2012-01-04 16:31:17

La prima audienţă generală din 2012, Papa îndeamnă credincioşii să răspândească în lume lumina lui Cristos


(RV - 4 ianuarie 2012) Purtaţi în lume lumina şi bucuria Naşterii lui Cristos: este invitaţia lansată de Benedict al XVI-lea la prima audienţă generală din 2012 vorbind celor circa 7 mii de persoane reunite miercuri dimineaţă în Aula Paul al VI-lea din Vatican. „Crăciunul celebrează faptul istoric al naşterii lui Isus la Betleem” şi este - a amintit Papa - sărbătoarea în care Dumnezeu dezvăluie omului „demnitatea sa cea mai profundă: aceea de a fi fiu al lui Dumnezeu”.

Suntem în timpul liturgic al Crăciunului, care începe în seara zilei de 24 decembrie cu ajunul şi se încheie cu celebrarea Botezului Domnului. Intervalul acestor zile este scurt, dar dens de celebrări şi de mistere, şi totul se strânge în jurul celor două mari solemnităţi ale Domnului: Crăciunul şi Epifania.

Aceasta din urmă, născută în Orient, indică un fapt, dar mai presus de toate un aspect al Misterului: Dumnezeu se revelează, se face vizibil în natura umană a lui Cristos. În această perspectivă, Epifania aminteşte mai multe evenimente care au ca obiect manifestarea Domnului: în mod deosebit închinarea magilor care recunosc în Isus pe Mesia cel aşteptat, dar şi Botezul în râul Iordan cu teofania sa, glasul lui Dumnezeu de sus şi minunea Nunţii din Cana, ca prim „semn” făcut de Cristos. Un foarte frumos antifon din Liturgia Orelor unifică aceste trei evenimente în jurul temei nunţii din Cana Galileii: "Astăzi Biserica se uneşte cu Mirele său ceresc pentru că în Iordan Cristos i-a spălat păcatele; magii aleargă cu daruri la nunta regească, iar oaspeţii se veselesc de apa preschimbată în vin" (Antifonul de la Laude).

Dar să revenim la perioada liturgică a Naşterii Domnului. Pe de o parte ascunderea lui Dumnezeu în smerenia condiţiei umane, în Pruncul din Betleem; pe de alta deschiderea sa prin însăşi această umanitate: două realităţi subliniate în Naşterea Domnului şi respectiv în Epifanie.

Benedict al XVI-lea a pus însă accentul pe două aspecte ale acestor două sărbători: bucuria şi lumina. Bucuria şi stupoarea de a contempla „chipul acelui prunc deoarece ştim că este Chipul lui Dumnezeu prezent pentru totdeauna în omenire, pentru noi şi cu noi”:
• Crăciunul este bucurie pentru că vedem şi suntem în sfârşit siguri că Dumnezeu este binele, viaţa, adevărul omului şi se coboară cu smerenie până la om pentru a-l înălţa la sine: Dumnezeu devine astfel aproape încât îl putem vedea şi atinge.

Teologia şi spiritualitatea Crăciunului vorbesc despre „admirabile commercium - un schimb minunat” între dumnezeire şi umanitate: Dumnezeu preia umanitatea noastră, se face părtaş cu noi la actul de a se naşte şi îi dezvăluie astfel omului „demnitatea sa cea mai profundă: aceea de a fi fiu al lui Dumnezeu”:
• Şi aşa visul omenirii început în Paradis - am vrea să fim ca Dumnezeu - se realizează în mod neaşteptat nu datorită măreţiei omului care nu se poate face Dumnezeu, dar datorită umilinţei lui Dumnezeu care coboară şi în felul acesta intră în noi în umilinţa sa şi ne înalţă la adevărata măreţie a fiinţei sale.

Un schimb ce devine prezent în mod real în Euharistie. Invitaţia profetului Isaia este adresată Bisericii şi fiecăruia dintre noi: "Scoală-te, luminează-te, Ierusalim, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare deasupra ta. Iată, întunericul acoperă pământul şi bezna învăluie popoarele, dar peste tine răsare Domnul şi slava lui străluceşte deasupra ta. Popoarele se vor îndrepta spre lumina ta şi împăraţii spre strălucirea aurorei tale" (60,1-3). Este o invitaţie la a deveni mai conştienţi de misiunea de a purta „lumina nouă a Evangheliei”:
• Evanghelia este lumina care nu trebuie ascunsă, care trebuie pusă în sfeşnic. Biserica nu este lumina, ci primeşte lumina lui Cristos, o primeşte pentru a fi luminată de ea şi pentru a o răspândi în toată strălucirea sa. Şi acest lucru trebuie să aibă loc şi în viaţa noastră personală.

Încă o dată, Benedict al XVI-lea l-a citat pe sfântul Leon cel Mare care a spus în Noaptea Sfântă: "Recunoaşte-ţi, creştinule, demnitatea ta şi, pentru că eşti făcut părtaş la natura divină, să nu degenerezi printr-o conduită nedemnă, întorcându-te la nemernicia de mai înainte. Aminteşte-ţi cărui cap îi aparţii şi al cărui trup eşti membru. Aminteşte-ţi că ai fost smuls din puterea întunericului, ca să fii transferat în lumina şi împărăţia lui Dumnezeu" (Predica 1 la Naşterea Domnului, 3,2: CCL 138,88).

Şi astăzi lumina lui Cristos alungă întunericul din lume, aminteşte Papa Benedict:
• A celebra Crăciunul înseamnă deci a manifesta bucuria, noutatea, lumina pe care această Naştere a adus-o în toată existenţa noastră, pentru a fi şi noi purtători ai bucuriei, ai adevăratei noutăţi, ai luminii lui Dumnezeu la alţii.
Îndemnul central al Papei este deci acela de a vesti Evanghelia şi a-l primi în noi înşine pe acel Prunc „pentru a trăi din însăşi viaţa sa, pentru a face astfel ca simţămintele sale, gândurile, faptele, să fie sentimentele, gândurile şi acţiunile noastre”.

În fine tuturor celor prezenţi Papa le-a adresat urările sale de Crăciun:
• Încă o dată, tuturor urarea de un timp al Crăciunului binecuvântat de prezenţa lui Dumnezeu!
Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa după cântarea rugăciunii Tatăl nostru în limba latină, împreună cu toţi cei prezenţi în Aula Paul al VI-lea din Vatican la prima audienţă generală din anul Domnului 2012.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.