2011-12-10 13:41:15

Împreună cu migranţii: editorialul părintelui Federico Lombardi, la rubrica „Octava Dies”


(RV – 10 decembrie 2011) Luni, 5 decembrie, Sfântul Scaun a intrat să facă parte ca Stat membru în Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. Un eveniment cu o deosebită semnificaţie care subliniază reînnoita angajare a Bisericii în favoarea migranţilor.
Asupra acestei teme s-a oprit şi directorul nostru, părintele Federico Lombardi, în editorialul pentru rubrica „Octava Dies” din cadrul săptămânalului informativ al Centrului Vatican de Televiziune.

"Potrivit previziunilor, în secolul nostru peste 200 de milioane de persoane se vor adăuga la numărul actual de migranţi din lume. Criza economică nu diminuează problemele migraţiei, ci le agravează din diferite puncte de vedere. Şi astfel, fluxuri de bărbaţi şi femei care pleacă din propriile ţări chiar cu riscul vieţii, împinşi de sărăcie, de catastrofe naturale sau de prigoane, continuă şi vor continua, traversând Marea Mediterană sau Marea Roşie, deşertul Sinai sau pe cel al Arizonei.
Cum trebuie protejate, primite şi în ce mod le poate fi oferită oportunitatea unei vieţi sigure şi demne, astfel încât aceste persoane să nu fie văzute ca pe un pericol, ci ca pe o avangardă pentru crearea de punţi în creuzetul umanităţii globale.

Sfântul Scaun este foarte activ pe acest front. Deja Pius al XII-lea a dorit în cadrul Curiei Romane un Consiliu specific pentru aceste probleme, ce a fost apoi consolidat de Paul al VI-lea.
Acum, Sfântul Scaun a cerut şi a obţinut să fie nu doar Observator ci Membru cu titlu deplin al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie de la Geneva, tocmai pentru a-şi intensifica angajarea şi participarea solidară cu comunitatea popoarelor.

Sfântul Scaun se doreşte o cutie de rezonanţă a apărării drepturilor pe baza convingerii ferme privind demnitatea fiecărei persoane umane, reprezentând de asemenea ecoul atâtor organizaţii catolice din toate continentele, care activează în acest domeniu, dând conţinut şi credibilitate cuvintelor şi propunerilor sale.
Împreună cu migranţii, cu refugiaţii, dându-le posibilitatea de a trăi şi de a creşte, trebuie să construim împreună un viitor comun."

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.