2011-12-20 14:42:33

Programul celebrărilor liturgice din Timpul Crăciunului 2011-2012 prezidate de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea


(RV - 20 decembrie 2011) A fost publicat marţi programul celebrărilor de Crăciun 2011, Anul Nou 2012 până la sărbătoarea Botezului, duminică 8 ianuarie.
Pe 24 decembrie, în ajunul sărbătorii Crăciunului, la orele serii, după inaugurarea ieslei amenajate în piaţa San Pietro lângă obeliscul central, Papa obişnuieşte să aprindă „lumina Păcii” la fereastra biroului său particular, spre Piaţa San Pietro.

Apoi, la ora 22, Benedict al XVI-lea prezidează Sfânta Liturghie din Noaptea Sfântă în bazilica vaticană. Celebrarea euharistică este precedată de recitarea oficiului Lecturilor şi a cântării numită „Kalenda” începând de la orele 21.

În solemnitatea Naşterii Domnului, dumninică 25 decembrie, la amiază Papa va adresa de la balconul central al bazilicii Sfântul Petru mesajul de Crăciun pentru lumea întreagă şi va da binecuvântarea Urbi et Orbi, oraşului Roma şi lumii.

În ultima zi din an, la 31 decembrie, la ora 17.00, tot în bazilica vaticană, Sfântul Părinte conduce recitarea orei canonice a Primelor Vespere la solemnitatea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu, urmată de expunerea Preasfântului Sacrament şi cântarea imnului „Te Deum” de mulţumire la încheierea anului civil, iar în final Binecuvântarea Euharistică.

Duminică, 1 ianuarie 2012, la ora 9.30 Papa Benedict al XVI-lea prezidează Sfânta Liturghie în Bazilica Vaticană pentru solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu în octava Crăciunului, fiind şi cea de-a 45-a Zi Mondială a Păcii cu tema: „Educarea tinerilor la dreptate şi pace”.

Concelebrează împreună cu Sfântul Părinte cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de Stat, cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, preşedinte al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii, mons. Giovanni Angelo Becciu, arhiepiscop titular de Roselle, substitut al Secretariatului de Stat, mons. Dominique Mambertì, arhiepiscop titular de Sagona, secretar pentru Raporturile cu Statelle din cadrul Secretariatului de Stat, mons. Mario Toso S.D.B, episcop titular de Bisarcio, secretar al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii şi mons. Pier Luigi Celata, arhiepiscop titular de Doclea, secretar al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios.

Celebrarea Sfintei Liturghii pentru solemnitatea Epifaniei Domnului de vineri 6 ianuarie va fi prezidată de Benedict al XVI-lea în bazilica San Pietro începând de la ora 9.30. În cadrul Liturghiei, Papa Benedict al XVI-lea va conferi consacrarea episcopală la doi preoţi:

- Mons. Charles John Brown, arhiepiscop titular de Aquilea, nunţiu apostolic în Irlanda;

- Mons. Marek Solczyński, arhiepiscop titular de Cesarea Mauritaniei, nunţiu apostolic în Georgia şi Armenia.

În fine, duminică 8 ianuarie 2012, în sărbătoarea Botezului Domnului, Papa Benedict al XVI-lea prezidează în Capela Sixtină Sfânta Liturghie la ora 9.45 în cursul căreia va administra sacramentul Botezului câtorva copii.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.