptul de a se simţi fiu sugerează deschiderea inimii spre Dumnezeu, Tată al tuturor şi care pe toţi îi iubeşte:
• Fiecare dintre noi este voit, este iubit de Dumnezeu. Şi chiar în această relaţie cu Dumnezeu noi putem, ca să spunem aşa, "să ne renăştem", adică să devenim ceea ce suntem. Acest lucru se întâmplă prin credinţă (…) Botezul este această nouă naştere care precede activitatea noastră. Prin credinţa noastră putem merge înaintea lui Cristos, dar numai El însuşi poate să ne facă creştini şi să dea voinţei noastre răspunsul, demnitatea, puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, pe care de la noi nu le avem.

La terminarea rugăciunii „Angelus” Pontiful a salutat credincioşii în cinci limbi formulând tuturor urarea „de tot binele pentru anul început de puţin timp”.

Primiţi şi binecuvântarea Papei invocată la întâlnirea pentru rugăciunea Îngerul Domnului” duminică 8 ianuarie, în sărbătoarea „Botezului Domnului”, binecuvântare ce ajunge pe această cale la toţi ascultătorii dispuşi lăuntric în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci