2011-11-06 15:59:39

Reuniunea episcopilor catolici orientali din Europa pe tema noii evanghelizări: interviu cu pr. Marko Ivan Rupnik, S.J.


RV 06 nov 2011. S-a încheiat duminică la Oradea, după patru zile de lucrări, întâlnirea episcopilor greco-catolici europeni pe tema noii evanghelizări. Potrivit sitului eparhiei greco-catolice de Oradea (egco.ro), reuniunea s-a încheiat cu Sfânta Liturghie, celebrată la ora 10.00 în catedrala "Sfântul Nicolae".

Pe agenda lucrărilor de sâmbătă, în schimb, desfăşurate în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic, au intervenit profesorul Cesare Alzati cu lucrarea „Contribuţia Bisericilor Catolice Orientale la noua evanghelizare", urmat de arhiep. Cyril Vasil, secretarul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, cu reflecţia „Raportul dintre Sf. Scaun şi Bisericile Orientale în contextul noii evanghelizări". Ultima conferinţă a zilei a fost prezentată de pr. Alexandru Buzalic despre „Noile mişcări laicale în Orient şi realitatea din România". După amiază, episcopii au vizitat centrul „Don Orione” şi biserica Sf. Gheorghe, iar la mănăstirea „Maica Domnului”, au participat la Sfânta Liturghie prezidată de arhiep. Cyril Vasil.

Întâlnirea episcopilor greco-catolici europeni s-a bucurat de patronajul Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa şi participarea Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, fiind deschisă pe 3 noiembrie de arhiep. Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare.

Referitor la temele abordate, redacţia noastră centrală i-a cerut un comentariu părintelui iezuit Marko Ivan Rupnik, unul din relatorii întâlnirii episcopale europene de la Oradea:
• "Primul lucru important a fost cuvântul de deschidere al mons. Fisichella, care a oferit o perspectivă generală pentru a clarifica ce se înţelege prin noua evanghelizare voită de Sfântul Părinte. Un alt subiect cu adevărat important se referă la experienţa dobândită în ultimii 20 de ani de Biserica greco-catolică în diferite ţări, unde se poate vedea o adevărată înviere: de la interdicţie, anulare, reducerea la zero a Bisericii, pînă la noua explozie, cum a fost în cazul României şi Slovaciei, dar mai ales în Ucraina".

La 20 de ani de căderea regimurilor comuniste, care sunt principalele provocări la care trebuie să răspundă astăzi Bisericile catolice orientale?
• "Le-aş cuprinde în două teme majore. Prima ne aduce imperativul de a nu uita, de a nu şterge trecutul, ci de a reuşi să facem trecerea de la memorie la 'anamnesis': de la o memorie umană, care poate fi plină de răni, la o memorie divină, care stă la baza liturgiei şi unde în locul rănilor apare harul, apare viaţa. Acesta este cu adevărat un imperativ urgent! Cealaltă temă se referă la modul de a privi către Occident, cu siguranţă foarte atractiv. Există conştiinţa că Occidentul a plătit deja un "preţ" foarte mare în momentul impactului cu modernitatea. Este aşadar necesar să înţelegem şi să învăţăm din experienţa Bisericii de rit latin pentru a face faţă la impactul cu lumea contemporană".

Ce contribuţie pot oferi Bisericile catolice orientale la Sinodul pentru noua evanghelizare? Răspunde, mai departe, pr. Marko Ivan Rupnik:
• "A re-evangheliza înseamnă a revela viaţa primită la Botez, a redescoperi viaţa cea nouă. Cred aşadar că Orientul, într-un anumit fel, păstrând întocmai arta, are o capacitate mai mare de a ajunge la o cunoaştere mai vastă, mai apropiată de viaţă şi mai impregnată de viaţă. Cred că redescoperirea acestor tradiţii ar putea oferi o contribuţie importantă, pentru că în fond este vorba de viaţă, de viaţa cea nouă, nu de chestiuni relative la idei. Dacă există o viaţă nouă, aceasta nu poate decât să fascineze şi să atragă. Ar fi, aşadar, inutil să mai vorbim de evanghelizare atâta timp cât noi nu vom reuşi să trezim interesul, dorinţa, apetitul lumii pentru viaţa cea nouă".

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.