Sinteza documentului „Africae munus”, Exortaţia apostolică post-sinodală a lui Benedict al XVI-lea: rezumat util şi pentru europeni

(RV - 19 noiembrie 2011) Prezentăm aici o sinteză a documentului „Africae munus”, Exortaţia apostolică post-sinodală, rod al celei de-a doua Adunări speciale a Sinodului episcopilor, desfăşurate în Vatican în octombrie 2009. Documentul structurat în două părţi este consemnat sâmbătă de Papa Benedict al XVI-lea preşedinţilor Conferinţelor Episcopale la nivel naţional şi al celor la nivel regional din Africa.

Introducere.
Exortaţia Apostolică Postsinodală „Africae munus” (AM) este documentul redactat de Benedict al XVI-lea pe baza celor 57 de Propoziţii finale ale celui de-al doilea Sinod special pentru Africa, desfăşurat în octombrie 2009 şi dedicat temei reconcilierii, dreptăţii şi păcii. Documentul pontifical ‚este structurat în două părţi: în prima, examinează structurile fundamentale ale misiunii bisericeşti în continent, care are obiectivul de a ajunge la reconciliere, la dreptate şi la pace, privind mai presus de toate la evanghelizare; în a doua, sunt indicate domeniile de apostolat ale Bisericii, în special în sectoarele educaţiei, sănătăţii şi mijloacelor de comunicare socială. Peste toate predomină speranţa: conştient de patrimoniul intelectual, cultural şi religios al continentului, dar şi de provocările actuale pe care Africa trebuie să le înfrunte, Papa încurajează continentul să-l primească din ce în ce mai mult pe Cristos, emancipându-se de ceea ce o paralizează şi găsind în ea însăşi forţele pentru a relansa propria viaţă şi propria istorie.

Această Exortaţie este în strânsă legătură cu:
- Exortaţia Apostolică Post-sinodală „Ecclesia in Africa”, publicată în 1995 în urma primului Sinod special pentru Africa. Din ea reia mai ales ideea de Biserică familie a lui Dumnezeu.
- Exortaţia Apostolică Post-sinodală „Verbum Domini”, publicată în 2010 în urma Sinodului general despre Cuvântul lui Dumnezeu. Din ea reia importanţa apostolatului biblic.
- „Lineamenta” - liniile călăuzitoare pentru Sinodul general despre Noua Evanghelizare care se va desfăşura în 2012, deoarece întăreşte dinamismul eclezial al Bisericii african, indicându-i şi programul de activitate pastorală pentru următoarele decenii de evanghelizare.

PRIMA PARTE. Structurile de bază ale misiunii bisericeşti în Africa.

Plecând de la premisa că „Africa are nevoie să audă vocea lui Cristos care proclamă astăzi iubirea pentru altul, chiar pentru duşman” (AM 13), Exortaţia Apostolică invită la reconcilierea cu Dumnezeu şi cu aproapele, cale necesară pentru pace. Este importantă, de aceea, purificarea interioară a omului, oferirea şi primirea iertării care permit a regăsi armonia dintre familii. Rămânând însă neschimbat faptul că responsabilii crimelor trebuie să fie căutaţi şi puşi în faţa responsabilităţilor lor, pentru a evita repetarea crimelor lor.

Papa subliniază apoi că deşi construirea unei ordini sociale juste revine sferei politice, Biserica are însă datoria de a forma conştiinţele oamenilor, bărbaţi şi femei, educându-i la dreptatea divină: întemeiată pe iubire, ea ajunge până la dăruirea de sine pentru fraţi şi merge dincolo de acel minim pe care justiţia umană îl cere. A trăi dreptatea lui Cristos înseamnă, deci, a se strădui pentru a se pune capăt confiscării bunurilor în detrimentul unor întregi popoare, definită inacceptabilă şi imorală (AM 24), a privi la subsidiaritate, la solidaritate şi la caritate, în logica Fericirilor. De aceea, „o atenţie preferenţială trebuie să fie rezervată săracului, celui flămând, bolnav, în închisoare, migrantului, refugiatului sau celui evacuat” (AM 27). Biserica contribuie la a forma o nouă Africă, făcându-se ecou „al strigătului silenţios al inocenţilor persecutaţi sau popoarelor ai căror guvernanţi ipotechează prezentul şi viitorul în numele unor interese personale” (AM 30).

