În Austria, proclamat Fericit mons. Carl Lampert, martir al nazismului

(RV - 14 noiembrie 2011) Nu i-a fost frică să se opună regimului nazist şi să mărturisească fidelitatea faţă de Cristos, şi de aceea, în perioada tragică a persecuţiei anticatolice din Austria, a fost deportat şi condamnat la moarte: este vorba de mons. Carl Lampert, pe care Biserica l-a ridicat duminică 13 noiembrie, la cinstea altarelor, înscriindu-l în ceata Fericiţilor. La rugăciunea „Îngerul Domnului”, Papa a amintit duminică această figură de preot martir subliniind că în timpul întunecat al naţional-socialismului, a înţeles clar semnificaţia cuvintelor Sfântului Paul: „nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului” (1Tes 5,5). A prezidat Liturghia de beatificare, duminică la Sankt Martin in Dornbirn, în landul austriac Voralberg, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor care a trasat pentru noi profilul spiritual al părintelui Lampert.

A murit pronunţând numele lui Isus şi al Mariei, pentru care a dat o mărturie de fidelitate neclintită în perioada tragică a persecuţiei anticatolice din Austria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Şi a devenit pentru toţi, din orice timp, model de iubire faţă de Cristos şi Biserica sa. Părintele Carl Lampet, pro-vicar al administraţiei apostolice de Innsbruck-Feldkirch, a fost victima violenţelor regimului nazist faţă de care şi-a manifestat deschis şi curajos dezacordul. Arestat de trei ori, a fost internat în două câmpuri de concentrare, exilat şi condamnat la decapitare cu acuzaţia de spionaj. O lungă cale a crucii care l-a condus la martiraj, dar pe care l-a înfruntat rămânând tare în credinţă, mulţumită unei uniuni profunde cu Dumnezeu.

Observă cardinalul Amato:
• Carl Lampert nu a ajuns nepregătit la ora supremă a mărturiei. Înainte de moarte, îi scria fratelui Julius: „Chiar dacă sunt în lanţuri de cinci luni, conducând existenţa unui condamnat la moarte, mi-am regăsit curajul şi am reacţionat destul de bine la toată această mizerie (…). E un timp trist, dar şi mai triste sunt persoanele! Ce suferinţă! Ajutorul lui Dumnezeu este o enormă consolare pentru mine. Imaginează-ţi că celebrez Sfânta Liturghie aproape în fiecare zi! Este un miracol să-l pot avea pe Domnul cu mine în Preasfântul Sacrament.

O credinţă care, mai curând, îl făcea pe noul Fericit să ofere pentru alţii propriile pătimiri. Cardinalul Angelo Amato citează mai departe din scrierile Fericitul Carol:
• În fiecare zi le dau tuturor, în cele patru direcţii, binecuvântarea sacramentală, şi mă pot ruga mult. În acest mod mă rog, îl implor pe Dumnezeu pentru voi şi cu adevărat „nu mi-e teamă de nici un rău, chiar dacă aş păşi în întunericul morţii, pentru că Domnul este cu mine” (…) Am înaintea ochilor o imagine a Maicii Domnului, cu o mică floare (…) Isus şi Maica Sa Sfântă găsesc calea chiar şi pentru a ajunge în aceste locuri.

Martiriul este cel mai mare act de iubire faţă de Dumnezeu şi constituie calea cea mi nobilă spre sfinţenie”, remarcă prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor care rezumă astfel moştenirea spirituală lăsată de noul Fericit. La fel ca în primele secole, şi azi Biserica se îngenunchează plină de emoţie în faţa unui astfel de fiu al său, martir, care şi-a unit propriul sânge cu sângele lui Cristos pe Cruce.
• Şi, după cum sacrificiul lui Cristos a fost zălog al mântuirii umanităţii tot aşa sacrificiul Fericitului Lampert va fi sămânţă de reînnoită viaţă creştină în acest pământ binecuvântat al Austriei.

Un exemplu - a încheiat cardinalul Amato - preţios mai cu seamă pentru tinerele generaţii austriece.