2011-12-13 17:51:43

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 13 decembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa va merge în Mexic şi în Cuba, anul viitor înainte de sărbătoarea Paştelui. Anunţul a fost dat luni seară 12 decembrie în cadrul Liturghiei solemne oficiată în bazilica San Pietro cu ocazia sărbătorii Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe pentru America Latină. Se celebra totodată bicentenarul independenţei ţărilor latin-americane.

- Este în curs în aceste zile la Roma vizita episcopilor catolici din Noua Zeelandă pentru vizita lor canonică „ad Limina Apostolorum”. Ţara din constelaţia „Crucea Sudului” în Oceania, numără 4.4 milioane de locuitori din care circa 15% sunt de credinţă catolică. Luni Papa a primit în audienţă primul grup de episcopi între care arhiepiscopul de Wellington, capitala ţării.

- Început istoric de închinare zilnică de lungă durată în faţa lui Isus din Preasfântul Sacrament al Altarului, luni 12 decembrie 2011, la catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti. Într-o capelă de la intrarea în catedrală, zilnic de la ora 9.30 până la 19.30 are loc închinarea neîntreruptă înaintea Mântuitorului, prezent în Preasfântul Sacrament. Ca răspuns la iubirea lui Isus care iubindu-i pe ai săi, i-a iubit până la sfârşit şi rămâne ca flacără de iubire ce arde pe altarele lumii, şi în inima Bucureştilor a fost introdusă adoraţia euharistică durabilă. Deci, în capitala ţării noastre, zilnic, de la ora 9.30 până la 19.30, se înalţă neîntrerupt o rugă la Domnul pentru nevoile Bisericii şi ale poporului nostru.

- Duminica viitoare, 18 decembrie, ultima din timpul Adventului, Papa Benedict al XVI-lea se duce în vizită la închisoarea Rebibbia din periferia Romei. Întâlnirea cu deţinuţii va avea loc în biserica „Pater Noster. Cu această ocazie, Papa va răspunde la întrebările lor iar la sfârşit va binecuvânta un arbore plantat în faţa bisericii în amintirea vizitei.

- „Economie şi sustenabilitate socială. Este tema întâlnirii promovate marţi la Roma de asociaţia Greenaccord şi provincia Roma. Iniţiativa deschide ciclul de întâlniri cu titlul „Spre un nou umanism” care au obiectivul de a analiza slăbirea actualului model economic şi cauzele crizei.

- Varşovia. În urmă cu 30 de ani, impunerea legii marţiale în Polonia. Starea de război a fost impusă de generalul Jaruzelski la 13 decembrie 1981. Mii de polonezi au manifestat pentru a aminti una din paginile cele mai dramatice din istoria recentă a naţiunii. În încercarea de a sufoca opoziţia condusă de sindicatul liber „Solidarność”, timp de un an şi jumătate regimul comunist de la Varşovia a izolat ţara procedând la arestări şi ucideri nediscriminate. Apelul din inimă al tânărului Ioan Paul al II-lea.

- Mexic şi Cuba. Episcopi, preoţi şi credincioşi au celebrat anunţul oficial al vizitei lui Benedict al XVI-lea care a confirmat luni că se va duce în aceste ţări latin-americane înainte de sărbătoarea Paştelui 2012.
- India. Consiliul global al creştinilor indieni cere autorităţilor să garanteze securitatea minorităţii creştine vulnerabile şi să asigure că forţele naţionaliste nu vor propaga regimul de teroare în timpul perioadei Crăciunului.

- Ucraina. Arhiepiscopul Piotr Malciuk , ordinariul diecezei de Kiev-Jâtomir a Bisericii catolice de rit latin din Ucraina a inaugurat la 8 decembrie primul canal de televiziune catolic în capitala ţării.

- Slovacia. Se pare că etica bazată pe abnegaţie s-a stins. Episcopii catolici slovaci în scrisoarea pastorală de Advent constată că omul nu mai este dispus să renunţe la propriile beneficii pentru idealul mai înalt al binelui comun. Amintesc perioada comunismului totalitar şi constată că „fluxul violent al ideologiei de Stat a fost înlocuit cu fluxul neviolent al unui stil de viaţă consumist.

- Miercuri 14 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Tirs, Leuchie, Calinic, Filimon, Apoloniu şi Arian, martiri, secolul III; la fel şi în calendarul roman sau latin unde în principale se comemorează Sfântul Ioan al Crucii - Juan de la Cruz, preot şi învăţător al Bisericii, unul dintre cei mai profunzi îndrumători pe calea vieţii spirituale, Spania, anii 1542-1591. A murit la vârsta de 49 de ani. Dintre operele sale, menţionăm „Noaptea întunecată a sufletului”, „Urcarea Muntelui Carmel”, „Cântare spirituală”, „Flacăra iubirii vii”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.