2011-11-28 16:07:25

Benedict al XVI-lea l-a întâlnit în Vatican pe premierul libanez: formulate auspicii de pace şi respectarea drepturilor omului în Siria


(RV - 28 noiembrie 2011) Luni dimineaţă Papa l-a primit în audienţă pe preşedintele Consiliului de Miniştri al Libanului, Najib Mikati, care apoi l-a întâlnit pe cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone şi pe secretarul pentru Raporturile cu Statele, mons. Dominique Mamberti.
În cursul colocviilor cordiale - se arată într-un comunicat al Sălii vaticane de presă - au fost puse în relief rolul pe care Libanul îl deţine în regiune şi pentru lumea întreagă şi vocaţia sa de a oferi un mesaj de libertate şi de respectuoasă convieţuire a diferitelor comunităţi creştine şi musulmane care îl compun. S-a exprimat dorinţa pentru o mai mare stabilitate politică şi o colaborare mai rodnică şi dialog între diferiţii responsabili ai vieţii sociale şi instituţionale, şi pentru a putea înfrunta cu eficacitate provocările ce se prezintă ţării la nivel intern şi internaţional”.

„În continuarea colocviilor - afirmă comunicatul - părţile s-au oprit asupra situaţiei din Orientul Mijlociu, cu referinţă şi la delicata situaţie din Siria. În această privinţă, s-a subliniat urgenţa ca toţi să se străduiască pentru o convieţuire paşnică, bazată pe dreptate, pe reconciliere şi respectul demnităţii persoanei şi drepturilor sale inalienabile. S-a menţionat, în fine, contribuţia fundamentală pe care în atare scop o pot oferi creştinii chemaţi să fie artizani de concordie şi de pace şi a căror permanenţă este esenţială pentru binele regiunii”.

Premierul Mikati - a confirmat directorul Sălii vaticane de presă părintele Federico Lombardi - a reînnoit invitaţia sa Papei de a se duce în vizită în Liban anul viitor.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.