2011-11-19 18:35:36

Benedict XVI în vizită la căminul de copii abandonaţi şi la parohia Sf. Rita din Cotonou: nu ezitaţi să vorbiţi celorlalţi despre Isus


RV 19 nov 2011. Sâmbătă după amiază, la Cotonou, Benedict XVI a avut o întrevedere cu membrii comitetului bisericesc responsabil cu organizarea călătoriei apostolice. Succesiv, trecând prin faţa Centrului de cercetare şi spiritualitate "Notre Dame de l'Inculturation", Papa a mers la căminul de copii "Pace şi Bucurie", îngrijit de Misionarele Carităţii. În acest lăcaş al carităţii creştine cele şase surori din ordinul înfiinţat de fericita Tereza de Calcutta oferă o şansă pentru viaţă la zeci de copii abandonaţi sau bolnavi, asigurând asistenţă alimentară şi celorlalţi copii din cartier afectaţi de malnutriţie. Superioara regională şi superioara misiunii l-au însoţit pe Sfântul Părinte şi arhiepiscopul de Cotonou în curtea interioară, unde au fost primiţi de copii cu cântece şi dansuri tradiţionale. După ce au recitat împreună "Tatăl Nostru" şi "Bucură-te, Marie", Benedict al XVI-lea a împărţit celor prezenţi binecuvântare apostolică.

După scurta vizită la Casa Maicii Tereza, copiii l-au însoţit pe Sfântul Părinte la o intrare laterală care dă în curtea parohiei Sfânta Rita, unde erau aşteptaţi de alţi copii din oraş împreună cu însoţitorii lor. Cântecele şi bucuria copiilor s-au transformat în rugăciune în faţa Preasfântului Sacrament din tabernacolul bisericii, care poate primi pînă la 800 de persoane. Introducerea mons. René-Marie Ehouzou, episcop de Porto Novo, responsabil cu pastoraţia socială în cadrul conferinţei episcopale, a fost urmată de un cuvânt de salut din partea copiilor, care au oferit Papei un mic cadou.

Benedict XVI i-a îndemnat pe copii să vină deseori în vizită la Isus prezent în sacramentul Euharistiei. Vorbindu-le despre ziua în care a primit prima Sfântă Împărtăşanie: "când mă împărtăşesc Isus vine să locuiască în mine. Trebuie să-l primesc cu iubire şi să-l ascult cu atenţie. În adâncul inimii mele, pot să-i spun, de exemplu: 'Isuse, eu ştiu că tu mă iubeşti. Dă-mi iubirea ta astfel încât să te iubesc pe tine şi să-i iubesc pe ceilalţi cu iubirea ta. Îţi dau bucuriile mele, problemele mele şi viitorul meu".
• "Nu ezitaţi, dragi copii, să vorbiţi celorlalţi despre Isus. El este o comoară pe care trebuie să o împărţim bucuroşi cu ceilalţi".

"În istoria Bisericii, a reluat Sfântul Părinte, iubirea lui Isus a dat putere şi curaj la atâţia creştini, la atâţia copii!". Şi aici, Papa l-a dat ca exemplu pe Sfântul Kizito, "un copil ugandez, dat la moarte pentru că voia să trăiască în conformitate cu Botezul primit. Kizito se ruga. A înţeles că Dumnezeu este nu doar important, dar că El este totul". Subliniind importanţa rugăciunii, Benedict al XVI-lea a spus că rugăciunea "este un strigăt de iubire către Dumnezeu, Tatăl nostru, din voinţa de a-l imita pe Isus, Fratele nostru. Să căutăm în fiecare zi un loc liniştit, în faţa Crucii sau a unei imagini sacre, unde să-l ascultăm pe Isus şi să vorbim cu El. Putem folosi Evanghelia, apoi să păstrez în inimă un pasaj care m-a impresionat şi mă poate călăuzi în timpul zilei. A rămâne astfel câteva momente cu Isus, îi permite să mă copleşească cu iubirea sa, cu lumina şi viaţa sa! Iubirea pe care o primesc în rugăciune, sunt chemat să o dăruiesc la rândul meu părinţilor mei, prietenilor, celor care trăiesc lângă mine, chiar şi celor care nu mă iubesc sau celor care nu mă apreciază... Cereţi şi părinţilor voştri să se roage împreună cu voi! Uneori, trebuie să insistaţi, dar nu vă lăsaţi, Dumnezeu este atât de important!"

La încheierea discursului său, Papa i-a încredinţat pe toţi - copii, familii şi educatori - ocrotirii cereşti a Mariei, Mama lui Isus. Papa le-a arătat copiilor rozariul pe care-l poartă întotdeauna în buzunar, spunând că este un instrument de rugăciune. I-a încurajat pe tineri să înveţe această rugăciune, să se roage pentru Papa, pentru Biserică şi toate intenţiile importante, pentru cei bolnavi, cei care suferă de foame şi din cauza războiului. Apoi, în jurul orei locale 18.00, Papa a recitat împreună cu ei rugăciunea "Bucură-te, Marie", a lăsat un dar pentru parohia Sf. Rita şi a invocat asupra lor binecuvântarea apostolică.







All the contents on this site are copyrighted ©.