(RV - 1 decembrie 2011) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Benedict al XVI-lea: familia, cale a Bisericii, să fie din nou protagonistă.
Familia, cale a Bisericii: a subliniat joi dimineaţă Papa Benedict al XVI-lea
primind în Vatican participanţii la plenara Consiliului Pontifical pentru Familie,
cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a înfiinţării dicasterului şi a Exortaţiei apostolice
„Familiaris Consortio”, promulgată de Fericitul Ioan Paul al II-lea. Papa a subliniat
că este „urgent” un nou „rol protagonist al familiilor creştine”.
- Dumnezeu
vine în istorie pentru ca omenirea să corespundă din nou la planul său de iubire:
afirmă Benedict XVI în Mesajul trimis participanţilor la şedinţa publică a Academiilor
Pontificale, desfăşurată miercuri la Roma pe tema "Mărturii şi mărturisitori: martirajul
şi campionii credinţei". În acelaşi Mesaj, Sfântul Părinte anunţă decernarea premiului
Academiilor Pontificale centrului de Studii Biblice "Francescanum" de la Ierusalim
şi prof. Daria Mastrorilli. Ca şi în trecut, se citeşte în Mesajul papal, Evanghelia
continuă să vorbească la inima omului prin mărturia neatinsă de compromisuri dată
de cei care cred în Cristos.
- Tot joi, în audienţă la Benedict XVI, un
numeros grup de episcopi catolici din Statele Unite ale Americii, cu ocazia vizitei
lor "ad Limina Apostolorum": arhiepiscopii şi episcopii titulari de Philadelphia,
Allentonwn, Altoona-Johnstown, Greensburg, Harrisburg, Pittsburgh şi Scranton, însoţiţi
de respectivii episcopi emeriţi şi auxiliari.
- Centenarul catedralei din
Yangon.Papa către creştinii din Myanmar: reînnoiţi iubirea faţă de Biserică.
Pentru solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioarei Maria, la 8 decembrie,
cardinalul Raffaele Martino - preşedinte emerit al Consiliului Pontifical al Dreptăţii
şi Păcii - se va duce în Myanmar, ca trimis special al Sfântul Părinte, cu ocazia
centenarului catedralei din Yangon. În scrisoarea latină, adresată cardinalului, Benedict
al XVI-lea subliniază cât este de necesar a demonstra în mod reînnoit iubirea faţă
de Evanghelia şi Biserica lui Cristos.
- China: declaraţia părintelui Lombardi
despre consacrarea miercuri 30 noiembrie în provincia Sichuan a unui episcop în comuniune
cu Papadar cu prezenţa între consacratori şi concelebranţi a unui episcop
ilegitim, al cărui statut este cel al unei persoane excomunicate.
-
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost sărbătorită şi în comunităţile catolice
din România. Alături de celebrarea ecumenică de la Mirceşti, în dieceza romano-catolică
de Iaşi, semnalăm, printre altele, şi manifestarea culturală intitulată "Blajul salută
Marea Unire", organizată sâmbătă, 26 noiembrie 2011, de Primăria Blaj şi Mitropolia
Blajului. Potrivit sitului bru.ro, preluat de catholica.ro, în catedrala greco-catolică
Sf. Treime din "Mica Romă" a intervenit pr. Ioan Fărcaş, vicar mitropolitan şi protopop
al Blajului, care a prezentat programul manifestării, susţinut de corala academică
"Divina armonie" din Bucureşti, interpreta de muzică populară Sava Negrean Brudaşcu,
actriţa Adela Mărculescu şi soprana Bianca Ionescu. Colindul "O, ce veste minunată!"
a încheiat manifestarea cultural-religioasă găzduită de catedrala greco-catolică din
Blaj.
- Ziua mondială împotriva SIDA. Angajarea Bisericii în domeniu. Biserica
catolică nu este a doua nici unei alte instituţii în prevenirea şi tratarea maladiei
la nivel mondial. 34 milioane cazurile în lume de infecţie cu HIV; contagierile
sunt în scădere. Oricum, Ziua Mondială pentru lupta împotriva SIDA trebuie să constituie
o nouă ocazie pentru a promova accesul universal la tratamente din partea tuturor
persoanelor contagiate, educarea la stiluri de viaţă care cuprind şi abordarea corectă
şi responsabilă a sexualităţii: afirmă arhiepiscopul Zygmunt Zimowski, preşedintele
Consiliului Pontifical pentru Lucrătorii Sanitari.
