Abisul morţii este copleşit de abisul şi mai mare al iubirii lui Dumnezeu: Benedict XVI la Sf. Liturghie pentru cardinalii şi episcopii răposaţi în ultimul an

RV 03 nov 2011. "Abisul morţii este copleşit de abisul şi mai mare al iubirii lui Dumnezeu. Crucea lui Cristos a răscumpărat omul şi natura". Benedict XVI a celebrat joi, a doua zi după Comemorarea liturgică a tuturor credincioşilor răposaţi, o Sf. Liturghie pentru cardinalii şi episcopii răposaţi în ultimul an. La predica celebrării euharistice în bazilica Sf. Petru, Papa i-a amintit pe cardinalii răposaţi Urbano Navarette, S.I., Michele Giordano, Varkey Vithayathil, C.SS.R., Giovanni Saldarini, Agustín García-Gasco Vicente, Georg Maximilian Sterzinsky, Kazimierz Świątek, Virgilio Noè, Aloysius Matthew Ambrozic, Andrzej Maria Deskur. "Alături de ei, a reluat Pontiful, prezentăm la tronul Celui Preaînalt şi sufletele regretaţilor Fraţi în episcopat. Pentru toţi şi pentru fiecare înălţăm rugăciunea noastră, însufleţiţi de credinţa în viaţa veşnică şi în misterul împărtăşirii sfinţilor. O credinţă plină de speranţă, iluminată şi de Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat".

Lectura luată din Cartea profetului Osea, a spus Benedict XVI, "ne face să ne gândim imediat la învierea lui Isus, la misterul morţii sale şi al trezirii sale la viaţa nemuritoare. Acest pasaj din Osea – prima jumătate a capitolului IV – era adânc întipărit în inima şi gândul lui Isus. El reia versetul 6 de mai multe ori în Evanghelii: 'iubire vreau şi nu jertfă, cunoaşterea lui Dumnezeu mai mult decât arderile de tot'. În schimb versetul 2 nu este citat de Isus, dar şi-l însuşeşte şi îl împlineşte în misterul pascal: 'După două zile ne vei reda viaţa şi a treia zi ne vei ridica, şi noi vom trăi în prezenţa sa'. În lumina acestui cuvânt, Domnul Isus a mers în întâmpinarea pătimirii, a luat drumul crucii cu determinare; El vorbea pe faţă discipolilor săi despre cele ce aveau să i se întâmple la Ierusalim şi cuvântul profetului Osea răsuna în chiar cuvintele sale: 'Fiul Omului este dat în mâinile oamenilor şi îl vor ucide, iar după ce îl vor ucide, a treia zi va învia' (Marcu 9,31).

Evanghelistul notează că discipolii nu înţelegeau aceste cuvinte şi se temeau să-l întrebe (cfr Marcu 9,32).
• "Şi noi, în faţa morţii – a reluat Sfântul Părinte – nu putem să nu încercăm sentimentele şi gândurile dictate de condiţia noastră umană. Şi întotdeauna ne surprinde şi ne depăşeşte un Dumnezeu care se face atât de apropiat nouă încât nu se opreşte nici chiar în faţa abisului morţii, prin care, dimpotrivă, trece, rămânând timp de două zile în mormânt. Dar tocmai aici se actualizează misterul celei de "a treia zi". Cristos îşi asumă pînă la capăt trupul nostru muritor pentru ca acesta să fie învestit de puterea glorioasă a lui Dumnezeu, de vântul Duhului dătător de viaţă, care îl transformă şi îl regenerează. Este botezul pătimirii (cfr. Luca 12,50) pe care Isus l-a primit pentru noi şi despre care scrie sfântul Paul în Scrisoarea către Romani. Expresia pe care Apostolul o foloseşte – "botezaţi în moartea lui" (Rom 6,3) – nu încetează niciodată să ne uimească pentru concizia cu care cuprinde acest mister ameţitor. Mortea lui Cristos este izvor de viaţă pentru că în ea Dumnezeu a revărsat toată iubirea sa, ca într-o necuprinsă cascadă, care ne duce cu gândul la imaginea folosită în Psalmul 41/42: "Un abis cheamă un alt abis, la vuietul cascadelor tale, toate talazurile şi valurile tale trec peste mine" (v. 8).
• "Abisul morţii este copleşit de un alt abis, şi mai mare, de abisul iubirii lui Dumnezeu, astfel încât moartea nu mai are nici o putere asupra lui Isus Cristos (cfr Rom 8,9), nici asupra celor care prin credinţă şi botez au devenit asemenea Lui: "Dacă am murit împreună cu Cristos – spune sfântul Paul – credem că vom şi trăi împreună cu El" (Rom 6,8). Acest "a trăi împreună cu Cristos" este împlinirea speranţei prorocită de Osea: "... şi noi vom trăi în prezenţa lui" (6,2).

"În realitate, a continuat Papa la predică, această speranţă îşi găseşte fundamentul său adevărat numai în Cristos. Înainte, era pericolul de fi redusă la o iluzie, la un simbol dedus din ritmul anotimpurilor: 'ca ploaia de toamnă, ca ploaia de primăvară" (Osea 6,3). În timpul profetului Osea, credinţa israeliţilor risca să fie contaminată de religiile naturaliste din ţara Canaanului, dar această credinţă nu este în măsură să-l scape pe nimeni de la moarte. În schimb, intervenţia lui Dumnezeu în drama istoriei umane nu se supune la ciclurile naturale, ascultă numai de harul său şi de fidelitatea sa. Viaţa nouă şi veşnică este rodul adus de pomul Crucii, un pom care înfloreşte şi rodeşte graţie luminii şi tăriei care provin din soarele lui Dumnezeu".
• "Fără Crucea lui Cristos, toată energia naturii rămâne neputincioasă în faţa forţei negative a păcatului. Era necesară o forţă benefică mai mare decât cea care alimentează ciclurile naturale, un Bine mai mare decât creaţia însăşi: o Iubire care izvorăşte din 'inima' însăşi a lui Dumnezeu şi care, în timp ce dezvăluie sensul ultim al creaţiei, o reînnoieşte şi o îndreaptă spre ţelul ei originar şi definitiv".

"Toate acestea s-au împlinit în cele 'trei zile', când 'bobul de grâu' a căzut în pământ, a rămas vremea necesară pentru a umple măsura dreptăţii şi îndurării lui Dumnezeu, şi în cele din urmă, a dat 'rod mult', nu a rămas singur, fiind ca primul rod dintr-o mulţime de fraţi (cfr Ioan 12,24; Rom 8,29). Acum da, graţie lui Cristos, graţie lucrării săvârşită în El de Preasfânta Treime, imaginile luate din natură nu mai sunt doar simboluri, mituri amăgitoare, dar ne vorbesc de o realitate. La baza speranţei se află voinţa Tatălui şi a Fiului, pe care am ascultat-o la Evanghelia acestei Liturgii: "Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat" (Ioan 17,24). Şi printre cei pe care Tatăl i-a dat lui Isus, se află şi veneraţii Fraţi pentru care oferim această Euharistie: ei "l-au cunoscut" pe Dumnezeu prin intermediul lui Isus, au cunoscut numele său, şi iubirea Tatălui şi a Fiului, Duhul Sfânt, a locuit în ei (cfr Ioan 12,25-26), deschizându-le viaţa către Cer, către veşnicie. Să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru acest dar inestimabil. Şi prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, să-l rugăm pentru ca acest mister de comuniune, care a copleşit întreaga lor existenţă, să ajungă la împlinire în fiecare dintre ei".

Aici, serviciul audio: