Benedict al XVI-lea la Assisi: religia este întotdeauna o forţă de pace, a spune „nu” lui Dumnezeu produce cruzime şi violenţă

(RV - 27 octombrie 2011) „Suntem animaţi de dorinţa comună de a fi ’pelerini ai adevărului, pelerini ai păcii’. A afirmat Benedict al XVI-lea în intervenţia sa joi dimineaţă în Bazilica Sfânta Maria a Îngerilor din Assisi, pentru Ziua de rugăciune şi de reflecţie pentru pace, la 25 de ani de la întâlnirea promovată de Ioan Paul al II-lea în oraşul Sfântului Francisc. O întâlnire la care pentru prima dată a voit să invite şi oameni de cultură şi de ştiinţă care nu cred: este vorba, în fapt, - a spus - „de a se regăsi împreună ca fiinţe în drum spre adevăr, de angajarea decisă pentru demnitatea omului şi de a-şi asuma împreună responsabilitatea pentru cauza păcii împotriva oricărei gen de violenţă distrugătoare a dreptului”.

Papa a reafirmat că religia trăită în mod corect „este o forţă de pace”; a vorbit despre manipularea terorismului „motivat religios; a amintit că „în istorie şi în numele credinţei creştine s-a făcut recurs la violenţă. Recunoaştem aceasta, plini de ruşine. Dar este absolut clar că aceasta a fost o utilizare abuzivă a credinţei creştine, în contrast evident cu adevărata ei natură”; a vorbit despre violenţa celor acre pretind dispariţia religiei: ’Nu-ul’ spus lui Dumnezeu a produs cruzime şi o violenţă fără măsură, care a fost posibil doar pentru că omul nu mai recunoştea nici o normă şi nici un judecător care să fie deasupra sa, da se pretindea ca normă doar pe sine însuşi. Ororile lagărelor de concentrare arată în toată claritatea consecinţele absenţei lui Dumnezeu”. „Absenţa luin Dumnezeu poartă la decăderea omului şi a umanismului”.

Papa a afirmat apoi că „în lumea în expansiune a agnosticismului” există „şi o altă orientare de bază: persoane cărora nu le-a fost dat darul de a putea crede şi care totuşi caută adevărul, sunt în căutarea lui Dumnezeu”. Sunt „peregrini ai adevărului, peregrini ai păcii”, care „pun întrebări fie uneia cât şi celeilalte părţi. Le iau ateilor combativi falsa certitudine cu care pretind a şti că nu există Dumnezeu, şi îi invită să devină, în loc de polemici, persoane în căutare, care nu pierd speranţa că adevărul există şi că noi putem şi trebuie să trăim în funcţie de el.

Dar cheamă în cauză şi aderenţii la religii, pentru ca să nu-l considere pe Dumnezeu ca o proprietate ce le aparţine lor aşa încât să se simtă autorizaţie la violenţă faţă de alţii. Aceste persoane caută adevărul, îl caută pe adevăratul Dumnezeu, a cărui imagine în religii, din cauza modului în care nu rareori sunt practicate, este nu rareori ascunsă. Că ei nu reuşesc să-l găsească pe Dumnezeu, depinde şi de credincioşii cu imaginea lor redusă sau chiar distorsionată despre Dumnezeu. Astfel lupta lor interioară şi faptul de a se întreba este chiar o rechemare pentru credincioşi la purificarea propriei credinţe, pentru ca Dumnezeu - Dumnezeu adevărat - să devină accesibil”.

rv/A. Lucaci