Papa şi mantia Sfântului Martin din Tours, icoană creştină a împărţirii cu alţii şi
a gratuităţii
(RV - 11 noiembrie 2011) Un model „european” de caritate. Benedict al XVI-lea
l-a definit astfel pe Sfântul Martin vorbind vineri dimineaţă voluntarilor catolici
ai Bătrânului Continent primiţi în Vatican. În fapt, Martin din Tours, mai întâi soldat
şi apoi episcop, este şi azi unul dintre Sfinţii cei mai veneraţi în Europa. Lui,
şi gestului său de generozitate, Papa Benedict al XVI-lea i-a dedicat întreaga alocuţiune
de la rugăciunea Angelus, duminică 11 noiembrie 2007.
Amintim câteva pasaje
din ea în serviciul lui Alessandro De Crolis de la redacţia noastră centrală.
Născut
din părinţi păgâni în Panonia, Ungaria de azi, în jurul anului 316, a fost îndreptat
de tatăl spre cariera militară”. „Încă adolescent, Martin a întâlnit creştinismul
şi, depăşind multe dificultăţi, s-a înscris în rândul catehumenilor pentru a se pregăti
la Botez. • Încă tânăr soldat, a întâlnit pe stradă un
săracînţepenit şi tremurând de frig. A luat atunci propria mantie şi,
după ce a tăiat-o în două cu sabia, i-a dat jumătate din ea acelui om.
Noaptea i-a apărut în vis Isus, zâmbind, îmbrăcat chiar în acea
mantie.
Fără îndoială, există materiale capabile să depăşească în mod extraordinar
uzura timpului. Şi desigur, moliile de peste 16 secole nu au distrus una din bucăţile
de stofă cele mai renumite ale istoriei. Prin fibrele acelei mantii a lui Martin care
în parte sfârşesc pe umerii unui cerşetor se întrevăd cu claritate fibrele care constituie
ţesutul carităţii creştine: darul, gratuitatea, împărţirea cu altul, împărtăşirea,
opţiunea preferenţială pentru cei săraci, prezenţa lui Isus în ei. Într-un gest rapid
de generozitate s-a cristalizat pentru totdeauna tot ce-i mai bun din ceea ce poate
face un om pentru semenul său, şi mai ales dacă e susţinut de credinţă. Căci acesta
era deja, sub fibrele mantiei sale, soldatul Martin când s-a întâlnit cu acel sărac:
un om aproape de Botez. • A primit Sacramentul în jurul vârstei de 20
de ani, dar a trebuit să rămână încă multă vreme în armată, unde a dat mărturie despre
noul său mod de viaţă: respectuos şi înţelegător faţă de toţi, trata servitorul său
ca pe un frate şi evita petrecerile vulgare.
Într-adevăr un soldat
aparte, Martin: potrivnic violenţei, alergic la aroganţă, care dacă scotea sabia din
teacă, o făcea pentru un act de dreptate mai curând decât pentru a împlini rolul de
călău, până când în cele din urmă, armura şi sabia lasă locul rasei de călugăr şi
crucifixului. Martin îşi i-a rămas bun şi urmează glasul inimii. Se face călugăr în
Franţa - suntem în jurul anului 360 - şi în 371 cetăţenii oraşului Tours îl aclamă
episcop. O alegere bună, fericită, pentru că oraşul şi localităţile rurale câştigă
un om capabil de dreptate şi înclinat spre milă, o Evanghelie vie vestită cu energie
şi mărturisită cu blândeţe, A murit la 8 noiembrie 397 iar la 11 noiembrie a fost
depus în mormânt. Nu moare însă amintirea sa şi devine o relicvă mantia sa care continuă
să fie aşezată pe umerii oamenilor, ca mângâiere şi ocrotire pentru toţi cei care
- a spus Papa - se străduiesc să răspundă la marea provocare a timpului nostru”: •
Aceea de a construi o lume de pace şi de dreptate, în care fiecare om să poată
trăi cu demnitate. Acest lucru se poate întâmpla dacă predomină un model
mondial de autentică solidaritate, în măsură să asigure tuturor locuitorilor planetei
hrana, apa, îngrijirile medicale necesare, dar şi munca şi resursele energetice, precum
şi bunurile culturale, cunoştinţele ştiinţifice şi tehnologice.