Papa către lucrătorii sănătăţii: Ioan Paul al II-lea, model de suferinţă trăită din iubire faţă de Dumnezeu şi lume

(RV - 26 noiembrie 2011) Fericitul Ioan Paul al II-lea a fost un martor absolut pentru ceea ce înseamnă a trăi cu „credinţă tare” suferinţa fizică „din dragoste faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi lume”. A afirmat Benedict al XVI-lea, care sâmbătă dimineaţă a primit în Sala Clementină din Vatican cei circa 500 de participanţi la a 26-a Conferinţă internaţională organizată de Consiliul Pontifical pentru Operatorii Sanitari, inspirată din învăţătura Papei Wojtyła.

Puterea slăbiciunii. Aceasta este ceea ce a mărturisit Ioan Paul al II-lea în ultimii ani ai vieţii, când consumarea lentă a fizicului a făcut să apară treptat fibra puternică a spiritului său. Atunci slăbirea graduală a cuvântului a făcut inteligibil, dincolo de orice elocvenţă, magisteriul suferinţei trăite în deplină identitate cu credinţa creştină. Această „Evanghelie a Vieţii” - cum a definit-o Benedict al XVI-lea - este ultima „moştenire preţioasă” lăsată de Ioan Paul al II-lea.

Şi înţelepciunii acestei învăţături Consiliul Pontifical pentru Operatorii Sanitari i-a dedicat anul acesta propria Conferinţă internaţională, care au participat pentru prima dată la Roma, toţi episcopii desemnaţi pentru pastorala sănătăţii. Papa a remarcat noutatea, pentru a aborda apoi delicata temă a grijii şi asistenţei acordate bolnavilor conform viziunii Evangheliei, care este aceea care provine din suferinţa lui Isus pe Calvar:
• Chipul Mântuitorului murind pe cruce, a Fiului de o fiinţă cu Tatăl care suferă ca om pentru noi, ne învaţă să păzim şi să promovăm viaţa, în orice stadiu şi în orice condiţie s-ar afla, recunoscând demnitatea şi valoarea fiecărei fiinţa umane, create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi chemată la viaţa veşnică.

“Această viziune a durerii şi suferinţei, iluminată de moartea şi învierea lui Cristos ne este mărturisită - a observat Papa - de calvarul lent, care a marcat ultimii ani de viaţă ai Fericitului Ioan Paul al II-lea”:
• Credinţa fermă şi sigură a pătruns slăbiciunea sa fizică, făcând boala sa, trăită din iubire faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi lume, o participare concretă la drumul lui Cristos până pe Calvar. Urmarea lui Cristos nu l-a cruţat pe Fericitul Ioan Paul al II-lea de a-şi lua crucea sa în fiecare zi până la sfârşit, pentru a fi ca unicul său Maestru şi Domn, care de pe Cruce a devenit punct de atracţie şi de mântuire pentru umanitate şi a manifestat slava sa.

Dar nu a fost doar o sensibilitate maturizată în anii bolii cea a lui Ioan Paul al II-lea faţă de cei infirmi. Dovadă este instituirea, la începuturile pontificatului, a dicasterului vatican pentru Sănătate, creat în 1985, urmat mai târziu de înfiinţarea Fundaţiei “Bunul Samaritean”, destinată bolnavilor din ţările mai sărace.

Benedict al XVI-lea a amintit toata acestea şi a adăugat o reflecţie inspirată din Scrisoarea apostolică ”Salvifici Doloris” din 11 februarie 1984, în care este prezentată în mod strălucit şi complet raţiunea creştină în faţa aspectului iraţional al infirmităţii şi suferinţei:
• Misterul durerii pare să umbrească chipul lui Dumnezeu, făcându-l aproape un străin sau, de-a dreptul, indicându-l ca responsabil de suferinţa omenească, dar ochii credinţei sunt capabili să privească în profunzime acest mister. Dumnezeu s-a întrupat, să apropiat de om, chiar în situaţiile sale cele mai dificile; nu a eliminat suferinţa, dar în Răstignitul înviat, în Fiul lui Dumnezeu care a pătimit până la moarte şi încă până la moartea crucii, El dezvăluie că iubirea sa coboară chiar în abisul cel mai adânc al omului pentru a-i da speranţă.

rv/A. Lucaci