- Bradul de Crăciun în
Piaţa Sfântul Petru: provine din Ucraina. A sosit joi în Piaţa San Pietro pomul
de Crăciun: anul acesta a fost dăruit de Ucraina. Este vorba de un brad roşu de 60
de ani, înalt peste 30 metri, 5 tone greutate, provenind din pădurile regiunii occidentale
a Transcarpaţiei (Zacarpatia). Pomul va fi înălţat sâmbătă 5 decembrie alături de
tradiţionala iesle în curs de amenajare în Piaţa Sfântul Petru aproape de obelisc.
Iluminarea va avea loc miercuri 16 decembrie.
- Liban. "Actualele
revoluţii arabe s-au declanşat pentru a da tinerilor un spaţiu în care să-şi poată
împlini visurile": se citeşte în comunicatul Adunării anuale a patriarhilor şi
episcopilor catolici din Ţara Cedrilor. "Tinerii, spaţiul lor şi misiunea lor în Biserică",
a fost tema reuniunii, în cadrul căreia s-a subliniat că "tinerii sunt viitorul Bisericii
şi mărturisitorii ei în comunităţi". Bazându-se pe rezultatele unui sondaj, participanţii
au evidenţiat "necesitatea modernizării limbajului prin care Biserica se adresează
tinerilor".
- Somalia. În prezent nicio iniţiativă a asociaţiei
catolice Caritas nu a fost afectată de hotărârea miliţiilor islamice Al-Shabab
de a închide activităţile organizaţiilor umanitare din zonele Somaliei aflate sub
controlul acestora: afirmă pentru agenţia Fides Susanna Tkalec din partea Caritas
Somalia. "Singurul nostru obiectiv este acela de a veni cât mai repede în ajutorul
populaţiei greu încercată de foame", afirmă reprezentanţii asociaţiei catolice din
Somalia, una din cele mai periculoase ţări africane.
- Bruxelles.
Miniştrii educaţiei, tineretului şi culturii din cele 27 de state membre au lansat
un plan de protecţie a copiilor în privinţa internetului. "Nu este vorba doar
de măsuri de natură tehnică şi de control, afirmă ministrul polonez Bostian Zeks în
numele preşedinţiei prin rotaţie, prin această iniţiativă dorim să abordăm aspectul
educativ şi cultural al problemei: toţi trebuie să-şi asume partea de responsabilitate
pentru ca lumea digitală să fie sigură pentru copii". Miniştrii UE au cerut, printre
altele, introducerea unei etichete de calitate adaptată minorilor şi motoare de căutare
specifice cu filtre de control.
- Roma. A început joi la Universitatea
pontificală Laterană simpozionul internaţional dedicat legăturii dintre cinematografie
şi credinţă "Film and Faith". Lucrările despre a şaptea artă se desfăşoară în
cinci sesiuni şi se bucură de patronajul consiliilor pontificale al Culturii şi Comunicaţiilor
Sociale.
- Din actualitatea internaţională.Portugalia:
aprobat, proiectul de buget pe 2012 cu măsuri drastice în domeniul social. Kosovo:
continuă starea de tensiune în nordul teritoriului, după ciocnirile violente din ultimele
zile între militarii forţelor internaţionale şi populaţia sârbă. Birmania:
colocvii între liderul noului regim, Thein Sein, şi secretarul de stat american, dna.
Hillary Clinton, privind restabilirea relaţiilor diplomatice după o întrerupere unilaterală
americană de 20 de ani.
- Novenă de pregătire la solemnitatea Neprihănitei
Zămisliri: ziua a III-a. „Sufletul meu tresaltă de veselie în Dumnezeul meu
… căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii…” (Is 61, 10a): citim în capitolul 61 a
cărţii profetului Isaia unde se vesteşte mântuirea prin Mesia. Fecioara neprihănită
este „izvorul bucuriei noastre”, „causa nostrae laetitiae - pricina bucuriei
noastre". Să o implorăm de la ea cu perseverenţă spunând: „O, Marie zămislită fără
de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine!”
- Vineri
2 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Habacuc sau Avacum,
profet, secolul 7 înainte de Cristos; la fel şi în calendarul roman sau latin, unde
mai sunt comemoraţi Sfânta Bibiana sau Viviana fecioară, martiră la Roma, anul 363,
şi Sfântul Cromaţiu, mitropolit de Aquileea între anii 388-407, în nord-estul Italiei.
Totodată, prima vineri a lunii, dedicată cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus.