2011-12-01 15:42:19

Centenarul catedralei de Yangon. Papa către creştinii din Myanmar: reînnoiţi iubirea faţă de Biserică


(RV - 1 decembrie 2011) Pentru solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioarei Mariei de la 8 decembrie cardinalul Renato Raffaele Martino - preşedinte emerit al Consiliului Pontifical al Dreptăţii şi Păcii - se va duce în Myanmar, ca trimis special al Sfântului Părinte, cu ocazia centenarului catedralei din Yangon. În scrisoarea latină, adresată cardinalului, Benedict al XVI-lea subliniază cât este de necesar a demonstra în mod reînnoit iubirea faţă de Evanghelia şi Biserica lui Cristos.

Cardinalul - aminteşte Papa în scrisoare - va prezida celebrarea pentru centenarul Catedralei din Yangon, semn al gratitudinii păstorilor şi credincioşilor faţă de Dumnezeu pentru binefacerile sale pe care, în cursul anilor le-a împărţit din abundenţă întregii comunităţi bisericeşti. Catedrala, prima construită în ţară, este dedicată Preasfintei Maria Maica lui Dumnezeu. A fost consacrată în timpul pontificatului lui Pius al X-lea al cărui moto „Instaurare omnia in Christo - a instaura toate în Cristos” este astăzi un îndemn pentru toţi credincioşii la a reînnoi şi întări credinţa.

Papa aminteşte că celebrarea va fi un prilej pentru a îndemna comunitatea creştină din Myanmar la o imitare mai asiduă a vieţii lui Cristos. Pontiful cere şi cardinalului Renato Raffaele Martino, trimisul său extraordinar, să poarte salutul său arhiepiscopului de Yangon, celorlalţi păstori, călugărilor, călugăriţelor şi credincioşilor laici. Sfântul Părinte, în fine, îl îndeamnăpe trimnisul său să extindă cuvintele de bunăvoinţă şi la autorităţile civile şi religioase, între care budiştii, şi la toţi cei care au la inimă în mod sincer misiunea bisericii, libertatea religioasă şi binele adevărat al persoanei umane.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.