Benedict al XVI-lea la rugăciunea „Angelus” în solemnitatea Tuturor Sfinţilor 2008

(RV - 30 noiembrie 2011) Biserica a celebrat cu bucurie sâmbătă 1 noiembrie 2008 sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Reluăm serviciul transmis atunci. La rugăciunea „Angelus Domini - Îngerul Domnului”, recitată cu credincioşii prezenţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru papa Benedict al XVI-lea a subliniat spectacolul varietăţii sfinţilor, având toţi în comun, în diversitatea lor, iubirea pentru Cristos fără nici o rezervă, exprimată prin dăruirea totală de sine lui Dumnezeu şi fraţilor.

Papa a comparat frumuseţea sfinţeniei cu o minunată grădină botanică, unde „se rămâne uimiţi” în faţa „fanteziei Creatorului”pentru marea varietate de plante şi flori. Astfel „lumea - a precizat - ne apare ca o ’grădină’, unde Duhul lui Dumnezeu a suscitat cu o fantezie admirabilă o multitudine de sfinţi şi sfinte, de orice vârstă şi stare socială, de orice limbă, popor şi cultură”.
• Fiecare este diferit de altul, cu singularitatea propriei personalităţi umane şi a propriei carisme spirituale. Toţi însă poartă imprimat „sigiliul” lui Isus (cf Ap 7,3), adică amprenta iubirii sale, mărturisită prin Cruce. Sunt toţi în bucurie, într-o sărbătoare fără sfârşit, dar, la fel ca Isus, această ţel l-au atins trecând prin osteneală şi încercare (cf Ap 7,14) înfruntând fiecare propria parte de sacrificiu pentru a lua parte la slava învierii”.

„Solemnitatea Tuturor Sfinţilor - a explicat Papa - s-a afirmat în decursul primului mileniu creştin ca celebrare colectivă a martirilor. Deja în anul 609, la Roma, papa Bonifaciu al IV-lea consacrase Panteonul dedicându-l Fecioarei Maria şi tuturor Martirilor. Acest martiraj, de altfel, îl putem înţelege în sensul larg, ca iubire pentru Cristos fără rezerve, iubire ce se exprimă în dăruirea totală de sine lui Dumnezeu şi fraţilor. Acest ţel spiritual, spre care toţi botezaţii sunt îndreptaţi, se atinge urmând calea „fericirilor” evanghelice, pe care liturgia ne-o indică în solemnitatea de azi (cf Mt 5,1-12a).
• „Este aceeaşi cale trasată de Isus şi pe care sfinţii şi sfintele s-au sforţat să o parcurgă, deşi conştienţi de limitele lor omeneşti. În existenţa lor pământească, de fapt, au fost săraci cu duhul, îndureraţi din cauza păcatelor, blânzi, flămânzi, însetaţi de dreptate, milostivi, curaţi cu inima, făcători de pace, prigoniţi pentru dreptate. Şi Dumnezeu i-a făcut părtaşi la însăşi fericirea sa: au pregustat-o în lumea aceasta iar dincolo se bucură de ea în plinătate. Acum sunt mângâiaţi, moştenitori ai pământului, săturaţi, iertaţi, îl văd pe Dumnezeu ai cărui fii sunt. Într-un cuvânt: „a lor este Împărăţia cerurilor” (cf Mt 5,3.10).

„În această zi - a afirmat Benedict al XVI-lea - simţim reînsufleţindu-se în noi atracţia spre Cer, ce ne face să grăbim pasul pelerinajului nostru pământesc. Simţim aprinzându-se în inimile noastre dorinţa de a ne uni pentru totdeauna cu familia sfinţilor, la a căror slavă deja acum avem harul de a fi părtaşi.

Papa a citat aici un vers din una din cele mai cunoscute compoziţii, gen „spiritual”, 'Oh, when the saints go marching in':
• „Cum spune un celebru cântec spiritual: ’Când va veni ceata sfinţilor tăi, o cum aş vrea, Doamne, să fiu între ei!' Fie ca această frumoasă aspiraţie să poată arde în toţi creştinii şi să-i ajute să depăşească orice dificultate, orice teamă, orice tribulaţie! Să punem, dragi prieteni, mâna noastră în cea maternă a Mariei, Regina tuturor Sfinţilor şi să ne lăsăm conduşi de Ea spre patria cerească în compania sufletetelor fericite „de orice naţiune, popor şi limbă” (Ap 7,9). Şi să unim deja în rugăciune amintirea răposaţilor noştri dragi pe care îi comemorăm mâine”.

rv/A. Lucaci