2011-12-24 17:05:01

Sâmbătă: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 24 decembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:

- Solemnitatea Crăciunului 2011. Sâmbătă 24 decembrie începând de la ora 22, Liturghia Nopţii de Crăciun prezidată de papa Benedict al XVI-lea în Bazilica Vaticană, fiind precedată de rugăciunea „Oficiul lecturilor”, începând de la ora 21. Încheiată rugăciunea „Oficiului” se cântă „Kalenda”, străvechiul text latin pentru vestirea Naşterii Domnului la 25 decembrie. Este o minunată recapitulare a aşteptării universale a zilei, deja sosite, a împlinirii Venirii Domnului. La sfârşitul cântării „Kalenda” un diacon dezveleşte statuia Pruncului Isus aşezată în faţa altarului „Mărturisirii”. Terminată Liturghia, Sfântul Părinte se duce în faţa ieslei pentru aşezarea imaginii Pruncului Isus în timp ce un grup de copii din diferite ţări - Italia, Guatemala, Gabon, Burkina Faso, Coreea de Sud şi Franţa - depun un omagiu floral înaintea Pruncului din iesle.

- Sâmbătă, în cursul după amiezii, inaugurată în Piaţa Sfântul Petru, în faţa obeliscului şi alături de bradul de Crăciun, monumentala iesle a Naşterii Domnului, o tradiţie voită de Ioan Paul al II-lea încă din anul 1982 şi păstrată de Benedict al XVI-lea. La terminarea scurtei privegheri din Piaţa San Pietro cu rugăciuni pentru pacea lumii, papa Benedict al XVI-lea, la ora 18, a aprins lumina păcii pe pervazul exterior de la fereastra biroului său particular şi a binecuvântat credincioşii reuniţi în Piaţa Bazilicii Vaticane, în timp ce orchestra executa melodia „Tu te cobori din ceruri”.

- În solemnitatea Naşterii Domnului, Duminică 25 decembrie, la ora 12, episcopul Romei, papa Benedict al XVI-lea asistat, în calitate de doi cardinali diaconi purtând haina corală, - cardinalul francez Jean-Louis Tauran, protodiacon şi cardinalul italian Mauro Piacenza, - prezintă din balconul central al Bazilicii Sfântul Petru, tradiţionalul Mesaj de Crăciun şi invocă binecuvântarea „Urbi et Orbi”, oraşului şi lumii, eveniment transmis în mondo-viziune.

- Mesaje de Craciun ale episcopilor catolici din România: păstorii Bisericii locale la ieslea Pruncului din Betleem „Casa pâinii” în gest de închinare. În această emisiune, PF Părinte Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, preşedintele şi respectiv vice-preşedintele Conferinţei episcopilor catolici din România.

- Duminică 25 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român Naşterea Domnului şi Dumnezeului nostru Isus Cristos, la fel şi în calendarul roman sau latin solemnitatea Naşterii Domnului; totodată sunt comemorate Sfânta Eugenia, martiră la Roma, pe Via Latina şi Sfânta Anastasia, martiră în vechiul oraş Sirmium, astăzi în Serbia, secolul 4.








All the contents on this site are copyrighted ©.