Audienţele generale la Benedict XVI în 2011, călătorie între giganţii Bisericii şi piscurile rugăciunii

RV 27 dec 2011. Audienţa generală pe care Benedict XVI o va prezida miercuri, 28 decembrie, în aula Paul VI, va fi a 45-a şi ultima din 2011. În aceste douăsprezece luni, circa 400 de mii de persoane au luat parte la întâlnirile de miercuri din Vatican pentru a asculta învăţătura Papei, marcată de o amplă varietate de tematici.

După ce a terminat în prima parte a anului prezentarea marilor personalităţi de sfinţi şi sfinte din secolele XVI-XVII, Sfântul Părinte a oferit în ultima vreme o amplă reflecţie despre raportul dintre om şi rugăciune, pentru ca ulterior să se oprească la rugăciunea psalmilor. De la redacţia centrală, Alessandro De Carolis:
• "Mai întâi exemplele, apoi, mijloacele. Privirea de ansamblu asupra temelor abordate pînă acum de Papa în arcul celor 44 sau 45 de cateheze, dacă ţinem cont şi de cea de pe 28 decembrie, pare să sugereze, printre altele, tocmai această legătură. Mai întâi exemplele, pildele de urmat, adică sfinţii, apoi, mijloacele, instrumentele de folosit, adică rugăciunea ca atitudine de cultivat şi dezvoltat, care îşi găseşte în rugăciunea psalmilor biblici forma cea mai străveche şi nedepăşită de a retrăi eterna atracţie dintre om şi Dumnezeu. Benedict XVI începe anul în curs – dar în realitate, este o continuare din 2010 – cu o personalitate feminină, sf. Ecaterina din Genova, şi termină seria dedicată sfinţilor din secolele XVI-XVII cu o altă femeie, sfânta Tereza de Lisieux. La mijloc, Papa trece de la o personalitate la alta – printre care, sfânta Tereza din Avila şi Francisc de Salle, Ioana d'Arc şi Alfons Maria de Liguori – pentru ca în aprilie să încheie cu o mărturisire de suflet:
• "Pentru mine, nu doar unii mari sfinţi pe care-i iubesc şi cunosc bine sunt 'indicatori de drum', dar chiar şi sfinţii simpli, oamenii buni pe care-i văd în viaţa mea, cei care nu vor fi canonizaţi niciodată. Sunt oameni normali, pentru a spune astfel, fără un eroism vizibil, dar în bunătatea lor de fiecare zi văd adevărul credinţei. Această bunătate, pe care şi-au maturizat-o în credinţa Bisericii, este pentru mine cea mai sigură apologie a creştinismului şi semnul a unde se alfă adevărul" (Audienţa generală, 13 aprilie 2011).

Chiar aceste cuvinte, dedicate de Papa atâtor giganţi ai Bisericii, scot în evidenţă adevărul simplu dar niciodată depăşit al creştinismului, care face din sfinţenie un ţel la îndemâna oricui. Dar de unde trebuie început? La aceeaşi audienţă generală de încheiere a acestei serii, Sfântul Părinte lasă un indiciu cu privire la tema catehezelor succesive:
• "Esenţial este să nu lăsăm niciodată duminica fără întâlnirea cu Cristos cel înviat în Euharistie. Aceasta nu este o povară adăugată, ci lumina necesară pentru întreaga săptămână. Să nu începem şi să nu terminăm niciodată ziua fără cel puţin un scurt contact cu Dumnezeu".

Aşadar, rugăciunea. Acesta este spaţiul în care Papa ajunge după Paşti. Vreme de zece meditaţii intense, din mai şi pînă în august, Pontiful înaintează în peisajul spiritual al rugăciunii, în acea luptă "corp la corp simbolică nu cu un Dumnezeu adversar şi inamic, ci cu un Domn binecuvântător", cum se exprimă la una din cateheze. În ciuda eforturilor depuse, diferitele forme de iluminism, ateismul de stat sau secularismul – spune Papa la audienţa generală – nu au fost în stare să zdrobească "universul sacrului", pentru că apa ideologiilor nu va potoli niciodată setea autentică a sufletelor:
• "Omul 'digital', ca şi cel al peşterilor, caută în experienţa religioasă căile prin care să depăşească propriile limite şi să dea siguranţă fragilei sale aventuri pământeşti. (...) Omul poartă în sine o sete de infinit, o nostalgie de eternitate, o căutare a frumuseţii, o dorinţă de iubire, o nevoie de lumină şi adevăr, care îl propulsează înspre Absolut. Omul poartă în sine dorinţa de Dumnezeu. Şi omul ştie, într-un anumit fel, că se poate adresa lui Dumnezeu, ştie că îl poate ruga" (Audienţa generală, 11 mai 2011).

De la profeţi la Cristos, Benedict XVI traversează mileniile Bibliei pînă când soseşte, după trecerea verii, pe calea Psalmilor, despre care a vorbit şi la începutul pontificatului, continuând seria catehezelor începute de predecesorul său, Fericitul Ioan Paul II. Impresionantă, printre altele, reflecţia despre tăcerea aparentă a lui Dumnezeu, pe care o simte uneori cel care se roagă în mijlocul suferinţelor şi care străpunge, pentru un moment de solitudine abisală, chiar şi inima lui Cristos pe Cruce. Cuvintele inspirate din Psalmul 22, expresie a unei înţelepciuni străvechi, descriu cu precizie lucidă şi durerea atâtor creştini în aceste zile, victimă a urii oarbe:
• "Când omul devine brutal şi îl atacă pe fratele său, ceva animalic predomină în el, pare că pierde orice asemănare umană; violenţa are în sine întotdeauna ceva bestial şi numai intervenţia salvatoare a lui Dumnezeu îi poate restitui omului umanitatea sa" (Audienţa generală, 14 septembrie 2011).

Dar pentru un creştin, chiar violenţa de pe Calvar dă un sens violenţelor fără cuvinte care îndeasă paginile cronicii. Benedict XVI aminteşte acest lucru într-o audienţă de la sfârşitul lunii octombrie, cu puţin înainte de a merge la Assisi. O rază de mângâiere care izvorăşte în inimile şi mintea celor care ştiu să vorbească despre Dumnezeu şi cu Dumnezeu:
• "Crucea este noul arc al păcii, semn şi instrument de reconciliere, iertare, înţelegere, semn că iubirea este mai puternică decât orice violenţă şi decât orice asuprire, mai puternică decât moartea. Răul se învinge prin bine, prin iubire" (Rugăciune de pregătire la Întâlnirea de la Assisi, 26 octombrie 2011).

Aici, serviciul audio: