2011-11-18 17:41:57

Papa în Benin: modernitatea să nu se construiască pe dezagregarea valorilor şi pe supunerea necondiţionată la legile pieţii


(RV- 18 noiembrie 2011) Modernitatea nu trebuie să provoace teamă, dar ea nu se poate construi” pe „dezagregarea valorilor umane, culturale, etice şi religioase, în subordonarea necondiţionată la legile finanţelor, sistemului tribal exacerbat şi politizării extreme a tensiunilor interreligioase: a spus Papa Benedict al XVI-lea la soirea vineri după amiază în Benin la aeroportul internaţional „Cardinalul Bernardin Gantin” din Cotonou, pentru ce-a de-a 22-a sa călătorie apostolică internaţională, a doua în continentul african.
Dimineaţa la ora 9, la plecarea de pe aeroportul Fiumicino episcopul Romei a fost salutat de noul preşedinte al Consiliului italian de miniştri, Mario Monti. În jurul orei 15, 16 ora României, Benedict al XVI-lea a sosit la aeroportul internaţional „Cardinal Bernardin Gantin” din Cotonou, începând astfel o vizită ce se înscrie în festivităţile pentru cei 150 de ani de evanghelizare a acestei ţări din Africa Occidentală. Între evenimentele principale ale vizitei se află consemnarea duminică a Exortaţiei apostolice cu roadele celei de-a doua Adunări speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor desfăşurat în Vatican în octombrie 2009. Vineri, după ceremonia de sosire, Papa s-a transferat de la aeroport la catedrala „Doamna Noastră a Milostivirii” din Cotonou, pentru un Te Deum, trecând prin faţa sediului Conferinţei episcopale şi traversând ambele părţi ale oraşului cu cele două poduri construite peste canalul dintre laguna Nocoué şi Oceanul Atlantic.

Din Benin, unul dintre trimişii noştri speciali, Massimiliano Menichetti:
• Căldura africană şi un cer care ascunde soarele în mod intermitent oferă bun venit Papei la Cotonou, capitala economică a ţării. Peste tot, pancarte şi steaguri, mai ales pe traseul unde trece convoiul papal. Ziarele locale vorbesc despre 60 de mii de pelerini care s-au adăugat populaţiei oraşului. Traseul a fost astfel studiat încât toate districtele citadine să-l poată vedea pe Succesorul lui Petru. Pentru buna desfăşurare a vizitei în oraş au fost blocate timp de trei zile vehiculele de mare tonaj.

Astfel, timp de 46 de ore, Benedict al XVI-lea se cufundă în culorile şi atmosfera unui popor sărac sub aspect economic, dar cu mare speranţă în inimă şi voinţa de a se ridica, aşa cum el însuşi invitase la cel de-a doua adunare specială pentru Africa a Sinodului episcopilor.

Răspunzând la discursul de bun venit rostit de preşedintele Republicii Benin, Thomas Yayi Boni, Papa şi-a exprimat apropierea sa faţă de ţara africană şi întregul continent. Benin celebrează 150 de ani de evanghelizare şi a 40-a aniversare a relaţiilor diplomatice cu Sfântul Scaun. Episcopul Romei a amintit că în timpul vizitei prezintă documentul Exortaţia apostolică post-sinodală „Africae munus” care aduce orientările pastorale numeroaselor comunităţi creştine pentru următorii ani. Între scopurile vizitei, Benedict al XVI-lea indică şi acela de a manifesta recunoştinţă persoanei şi meritelor pentru toată Biserica universală a răposatului cardinal Gantin.
Timp de mulţi ani am lucrat amândoi, fiecare potrivit competenţelor sale, în serviciul aceleaşi Vii a Domnului, L-am ajutat cât am putut mai bine pe predecesorul meu, Fericitul Ioan Paul al II-lea să exercite ministerul său petrin. Am avut ocazia să ne întâlnim de multe ori, să discutăm în mod aprofundat şi să ne rugăm împreună. Cardinalul Gantin îşi câştigase respectul şi afecţiunea multora. Mi s-a părut deci just să vin în ţara sa natală pentru a mă ruga la mormântul să şi să mulţumesc Beninului că a dat Bisericii această figură eminentă.

Benedict al XVI-lea a salutat în mod special Şefii tradiţionali, înţelepciunea lor, obiceiurile pline de inteligenţă şi rolul desfăşurat în momentul delicat al trecerii ţării spre modernitate.

Beninul este un pământ de străvechi şi nobile tradiţii. Istoria sa este prestigioasă. Aş vrea să profit de această ocazie pentru a saluta Şefii tradiţionali. Contribuţia lor este importantă pentru a construi viitorul acestei ţări. Doresc să-i încurajez să contribuie, cu înţelepciunea şi cunoştinţa obiceiurilor lor, la delicata trecere care acum este în curs între tradiţie şi modernitate.
Modernitatea nu trebuie să provoace teamă, dar ea nu se poate construi pe uitarea trecutului. Trebuie să fie însoţită cu prudenţă pentru binele tuturor evitând pietrele de obstacol care există în continentul african şi în alte părţi, de exemplul subordonarea necondiţionată la legile pieţii sau ale finanţelor, naţionalismul sau sistemul tribal exacerbat şi steril care pot deveni fatale, politizarea extremă a tensiunilor inter-religioase în dauna binelui comun, sau în fine dezagregarea valorilor umane, culturale, etice şi religioase.

Trecerea la modernitate trebuie să fie ghidată de criterii sigure care se bazează pe virtuţi recunoscute, acelea pe care le enumără motoul vostru naţional, dar şi cele care se înrădăcinează în demnitatea persoanei, în măreţia familiei şi în respectarea vieţii. Toate aceste valori sunt în vederea binelui comun, singurul care trebuie să primeze şi să constituie preocuparea majoră a fiecărui responsabil. Dumnezeu se încrede în om şi îi vrea binele. Ne revine nouă a-i răspunde cu onestitate şi justiţie la înălţimea încrederii sale.

În finalul discursului de sosire rostit la aeroportul internaţional „Card. Bernardin Gantin” din Cotonou, Papa Benedict a subliniat aportul specific adus de Biserică: „Cu prezenţa sa, cu rugăciunea şi diferitele sale opere de milostivire, mai ales în domeniul educativ şi sanitar, ea doreşte să ofere cea are mai bun. Vrea să se arate aproape de cei aflaţi în nevoi, de cei care îl caută pe Dumnezeu. Doreşte să facă să se înţeleagă că Dumnezeu nu este inexistent sau inutil cum se caută a face să se creadă, dar el este prietenul omului. Şi în acest spirit de prietenie şi de fraternitate vin în Ţara Dumneavoastră, Domnule Preşedinte”.

Benedict al XVI-lea a terminat discursul cu un salut în limba fon: „Dumnezeu să binecuvânteze Beninul!”

Aici serviciul audio: RealAudioMP3
rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.