2011-12-14 17:01:49

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV – 14 decembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii

- Să fie rugat Dumnezeu nu pentru a avea un răspuns imediat la propria cerere, dar pentru a-i obţine prietenia, căci „Cel care dăruieşte este mai preţios decât darul”.
Aceasta este învăţătura pe care ne-a propus-o Succesorul lui Petru la Audienţa generală de miercuri, 14 decembrie, din Aula „Paul al VI-lea”, în cadrul căreia a vorbit despre rugăciunea lui Isus şi despre „acţiunea vindecătoare” a acesteia, aşa cum apare în Evanghelii.

- Sfântul Părinte va prezida rugăciunea Vesperelor, cu studenţii de la Universităţile catolice din Roma, joi, 15 decembrie, la ora 17.30, în bazilica vaticană: anunţă Oficiul Celebrărilor Liturgice al Suveranului Pontif.

- Din agenda pontificală la zi: Numire de episcop în Brazilia şi de administrator apostolic în Ghana.


Biserica şi lumea contemporană:

- Italia: „Sănătate şi Migraţie. Care este tratamentul în cazul mobilităţii?”: aceasta este tema Seminarul de miercuri, 14 decembrie, promovat de Oficiul pentru Pastorala Sănătăţii, din cadrul Conferinţei Episcopale din Italia (CEI) şi de Fundaţia Migrantes.

- Spania: Pe 17 decembrie, la Madrid, vor fi beatificaţi 22 de oblaţi ai Neprihănitei Fecioare Maria şi un laic, toţi martiri. Sfânta Liturghie de beatificare va fi prezidată de cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

- Tot Spania: Tinerii care au participat la Ziua Mondială a Tineretului, ce a avut loc la Madrid în luna august, vor fi protagonişti ai sărbătorii Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif, de pe 30 decembrie, o ocazie de a propune familia creştină ca un răspuns la criza socială şi economică din această perioadă.

Din panorama internaţională:

- Italia: Doliu orăşenesc la Florenţa, după uciderea marţi, într-o piaţă a doi vânzători ambulanţi senegalezi, de către Luca Casseri, un militant de extrema dreaptă.
- Belgia, în stare de şoc după ce marţi un bărbat a deschis focul asupra mulţimii, la Liege, în sud-estul Belgiei, ucigând patru persoane, alte peste 120 fiind rănite.

Joi, 15 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român: Sfântul Elefterie, episcop martir, secolul al II-lea. În calendarul roman sau latin: Sfântul Valerian, episcop şi martir în Africa, pe timpul invaziei vandalilor şi Sfânta Silvia, fecioară.

Aici, serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.