Politicienii africani să depăşească propriul egoism, Beninul exemplul de convieţuire
religioasă paşnică: Papa la bordul avionului în zbor spre Cotonou
(RV - 18 noiembrie 2011) O ţară unde democraţia este un exemplu iar convieţuirea
paşnică dintre religii este un fapt. Acesta este „portretul” pozitiv
pe care Benedict al XVI-lea l-a trasat vineri dimineaţăpentru Benin,
destinaţia celei de-a 22-a călătorii apostolice internaţionale. Vorbind cu ziariştii
prezenţi la bordului avionului, în lunga călătorie spre micul stat african Benin,
Benedict al XVI-lea a adresat un apel politicienilor continentului la a depăşi diferitele
forme de egoism. Şi despre capacitatea creştinismului de a se înrădăcina în realitatea
africană, Papa a formulat auspicii ca mai mult decât de aculturaţia, să se poată vorbi
despre „întâlnire dintre credinţă şi culturi”.
Africa este un continent pătruns
încă de prospeţime religioasă şi de „vitalitate”. Beninul - cu dialogul stabil ce
caracterizează raporturile dintre religii - constituie un „factor de pace şi libertate”.
Din partea sa, creştinismul în Africa trebuie să ştie să exprime cu autenticitate
prezenţa lui Cristos, fără ca prin aceasta să apară „dificil”, şi să favorizeze apoi
întâlnirea dintre culturi şi fraternitate. Şi mai departe, un portret spiritual plin
de afecţiune a cardinalului Bernardin Gantin, părinte al patriei pentru Benin şi prieten
de neuitat al Pontifului. Nenumărate argumente concentrate într-un sfert de oră de
întrebări şi răspunsuri de „mare densitate”. Benedict al XVI-lea a explicat raţiunile
vizitei sale în Benin. Prima, a spus, este „faptul că Beninul este o ţară în pace”,
în interior şi în extern. „Funcţionează” instituţiile democrate şi se respiră un „spirit
de libertate şi responsabilitate”, de dreptate şi de simţ „al muncii pentru binele
comun”. Apoi, a observat, deşi în prezenţa unei „mari diversităţi de religii”. •
Aceste diferite religii convieţuiesc în respectul reciproc şi responsabilitatea
comună pentru pace, pentru reconciliere internă şi externă. Mi se pare că această
convieţuire dintre religii şi dialogul interreligios factor de
pace şi de libertate sunt un aspect important.
La întrebarea
privind felul în care creştinismul trăieşte confruntarea cu afirmarea crescândă a
Bisericilor evanghelice şi comunităţilor penticostale - care propun o credinţă atrăgătoare
şi sub anumite aspecte, „simplificată” - Papa a spus clar: „Noi nu trebuie să imităm
aceste comunităţi, ci să ne întrebăm ce putem face noi pentru a da nouă vitalitate
credinţei catolice”. A indicat, aceasta plecând de la vestirea evanghelică a unui
„mesaj simplu, profund, inteligibil”: • Important este faptul ca creştinismul
să nu apară ca un sistem dificil european, ca un altul să nu-l poată
înţelege şi realiza, dar ca un mesaj universal care afirmă că există
un Dumnezeu, (…) că Dumnezeu ne cunoaşte şi ne iubeşte şi că religia
trăită face să se nască între oameni colaborarea şi fraternitatea (…)
Pe lângă aceasta, ca instituţia să nu fie prea greoaie: este totdeauna foarte
important ca să prevaleze iniţiativa comunităţii şi a persoanei.
Şi în fine, aş zice chiar şi o liturghie participată dar nu sentimentală:
nu trebuie să fie bazată doar pe expresia sentimentelor, ci caracterizată de
prezenţa misterului în care intrăm, de care ne lăsăm formaţi.
Important,
a afirmat imediat după aceea Pontiful, este de asemenea „a nu pierde universalitatea”
în aculturaţie. Mai mult, a spus, „ aş prefera să vorbesc despre dimensiunea interculturală,
şi nu de aculturaţie, adică despre o întâlnire a culturilor” şi „ astfel de a creşte
şi în fraternitatea universală”, ajutaţi de acea mare valoare care este catolicitatea.
A treia întrebare a privit aspectul mai politic al Africii, pământ - s-a relevat -
al multor operaţiuni de peacekeeping, de conferinţe de reconciliere şi adevăruri naţionale.
Benedict al XVI-lea a recunoscut că ceea ce contează pentru progresul civil este
depăşirea barbariei „egosimului”. Totuşi, pentru a înţelege mai bine ce mesaj precis
vrea să adreseze continentului, Pontiful a făcut trimitere la Exortaţia apostolică
post-sinodală pe care o va consemna Bisericii africane. Iar la întrebarea succesivă,
a patra, care cerea Papei să spună dacă reţine Africa ca protagonista evanghelizării
restului lumii, în special în ce occidental aflat într-un deficit de speranţă, Benedict
al XVI-lea a replicat că, în mod cert, continentul are „mari dificultăţi”… •
Totuşi, această prospeţime a vieţii care este în Africa, tineretul atât de
plin de entuziasm şi de speranţă, dar şi de umor şi de veselie,
nearată că există o rezervă de umanitate: există încă prospeţimea simţului
religios şi al speranţei, există o percepţie a realităţii metafizice, a realităţii
în totalitatea sa cu Dumnezeu. Nu reducerea la pozitivism care ne restrânge
viaţa, o face puţin aridă şi stinge chiar speranţa.
Ultima întrebare s-a
referit la figura cardinalului Bernardin Gantin. Papa a spus că l-a întâlnit pentru
prima dată la München în 1977, cu ocazia consacrării ca arhiepiscop. „Venise - a explicat
- pentru că unul dintre elevii săi era student al meu”. Apoi, a povestit, colaborarea
succesivă, îndelungată împărtăşită în Vatican ca conducerea respectivelor dicasterii
a cimentat o frumoasă şi trainică prietenie: • I-am admirat întotdeauna
inteligenţa practică şi profundă şi simţul discernământului, faptul de nu cădea asupra
unor frazeologii şi de a înţelege ce era esenţial şi ce nu avea sens. Şi apoi, acel
simţ al său de umor, cu adevărat frumos…Dar mai ales era un om de credinţă
profundă şi de rugăciune. Toate acestea au făcut din cardinalul Gantin nu numai
un prieten dar şi un exemplu de urmat, acela al unui mare episcop african
catolic.
Acum sunt cu adevărat bucuros, a încheiat Benedict al XVI-lea,
să pot „să mă rog la mormântul său şi să-i simt apropierea şi marea credinţă”. La
încheierea interviului Papei, directorul Sălii vaticane de presă, părintele Federico
Lombardi, a relevat identitatea „studentului” de odinioară prin intermediul căruia
cardinalii Ratzinger şi Gantin au făcut cunoştinţă între ei: este vorba de episcopul
beninez Barthélemy Adoukonou, astăzi secretar al Consiliului Pontifical al Culturii,
aflat între membrii suitei papale în această călătorie apostolică.