2011-12-12 17:41:26

Luni: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 12 decembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:

- Papa a prezidat luni după amiază, 12 decembrie, în Bazilica San Pietro, o Liturghie solemnă pentru America Latină, în comemorarea Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe şi a Bicentenarului independenţei ţărilor latino-americane.

- Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea l-a primit luni dimineaţă în Vatican pe Domnul Serzh Sargsyan, preşedintele Republicii Armenia. Succesiv - se arată într-un comunicat al Sălii vaticane de presă - acelaşi Şef de Stat, însoţit de ministrul Afacerilor Externe, Edward Nalbadian, l-a întâlnit pe secretarul de Stat, cardinalul Tarcisio Bertone care era însoţit de subsecretarul Secţiei pentru Raporturile cu Statele, mons. Ettore Balestrero.

- Tot luni, Sfântul Părinte l-a primit în audienţă în Vatican pe Lordul Jonathan Sacks, Şef-Rabinul Congregaţiilor Evreieşti Unite din Commonwealth.

- Mâhnirea Papei pentru moartea cardinalului John Patrick Foley, decedat duminică la Philadelphia, în Statele Unite, la vrâsta de 76 de ani. În telegrama sa, Benedict al XVI-lea aminteşte sufletul nobil al cardinalului şi îşi exprimă gratitudine pentru slujirea sa competentă pe lângă Sfântul Scaun.

- Din agenda pontificală la zi mai menţionăm: Papa a primit în audienţă şi şapte membri ai Conferinţei Episcopale a Noii Zeelande în vizită canonică „ad Limina Apostolorum”. De asemenea, Sfântul Părinte a procedat la numirea a doi episcopi auxiliari pentru arhidieceza de Québec, în Canada, şi a unui nou episcop pentru dieceza de El Callo în Perú.

- La Sala de Presă a Sfântului Scaun va fi prezentat vineri, 16 decembrie, ora 11.30, Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru cea de-a 45-a Zi Mondială a Păcii de la 1 ianuarie 2012 cu tema: „Educarea tinerilor la dreptate şi pace”.

- Roma. Episcopul martir Anton Durcovici în Cetatea Eternă. S-a desfăşurat luni, 12 decembrie, la centrul cultural „Accademia di Romania” un simpozion intitulat "Episcopul Anton Durcovici (1888-1951) la 60 de ani de la martiriu", organizat de Ambasada României în Italia, Ambasada României la Vatican şi Accademia di Romania. Cu această ocazie, pe lângă o expoziţie fotografică a avut loc şi proiecţia unui film documentar dedicat împlinirii a 60 de ani de la martirajul fostului păstor al Diecezei de Iaşi, mort în temuta închisoare din Sighetu Marmaţiei în noaptea de 10 spre 11 decembrie 1951. Au prezentat relatări: Pr. dr. Fabian Doboş, cu tema "Episcop Anton Durcovici: model de fidelitate faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică"; Pr. drd. Alois Moraru, cu tema "Episcop Anton Durcovici: de la leagăn la mormânt"; Pr. dr. Wilhelm Dancă, cu tema "Episcop Anton Durcovici: teolog şi păstor". Au fost prezenţi la eveniment ambasadorul României la Vatican, Domnul Bogdan Tătaru Cazaban, ambasadorul României în Italia, Domnul Răzvan Rusu. Din ţară au venit la Roma în acest scop ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi. În ciuda vremii nefavorabil, au fost prezenţi preoţi şi credincioşi români rezidenţi la Roma şi în alte comunităţi din Italia. Amănunte de la postulatorul cauzei de beatificare, Pr. Isidor Iacovici.

- Roma. PS Claudiu Lucian Pop, noul Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore a Bisericii Greco-Catolice din România, a celebrat sâmbătă 10 decembrie Dumnezeiasca Liturghie în Bazilica Sfântul Petru din Roma la mormântul Sfântului Apostol Petru. Prin această celebrare, noul episcop a dorit să exprime mărturia de credinţă pe temelia Corifeului Apostolilor, în noua misiune la care a fost chemat ca arhiereu, ţinând cont că toţi episcopii celebrează la mormântul Sfântului Petru atunci când efectuează vizita ad Limina Apostolorum.

- Cu migranţii: se intitulează astfel editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica săptămânală „Octava Dies”.

- Vietnam. Dedicată Neprihănitei Zămisliri noua bazilică din Hanoi: este a patra biserică din ţara asiatică ridicată la rangul de „basilica minor”.

- Irak. Creştinii irakieni se pregătesc pentru sărbătoarea Crăciunului trăind şi dând mărturie despre prezenţa lui Cristos, prin rugăciuni, meditaţii şi un post de radio al speranţei, instalat în catedrala din oraşul Kirkuk.

- Marţi 13 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Eustratie, Axente, Eugen, Mardare şi Orest, martiri în Armenia şi Sfânta Lucia, fecioară şi martiră; la fel şi în calendarul roman sau latin unde sunt comemorate în principal Sfânta Lucia, fecioară şi martiră la Siracuza în Sicilia, anul 303 şi Sfânta Otilia, fecioară, abatesă în Burgundia, în Franţa.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.