Papa către Curia Romană: răspunsul la criza de credinţă vine de la bucuria ZMT, “leacul
împotriva oboselii de a crede”
(RV - 22 decembrie 2011) “Miezul crizei Bisericii în Europa este criza credinţei”.
Un antidot la această criză sunt Zilele Mondiale ale Tineretului (ZMT), adevărat “medicament
împotriva oboselii de a crede”. Este ceea reiese din lunga reflecţie a lui Benedict
al XVI-lea propusă joi dimineaţă membrilor Curiei Romane şi Familiei Pontificale în
tradiţionala audienţă desfăşurată în Capela Clementină din Palatul apostolic cu ocazia
schimbului de urări de Crăciun şi Anul Nou. Papa a reparcurs etapele mai însemnate
ale anului, concentrându-se în special asupra temei reevanghelizării Bătrânului continent
şi identificând în Zilele mondiale ale tineretului „cinci puncte” pentru a reîntineri,
a spus, „modul de a fi creştini”.
Serviciul aparţine lui Alessandro de Carolis
de la redacţia noastră centrală. • Diferenţa, în cele din urmă, stă două litere,
cele care transformă plictiseala în bucurie. Benedict al XVI-lea a „fotografiat” Europa
contemporană, afectată de ceea ce a numit „lehamitea de a fi creştini”, şi a opus-o
Africii - vizitată de puţin timp prin călătoria în Benin - unde în schimb se atinge
cu mâna „bucuria de a fi creştini”: • Din această bucurie se nasc şi
energiile pentru a-l sluji pe Cristos în situaţiile oprimante de suferinţă umană,
pentru a se pune la dispoziţia sa, fără a se plia asupra propriei bunăstări. A întâlni
această credinţă gata la sacrificii şi tocmai în aceasta bucuroasă, este un mare leac
împotriva oboselii de a fi creştini pe care o simţim în Europa.
Deci Nordul
bogat este, pentru soarta Bisericii, partea astăzi săracă şi sărăcită în comparaţie
cu Sudul lumii. Într-atât că Papa a creat structuri - precum dicasterul pentru Noua
Evanghelizare şi stabilit perioade speciale, - ca „Anul credinţei”, pentru a căuta
să inverseze ruta. Şi dacă „în mod cert e nevoie să se facă multe lucruri”, singurul
„a face - a afirmat cu realism - nu rezolvă problema”: • Miezul crizei
Bisericii în Europa - aşa cum am spus la Freiburg - este criza credinţei.
Dacă la ea nu găsim un răspuns, dacă credinţa nu recapătă vitalitate, devenind o
convingere profundă şi o forţă reală mulţumită întâlnirii cu Isus Cristos, toate celelalte
reforme vor rămâne ineficiente.
„Cum să vestim astăzi Evanghelia”. La aceasta
care este mama tuturor întrebărilor pentru Biserica de azi şi de mâine, Benedict al
XVI-lea a oferit un răspuns original, trăgându-l dintr-o examinare aprofundată în
cinci puncte despre ceea ce ZMT au purtat ca dotă în aceste decenii şi de el definite
„un leac împotriva oboselii de a crede”. Primul punct, în ele se trăieşte „o nouă
experienţă a catolicităţii, a universalităţii Bisericii”, unde diversitatea de provenienţe
şi culturi se relativizează în întâlnirea cu Cristos şi în modul identic de a-l celebra: •
Liturghia în comun constituie un fel de patrie a inimii şi ne uneşte într-o mare familie.
Faptul că toate fiinţele umane sunt fraţi şi surori este aici nu doar o idee, ci devine
o experienţă comună reală ce creează bucurie.
Din
acest a se simţi un lucru singur şi unit, potrivit lui Benedict al XVI-lea se naşte
- punctul doi - un “nou mod de a trăi faptul de a fi oameni, a fi creştini”. Şi aici
Papa a găsit unele din cuvintele cele mai incisive când i-a luat ca model pe cei 20.000
de voluntari care timp de săptămâni sau luni s-au dedicat trup şi suflet pentru a
organiza ultima ZMT de la Madrid: • Aceşti tineri oferiseră în credinţă
o bucată de viaţă, nu pentru că aceasta fusese comandat şi nu pentru că prin aceasta
se câştigă cerul; nici pentru că astfel se scapă de pericolul iadului.
Nu o făcuseră pentru că voiau să fie perfecţi (…) Aceşti
tineri au făcut bine - chiar dacă acel a face a fost greu, chiar dacă a cerut sacrificii
- simplu pentru că a face binele este frumos, şi a exista pentru alţii
este frumos. E nevoie doar de a îndrăzni saltul.
Tineri care, într-un cuvânt,
„nu se uită înapoi, la ei înşişi”. Invers, a stigmatizat, în special pe străzile lumii
occidentale creştinii de azi se comportă puţin ca biblica soţie a lui Lot care, „privind
înapoi, a devenit o statuie de sare”: • De câte ori viaţa creştinilor
este caracterizată de faptul că uitându-se mai presus de toate la ei
înşişi, fac binele, pentru a spune aşa, pentru ei înşişi”. Şi cât de
mare este tentaţia pentru toţi oamenii de a fi preocupaţi înainte
de toate de sine, de a privi înapoi la sine, devenind astfel goi lăuntric,
’statui de sare!’.
La punctul trei, Pontiful a pus în relief “adoraţia”
ca element spiritual al Zilelor Mondiale ale Tineretului, de fiecare dată teatru al
unei “profunde tăceri” înaintea Sacramentului Ostiei, în ciuda mulţimilor nesfârşite
sau a elementelor atmosferice potrivnice cum s-a întâmplat la Madrid. Şi împreună
cu Euharistia - punctul patru - a ieşti în evidenţă în aceste mari adunări de tineret
prezenţa „Sacramentului Pocăinţei” trăit cu acea „naturaleţe” care în altă parte adesea
lipseşte.
Al cincilea punct se leagă cu ceea Benedict al XVI-lea relevase
la început, este faptul că criza economică-financiară care astăzi ameninţă Europa
este înainte de toate o „criză etică”. Criză ce înlătură acea „forţă motrice” datorită
căreia devine responsabil a face sacrificii, mai ales gândindu-ne la cei săraci. La
această criză răspunde al cincilea element al ZMT, bucuria, ca răspuns la „îndoiala
referitoare la Dumnezeu” pe care atâţi o simt şi care a devenit o îndoială asupra
omului: • Vedem astăzi cum acest dubiu se răspândeşte.
Îl vedem în lipsa de bucurie, în tristeţea interioarăce se poate citi pe atâtea feţe omeneşti. Numai credinţă îmi dă certitudinea:
este bine că eu exist. Este bine a exista ca persoană umană, chiar în timpuri dificile.
Credinţa face veseli pornind din interior. Aceasta este una din
experienţele minunate ale Zilelor Mondiale ale Tineretului.
Papa
- care în prealabil enumărase călătoriile internaţionale şi în Italia efectuate în
2011 - a încheiat apoi cu un gând special relativ la recenta întâlnire interreligioasă
de la Assisi. „Am putut să ne întâlnim în acea zi - a observat - într-un climat de
prietenie şi de respect reciproc, în iubirea pentru adevăr şi în responsabilitatea
comună pentru pace”. Prin urmare putem spera ca de la această întâlnire să se fi născut
o nouă disponibilitate la a sluji pacea, reconcilierea şi dreptatea”.