2011-11-03 13:02:55

Cardinalul Wuerl: tinerii din Statele Unite sunt tot mai mult deschişi la mesajul Evangheliei


(RV - 3 noiembrie 2011) Noua evanghelizare nu este un program, este un mod de a gândi, vedea şi acţiona, o lentilă prin care putem vedea oportunităţile ce ne sunt oferite pentru a vesti din nou Evanghelia şi care ne permite şi să recunoaştem că Spiritul Sfânt continuă să lucreze în Biserică”. A afirmat aceasta cardinalul arhiepiscop de Washington, Donald Wuerl intervenind zilele trecute la o reuniune de studiu a profesorilor de Religie ai şcolilor superioare catolice. Cardinalul, numit recent de Sfântul Părinte raportor general la Sinodul Episcopilor pe tema Noii evanghelizări, în program în octombrie 2012 în Vatican, a subliniat cât este de important a şti să transmiţi un mesaj de încredere care să încurajeze „întâlnirea cu Cristos şi care să invite la credinţă şi la un alt mod de a trăi”. În acest sens, rolul profesorilor de religie este unul fundamental: „Voi - a spus - sunteţi în prima linie în noua evanghelizare, o sarcină ce aminteşte îndeaproape lucrarea Bisericii primare şi a celor dintâi ucenici.

Arhiepiscopul de Washington a admis dificultăţile, de multe ori semnalate de Benedict al XVI-lea care împiedică această întâlnire: secularizarea, materialismul şi individualismul; dar a evidenţiat cum din ce în c e mai mult tinerii sunt deschişi la mesajul evanghelic. „La fel ca primii misionari care au trebuit să parcurgă distanţe enorme pentru a purta Vestea cea Bună - a adăugat - şi noi misionarii noii evanghelizări trebuie să depăşim distanţe ideologice care sunt tot atât de imense, pornind deja de la familiile noastre şi de la vecinii noştri”. Concepte pe care - potrivit agenţiei CNS - cardinalul le-a aprofundat ziua următoare în timpul unei Liturghii celebrate pentru Ziua catehetică diecezană. Adresându-se celor 900 de catiheţi şi educatori catolici prezenţi, cardinalul Wuerl a subliniat că „una dintre provocările slujirii noastre este aceea de a ajuta persoanele care ne sunt încredinţate să înţeleagă că în Biserică îl întâlnesc pe Cristos prin Cuvântul său şi Sfintele Sacramente”. Într-o lume care are „o familiaritate redusă cu înţelepciunea lui Dumnezeu”, a conclus cardinalul, noua evanghelizare „este o nouă ocazie de cateheză în ţara noastră”.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.