(RV - 11 decembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Benedict al XVI-lea, duminică la rugăciunea „Angelus”:adevărata bucurie
nu este simplu divertisment sau simplă distracţie, dar întâlnirea cu Dumnezeu.
Apel la apărarea vieţii, primul dintre drepturile omului. Pontiful a binecuvântat
statuetele Pruncului Isus purtate de copii din şcolile şi parohiile Romei, înainte
de a le aşeza în ieslele de Crăciun amenajate în familiile lor.
- Duminică
dimineaţă Papa s-a aflat în vizită pastorală la parohia Sfânta Maria a Harurilor
din cartierul periferic Casal Boccone, în partea de nord-est a Romei: Fiţi
martori de iubire acolo unde Dumnezeu pare absent, a îndemnat Pontiful
comunitatea parohială formată în mare parte din familii tinere.
- În
comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de Guadalupe, luni 12 decembrie,
la ora 17.30, Benedict al XVI-lea va prezida Sfânta Liturghie solemnă în Bazilica
Vaticanăcu ocazia bicentenarului independenţei ţărilor latin-americane
şi din zona Caraibelor, unde trăieşte aproape jumătate din populaţia
catolică a întregii lumi. În fiecare din aceste ţări, acest gest este foarte sugestiv
şi a fost primit cu multă fervoare. În timpul Liturghiei, Papa va anunţa oficial călătoria
sa apostolică în Cuba şi în Mexic în 2012.
- Chemat la cele veşnice.
A decedat duminică dimineaţă la Filadelfia în Statele Unite cardinalul
John Patrick Foley, slujitor al Bisericii şi prieten al comunicaţiilor
sociale: avea 76 de ani şi de mult timp era bolnav de leucemie. Hirotonit preot,
Ioan Paul al II-lea l-a chemat la Roma în 1984 pentru a-i încredinţa funcţia de preşedinte
al Consiliului Pontifical al Comunărilor Sociale, al Centrului de Televiziune Vatican
şi Filomtecii Vaticane. În 2007, Benedict al XVI-lea l-a creat cardinal, numindu-l
Mare Maestru al Ordinului ecvestru al Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
-
Cu migranţii: se intitulează astfel editorialul părintelui Federico Lombardi la
rubrica săptămânală„Octava Dies”.
- Roma. Simpozion dedicat
împlinirii a 60 de ani de la martiriul episcopului Anton Durcovici. Luni 12 decembrie,
începând de la ora 19, la centrul cultural Accademia di Romania din Roma are loc un
simpozion intitulat "Il Vescovo Anton Durcovici (1888-1951) a 60 anni dal martirio"
- "Episcopul Anton Durcovici (1888-1951) la 60 de ani de la martiriu", organizat de
Ambasada României în Italia, Ambasada României la Vatican şi Accademia di Romania.
Cu această ocazie, pe lângă o expoziţie de fotografie va avea loc şi proiecţia unui
film documentar dedicat împlinirii a 60 de ani de la moartea fostului păstor al Diecezei
de Iaşi, mort în închisoarea din Sighetu Marmaţiei în noaptea de 10 spre 11 decembrie
1951. Vor interveni: Pr. dr. Fabian Doboş, cu tema "Episcop Anton Durcovici:
model de fidelitate faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică"; Pr. drd. Alois Moraru,
cu tema "Episcop Anton Durcovici: de la leagăn la mormânt"; Pr. dr. Wilhelm
Dancă, cu tema "Episcop Anton Durcovici: teolog şi păstor". Pe lângă români rezidenţi
la Roma, se prevede participarea ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti,
şi a PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.
- Polonia. Încheiat ciclul
anual de misiuni cu 6000 de cateheze pentru circa 600 de mii de credincioşi.
„A sta sub Cruce cu Tine Marie”: acesta a fost motoul Misiunilor de evanghelizare,
realizate în dieceza de Czestochowa, la iniţiativa mons. Stanislaw Nowak în Anul pastoral
2010-2011. În timpul Misiunilor, potrivit datelor statistice prezentate de preotul
Marian Duda, preşedintele Comitetului pentru Misiunile evanghelizatoare şi Pelerinajul
Crucii, au fost susţinute circa 6000 de cateheze misionare dedicate Bibliei, Sacramentelor
Bisericii şi Crucii, la care au participat circa 600 de mii de credincioşi.
-
Luni 12 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Spiridon Taumaturgul,
episcop al Trimitundei, aproape de Salamina în insula Cipru, anii 270-348; la fel
şi în calendarul roman sau latin unde se mai comemorează Sfânta Fecioara Maria de
Guadalupe, cunoscuta „Morenita” în Mexic, Fricitul Conrad din Offida, preot
franciscan în regiunea italiană Umbria, anii 1241-1306 şi Sfântul Vincelin, episcop
de Oldenburg în Alsacia, care s-a dedicat şi evanghelizării slavilor.