Dar care sunt câmpurile de acţiune în care se pun în practică toate acestea? Exortaţia Apostolică indică înainte de toate cateheza nu doar studiată, dar şi trăită în viaţa personală, familială şi socială; discernământul aprofundat al riturilor tradiţionale locale, mai ales cele legate de reconciliere, pentru a le evidenţia aspectele care ajută sau împiedică aculturaţia Evangheliei; în fine o nouă fraternitate contrapusă sistemului tribal, rasismului şi etnocentrismului.

O specială apărare şi protecţie Papa cere pentru:
- familie, pentru ca - în faţa unor ameninţări ca distorsiunea noţiunii de căsătorie, devalorizarea maternităţii, banalizarea avortului, facilitarea divorţului şi relativ ismul unei „noi etici” - ea să devină „biserică domestică”, capabilă să poarte pace şi armonie în societate. Între altele, venerarea şi respectul pe care Africa le are faţă de cei vârstnici poate inspira Occidentul ca exemplu de stabilitate şi ordine socială.
- femeile, care au un rol de neînlocuit în societate şi în Biserică. Actele de violenţă împotriva lor să fie combătute, denunţate şi condamnate de toţi creştinii.
- copiii, dar al lui Dumnezeu, izvor de speranţă şi de reînnoire, adesea în centrul unor cazuri intolerabile şi deplorabile precum copiii-soldaţi, prizonieri, cei constrânşi să muncească, cei maltrataţi din cauza dizabilităţii lor, cei consideraţi vrăjitori, cei discriminaţi deoarece albini, cei vânduţi ca sclavi sexuali.
- viaţa: Biserica se opune avortului, drogurilor, alcoolismului; este în prima linie în a înfrunta pandemiile malariei, tuberculozei, SIDEI, care cere un răspuns medical, farmaceutic, dar mai ales etic, adică o prevenire eficientă bazată pe abstinenţa sexuală, pe refuzul promiscuităţii sexuale şi pe fidelitatea conjugală, în numele unei antropologii bazate pe dreptul natural şi pe Cuvântul lui Dumnezeu. Fundamental este şi a combate analfabetismul, flagel egal cu moartea socială, şi eliminarea pedepsei capitale.

Exortaţia Apostolică subliniază, apoi, că Africa are nevoie de buna guvernare a Statelor, care se exprimă în respectarea Constituţiilor, alegerilor libere, unor sisteme judiciare independente, unor administraţii transparente şi neispitite de corupţie. Fundamentală este şi exploatarea materiilor prime în numele binelui comun; respectarea bunurilor esenţiale ca apa şi pământul; atenţia, şi la nivel internaţional, la fenomenul migraţiilor; globalizarea solidarităţii care include „principiul de gratuitate şi logica darului ca expresie a fraternităţii” (AM 86).

Centrală este atenţia pe care Papa o acordă temei dialogului, care trebuie să fie:
- ecumenic, pentru că un creştinism divizat trezeşte scandal. Invitaţia este chiar la a fonda noi asociaţii ecumenice care să întreprindă opere de caritate şi să protejeze patrimoniul religios în faţa răspândirii bisericilor autohtone africane, a mişcărilor sincretiste şi sectelor care adesea îi seduc atât pe responsabilii politici cât şi pe credincioşii parohiilor.
- interreligios care se relaţionează cu religiile tradiţionale africane - pentru a identifica ceea ce în ele este conform Evangheliei şi ceea ce ţine, în schimb de vrăjitorie - pe de altă parte cu Islamul: în unele ţări africane acesta se poate prezenta cu agresivitate, dar Papa reafirmă importanţa de a persevera în stima faţă de musulmani, şi ei monoteişti ca şi creştinii, şi subliniază disponibilitatea la dialog în respectarea libertăţii religioase şi de conştiinţă.


