“Ce va fi oare acest copil?”: editorialul părintelui Federico Lombardi la rubrica
"Octava Dies"
(RV - 3 decembrie 2011) Timpul Adventului este un timp de pregătire la Naşterea
Domnului, la Dumnezeu care s-a făcut prunc şi la Domnul care vine şi care va veni
în slavă. Dar este şi un moment pentru a ne gândi în mod special la toţi copiii
din lume, la speranţele lor, la dificultăţile, la dramele pe care le îndură. Să
ascultăm în această privinţă, reflecţia părintelui Federico Lombardi, în editorialul
său la rubrica „Octava Dies”, săptămânalul informativ al Centrului de
Televiziune Vatican - CTV. • „Ce va fi oare acest copil?”. Este întrebarea
care în Evanghelie (Lc 1,66) este pe buzele tuturor, prieteni şi rude la naşterea
micului Ioan, care va fi Botezătorul dar este şi întrebarea noastră a tuturor în faţa
minunăţiei unui copil care vine în lume. Întrebarea care ascunde împreună speranţă
şi o anumită preocupare. Este întrebarea pe care ne-am pus-o la întâlnirea Papei cu
copiii, în urmă cu două săptămâni - desigur momentul cel mai frumos şi impresionant
al întregii călătorii în Benin - cu vârstnicul Pontif însoţit de mână şi înconjurat
de copii în pas de dans.
Documentul sinodal purtat în Africa de Papa enumără,
într-un pasaj impresionant, câteva din „tratamentele de netolerat rezervat atâtor
copii”: „Copiii ucişi înainte de naştere, micuţii ne-doriţi, orfanii, albinii, copiii
străzii, cei abandonaţi, copiii-soldat, copiii prizonieri, micuţii forţaţi să lucreze,
cei maltrataţi din cauza unui handicap fizic sau mintal, cei consideraţi ca vrăjitori,
băieţii vânduţi ca sclavi sexuali, cei traumatizaţi, fără vreo perspectivă de viitor…”.
Pentru aceştia toţi Biserica ştie că trebuie să se angajeze. Din cele peste
125 de mii de instituţii de sănătate şi caritate care ţin de Biserica catolică în
lume, peste 20.000 sunt dedicate în mod specific copiilor; foarte multe altele sunt
dedicate şcolii sau recuperării copiilor străzii sau în dificultate.
Cu ocazia
unei recente reuniuni internaţionale de studiu despre protecţia copiilor de abuzurile
sexuale, intervenţia mons. Scicluna cu un „Decalog” de principii clare şi ferme,
a trezit aplauze la scenă deschisă. Şi este just să amintim angajarea preţioasă şi
generoasă dedicată de foarte multe femei, călugăriţe şi laice, în acest domeniu. Desigur
este unul din modurile cele mai frumoase - şi utile - de slujire feminină în folosul
omenirii şi al Bisericii.
În timpul Adventului şi al Crăciunului, timp al
Domnului-copil, sunt reflecţii spontane: avem toţi motivele pentru a continua să fim
în prima linie pe aceste fronturi.