2011-11-19 15:53:04

Papa a semnat sâmbătă Exortaţia Apostolică post-sinodală “Africae Munus”, despre angajamentul Africii pentru Isus Cristos


(RV - 18 noiembrie 2011) Africă, pământ al noilor Rusalii, ai încredere în Dumnezeu! A îndemnat Papa Benedict al XVI-lea în Bazilica din Ouidah unde sâmbătă a semnat Exortaţia apostolică “Africae munus - Angajamentul Africii”. Documentul urmează să fie consemnat duminică în mâinile episcopilor Africii care vor concelebra cu Papa Sfânta Liturghie în “Stadionul Prieteniei” din Cotonou. Într-un discurs plin de elan rostit în trei limbi Benedict al XVI-lea a îndemnat Africa să fie tot mai mult martoră a lui Cristos, să denunţe şi să combată orice formă de scalvie. Biserica - a spus - este chemată să se descopere din ce în ce mai mult ca o familie.

Din Cotonou, Massimiliano Menichetti, unul dintre trimişii noştri în Benin:
• Este Ouidah cu pământul său roşu, aproape pentru a marca oroarea sclaviei - de aici au plecat mii de sclavi trecând pe Poarta neîntoarcerii - care devine încă o dată strălucitoare, ca în 1861 când tocmai întunericul a început să se transforme în Lumină prin venirea misionarilor Societăţii Misiuni Africane. Speranţă şi mărturie în Cristos sunt pilaştrii de susţinere pe care Papa îi poartă în această călătorie apostolică.

Căldura populaţiei, revărsate de-a lungul străzilor, până la seminarul Sfântul Gal, aici în Bazilica Neprihănitei Zămisliri a Mariei, continuă să însoţească şi să-i mulţumească Sfântului Părinte pentru cel de-al doilea pelerinaj al său în Africa. În bucuria unui popor filial, Benedict al XVI-lea a lăsat în urmă cele două clopote de bronz aşezate în părţile laterale ale Bazilicii care se înalţă unde au fost deţinuţi misionari şi credincioşi creştini.

A parcurs nava centrală, cu bolta de lemn, pentru a semna nu fără emoţie aşteptata Exortaţie post-sinodală „Africae munus”:
• “Today, the celebration of the Synod concludes with the signing of…Astăzi, cu semnarea Exortaţiei “Africae munus”, se încheie celebrarea evenimentului sinodal. Sinodul a dat impuls Bisericii catolice din Africa, care s-a rugat, a reflectat şi discutat despre tema reconcilierii, dreptăţii şi păcii.

Papa a subliniat că aceste valori au marcat “o apropiere specială între Succesorul lui Petru şi Bisericile particulare în Africa”. A amintit că el însuşi s-a dus la “Yaoundé, în Camerun, pentru a înmâna “Instrumentum laboris” al Adunării sinodale preşedinţilor Conferinţelor Episcopale” şi bucuria, azi, în a fi “revenit în Africa pentru a consemna Documentul final al lucrărilor".

Apoi, evidenţiind imboldul la evanghelizare şi „promovarea umană” imprimat „de Exortaţia apostolică post-sinodală „Ecclesia in Africa”, Fericitul Ioan Paul al II-lea” a arătat cât de central este conceptul de Biserică - familie a lui Dumnezeu:
• “L’Eglise est appelée à se découvrir toujours plus comme une famille. … Biserica este chemată să se descopere tot mai mult ca o familie. Pentru creştini, este vorba despre comunitatea credincioşilor care îl laudă pe Dumnezeu Unul şi Întreit. celebrează marile mistere ale credinţei noastre şi însufleţeşte cu dragoste raporturile dintre persoane, grupuri şi naţiuni, dincolo de diversităţile etnice, culturale şi religioase. În acest serviciu adus fiecărei persoane, Biserica este deschisă la colaborarea cu toate componentele societăţii, în special cu reprezentanţii Bisericilor şi Comunităţilor ecleziale care nu sunt încă în deplină comuniune cu Biserica catolică, precum şi cu reprezentanţii religiilor necreştine, mai cu seamă cei ai Religiilor tradiţionale şi Islamului.

Referindu-se la „tensiunile, violenţele, războaiele, nedreptăţile, abuzurile de orice fel, vechi şi noi, care au marcat în acest an” Africa, Benedict al XVI-lea a reparcurs temele „reconcilierii, dreptăţii şi păcii”, pe care s-a axat „A Doua Adunare Specială pentru Africa”.

A reafirmat că „o Biserică reconcilată în interior şi între membrii ei va putea deveni semn profetic de reconciliere, la nivelul societăţii, a fiecărei ţări şi întregului continent”.
Le fondement de cette réconciliation se trouve dans la nature même de l’Église…Fundamentul acestei reconcilieri se găseşte în însăşi natura Bisericii care este “în Cristos ca un sacrament, adică semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi unităţii întregului neam omenesc (Conc. Rcum. Vat. II, Const. Lumen gentium, 1). Pe această bază Biserica în Africa este chemată să promoveze pacea şi dreptatea. La Porte du Non-retour - Poarta Ne-întoarcerii” ne cheamă la această datorie, şi ne sileşte să denunţăm şi să combatem orice formă de sclavie.

“Nu trebuie neglijat niciodată a căuta căile păcii!”, a îndemnat Pontiful, deoarece “pacea este unul dintre bunurile cele mai preţioase!”.
• “Para alcançá-la, é necessário ter a coragem da reconciliação que nasce do... Pentru a o dobândi trebuie să avem curajul reconcilierii care vine din iertare, din voinţa de a reîncepe viaţa comunitară, dintr-o viziune solidară a viitorului, din perseverenţa pentru a depăşi dificultăţile. Reconciliaţi şi în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele, oamenii pot lucra pentru o mai mare dreptate în sânul societăţii.

Nu trebuie însă să uităm că prima justiţie după Evanghelie este împlinirea voinţei lui Dumnezeu”, a evidenţiat Papa şi că din aceasta provin „nenumărate iniţiative” care promovează dreptatea, binele comun, atenţia faţă de cei „mai nevoiaşi, munca, şcoli şi spitale”.

Şi a încheiat:
África, terra de um Novo Pentecostes, tem confiança em Deus! ... Africă, pământ al unor noi Rusalii, ai încredere în Dumnezeu! Însufleţită de Spiritul lui Isus Cristos înviat, devino marea familie a lui Dumnezeu, generoasă cu toţi fiii şi fiicele tale, înfăptuitori de reconciliere, de pace şi dreptate! Africa, Veste Bună pentru Biserică, devino astfel pentru lumea întreagă!

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.