PARTEA A DOUA. Câmpurile de apostolat al Bisericii

Papa se adresează în mod direct:
- episcopilor: sunt invitaţi la sfinţenia vieţii, la unitatea cu Succesorul lui Petru, la comuniunea cu preoţii. Trebuie să reziste tentaţiei naţionalismului şi trebuie să se angajeze în educaţia laicilor. Diecezele trebuie să fie „modele în ceea ce priveşte comportamentul persoanelor, transparenţa şi buna gestiune financiară” (AM 104).
- preoţilor: trebuie să ofere o viaţă exemplară în celibat şi în detaşarea de bunurile materiale, depăşind frontierele tribale şi rasiale şi fără a cădea în tentaţia de a deveni călăuze politice sau operatori sociali.
- seminariştilor: sunt chemaţi să se pregătească la preoţie din punctul de vedere teologic şi spiritual, în ambiente prielnice şi pentru o creştere a lor psihologică şu umană, făcându-se apostoli ai tinerilor.
- laicilor: trebuie să trăiască sfinţenia în lume, demonstrând că munca, înainte de a fi un mijloc de profit, este locul realizării personale şi a slujirii aproapelui. Pentru cine lucrează în domeniul politic, economic, cultural şi social, este apoi fundamentală cunoaşterea Doctrinei sociale a Bisericii.
- diaconilor, persoanelor consacrate şi catiheţilor: Papa insistă asupra formării lor permanente, asupra faptului de a fi modele de viaţă creştină şi asupra mărturiei lor de viaţă încredinţată lui Dumnezeu şi dedicată aproapelui.
- şcolilor, universităţilor şi instituţiilor catolice: trebuie să ţese în societate legături de pace şi de armonie; să caute Adevărul care transcende măsura umană; să contribuie la a dezvolta teologia africană, menţinând identitatea lor catolică şi promovându-i aculturaţia.
- instituţiilor sanitare catolice: în fiecare bolnav, Biserica vede un membru suferind al Trupului lui Cristos. Străduinţa noastră împotriva maladiilor va fi deci fidelă învăţământului etic şi apărării vieţii. Fondurile trebuie să fie gestionate în mod transparent şi trebuie să servească mai presus de toate binelui bolnavilor. Micile dispensare, care asigură îngrijiri de prim ajutor, trebuie multiplicate.
- mijloacelor de comunicare: Biserica trebuie să fie prezentă în mass-media în mod mai numeros şi mai coordonat, privind şi la noile tehnologii, deoarece acestea sunt mijloace de evanghelizare şi de formare a popoarelor africane la reconciliere, dreptate şi pace.

Exortaţia Apostolică se opreşte apoi asupra importanţei evanghelizării, înţeleasă atât ca missio ad gentes, sau ca purtarea Vestei celei Bune persoanelor care încă nu o cunosc, cât şi ca nouă evanghelizare, adică spre cei care nu mai urmează practica creştină chiar în afara hotarelor africane, în ţările mai secularizate.

PROPUNERI OPERATIVE:

Reluând unele Propoziţii finale al Sinodului, Exortaţia Apostolică indică şi câteva propuneri operative pentru a favoriza reconcilierea, dreptatea şi pacea pe continent:

- intensificarea practicii „lectio divina” şi apostolatului biblic, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu regenerează comuniunea fraternă.
- celebrarea unui Congres euharistic continental, deoarece Euharistia stabileşte o nouă fraternitate ce depăşeşte limbi, culturi, etnii, sistem tribal, rasism şi etnocentrism.
- Bisericile particulare africane să sugereze noi candidaţi la canonizare, deoarece Sfinţii sunt făuritori exemplari ai dreptăţii şi apostoli ai păcii.
- episcopii să susţină SECAM - Simpozionul Conferinţelor Episcopale ale Africii şi Madagascarului, structură de solidaritate şi de comuniune bisericească la nivel continental.
- în fiecare an, ţările africane sunt încurajate să celebreze o zi sau o săptămână de reconciliere, în special în timpul Adventului sau a Postului Mare.
- în acord cu Sfântul Scaun, SECAM va putea contribui la realizarea unui „An al reconcilierii” întregului continent.

CONCLUZIE

Exortaţia Apostolică se încheie cu un puternic accent pe speranţă: Papa încredinţează mijlocirii Fericitei Fecioare Maria drumul evanghelizării continentului pentru ca „fiecare să devină din ce în ce mai mult apostol al reconcilierii, dreptăţii şi păcii” şi pentru ca Biserica în Africa să poată fi „unul dintre plămânii spirituali ai omenirii”.

rv/A. Lucaci